The Economist: Conductele de gaz ale Europei

Ani de zile, ideea că Europa ar putea primi gaze naturale din Caucaz şi din regiuni chiar mai îndepărtate, spărgând monopolul Rusiei asupra conductelor est-vest, părea fantezistă. Acum nu mai este. Concurentul principal, conducta Nabucco, susţinută de Uniunea Europeană, prinde viteză.

Luna trecuta, proiectul a câştigat cinci miliarde dolari din împrumuturi de la Banca Mondială, Banca Europeană de Investiţii şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, relatează The Economist. Nabucco nu este încă o afacere încheiată. Doi mari membri ai consorţiului, RWE din Germania şi OMV din Austria, au declarat la 8 octombrie că au amânat pentru anul viitor o decizie finală cu privire la faptul dacă vor investi. RWE ar dori să construiască partea turcă a proiectului. Dar Turcia are în vedere o licitaţie publică prin care firmele locale ar putea primi o parte din 'tort'.

Orice încetinire poate creşte presiunea asupra UE de a-şi asuma ea însăşi un risc mai mare. O altă problemă este sursa de gaz. Pentru început, Nabucco are nevoie de 8 miliarde de metri cubi pe an din Azerbaidjan, dar va fi nevoie de mai mult pentru a fi pe deplin viabilă. Turkmenistanul este cea mai bună opţiune: şi-a stricat relaţiile cu Rusia, şi-a destins relaţiile cu Azerbaidjanul şi a construit o conductă de la zăcămintele sale de gaz până pe coasta Mării Caspice. De acolo, gazul şi-ar putea continua drumul fie printr-o conductă prin Marea Caspică (deşi Rusia obiectează) sau, mai greoi, în cisterne.

Nabucco nu este singura parte interesată de gazul azer. Autorităţile de la Baku continuă să cocheteze cu Rusia, deşi orice conductă care merge spre nord va trebui să treacă prin instabilul Caucaz. Două proiecte rivale vizează să aducă gaz azer în sudul Italiei prin Turcia şi Grecia, dar asta nu ar ajuta Europa centrală. Însă costurile şi politica rutei Adriatice sunt mai simple. Întrucât Turcia îşi încordează muşchii, celelalte ţări plănuiesc să o ocolească.

O nouă schemă, Interconectorul Azerbaidjan-Georgia-România (AGRI), vizează să folosească o conductă existentă trans-Caucaz şi apoi petroliere prin Marea Neagră. Acesta ar putea folosi gaze naturale lichefiate, sau tehnologia de compresie, mai ieftină, dar neexperimentată. Din portul românesc Constanţa, AGRI va merge printr-o conductă existentă în Ungaria. Interconectorul nu va transporta la fel de mult gaz ca Nabucco, a cărui ţintă anuală planificată este de 38 de miliarde de metri cubi. Dar este mai ieftin de construit, poate costa 1,2 miliarde euro (un miliard dolari), şi va salva taxele de tranzitare a Turciei. În ciuda sprijinului politic zgomotos, rolul real al AGRI este, probabil, să modereze poziţia de negociere a Turciei, notează The Economist.

La rândul său, Rusia îşi continuă proiectul rival South Stream, care ar merge, costisitor, pe fundul Mării Negre, ocolind Ucraina. Ea a câştigat câţiva susţinători germani. Dar piesele cruciale lipsesc. Industria rusească a gazelor prost întreţinută şi cufundată în datorii are puţină capacitate de rezervă. Bulgaria este încă furioasă pentru că i s-a tăiat aprovizionarea cu gaze în timpul disputei ruso-ucrainene din ianuarie 2009. Sofia vrea să reducă dependenţa de Rusia pentru necesarul de energie al ţării, nu s-o crească. Rusia poate avea moralul scăzut, dar nu este scoasă din joc. Pe fundul Mării Baltice se construieşte şi conducta Nord Stream, care să transporte gaz rusesc direct în Germania, reducând dependenţa de ţări de tranzit, precum Belarus şi Ucraina.

Noul contract de gaze al Rusiei cu Polonia ar putea lega de această ţară livrările din est până în anul 2037. Unii polonezi agreează ideea. Alţii, mai ales în Ministerul de Externe, cred că ar putea pune în pericol planurile ţării de a dezvolta propriile rezerve şi de a construi un terminal pentru a importa gaze naturale lichefiate. Comisia Europeană a intervenit, susţinând că restricţiile ruseşti cu privire la destinaţia gazelor şi utilizarea conductei sunt ilegale. Pe furiş, dar cu succes, Comisia a liberalizat piaţa europeană a gazelor. O nouă directivă obligă ca toate conductele de gaz să fie reversibile, în sensul că acestea pot fi folosite nu doar pentru a aduce gazul în Europa, ci şi pentru a-l deplasa în jurul continentului. Aceste dispoziţii slăbesc monopolul deţinut de unii furnizori, cum ar fi Rusia.

O altă mare schimbare este înmulţirea conductelor de interconectare, captând ceea ce erau până acum insule de energie. O nouă conductă a fost inaugurată de către prim-miniştrii român şi ungar la 14 octombrie. Completarea reţelei de gaz nord-sud este o prioritate pentru Ungaria, care preia preşedinţia Uniunii Europene timp de şase luni din ianuarie. Polonia, care urmează în al doilea semestru, gândeşte în mod similar. Totuşi, cea mai importantă schimbare este nu pe uscat, ci pe mare. Principalele îngrijorări cu privire la securitatea energetică europeană au apărut când piaţa mondială a gazelor a fost ajustată. Dar preţul la gazele naturale lichefiate a scazut, în special pentru că America, acum bine aprovizionată cu gaz de şist, a oprit importul acestora. Nabucco rămâne importantă ca o poliţă de asigurare şi ca un semn că politica energetică comună a UE este mai mult decât vorbe. Dar arată şi ca un răspuns la o problemă pe care tehnologia şi piaţa o pot deja rezolva.