ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Wall Street Journal: Cum ne va schimba viaţa tehnologia în 2019. Inteligenţa artificială s-ar putea muta din cloud

04 Ianuarie 2019   |   Mediafax

După un an în care şefii de la Facebook sau Twitter s-au încurcat în explicaţii privind erorile de pe platformele pe care le gestionează, iar maşinile conduse de inteligenţă artificială au făcut primele victime umane, iar acţiunile companiilor specializate în producerea tehnologiei au avut zile grele la bursă, se aşteaptă ca 2019 să fie anul în care dispozitivele electronice să îşi ia revanşa şi să recupereze din pierderile pe care le-au suferit în ceea ce priveşte imaginea în 2018, se arată în materialul semnat de Joanna Stern şi David Pierce.

Sursa: Pixabay

 
 
De la mijloace de livrare sau telefoane cu ecran pliabil până la sisteme corporative de monitorizare a sănătăţii şi reprimarea intimităţii, anul 2019 îşi anunţă punctele de interes pentru direcţiile pe care le are în vedere tehnologia, potrivit Wall Street Journal.

După un an în care şefii de la Facebook sau Twitter s-au încurcat în explicaţii privind erorile de pe platformele pe care le gestionează, iar maşinile conduse de inteligenţă artificială au făcut primele victime umane, iar acţiunile companiilor specializate în producerea tehnologiei au avut zile grele la bursă, se aşteaptă ca 2019 să fie anul în care dispozitivele electronice să îşi ia revanşa şi să recupereze din pierderile pe care le-au suferit în ceea ce priveşte imaginea în 2018, se arată în materialul semnat de Joanna Stern şi David Pierce.


Fanii jocurilor electronice pot să spere că vor pune mâna, într-un final, pe jocul de realitate augumentată Harry Potter, a cărui lansare anunţată cu surle şi trâmbiţe a fost întârziată. Apoi, 2019 este anul în care tehnologia 5G ar putea să intre în marile oraşe, sistemul Apple să se aleagă cu îmbunătăţirile aşteptate iar compania Disney să îşi lanseze propriul sistem de streaming. Jurnaliştii americani includ printre schimbările aşteptate şi modificări care pot deveni obligatorii pentru companii în ceea ce priveşte politicile de colectare a datelor.

Apple a vorbit în anul care se încheie despre dispozitive iPhone cu un preţ mai mic, despre unul care să aibă dimensiuni mai mari şi a venit cu unele îmbunătăţiri ale sistemului de operare. În 2019 sunt aşteptate mişcări ceva mai îndrăzneţe. Iar entuiasmul investitorilor ar putea să depindă de asta.

După 12 generaţii de iOS, ecranul principal a rămas un simplu careu pentru iconurile aplicaţiilor. Următoarea versiune ar putea să schimbe acest lucru.

După ani întregi în care s-a vorbit despre posibilitatea de a downloada un film în câteva secunde, tehnologia 5G ajunge în final pe piaţă mulţi operatori anunţând că au de gând să introducă serviciul în primele oraşe în prima jumătate a lui 2019 iar producători de dispozitive mobile ca Samsung sau LG au deja în plan lansarea noilor telefoane compatibile cu tehnologia.

Facebook nu a avut chiar cel mai bun an, problemele legate de distribuirea datelor personale aducând variaţii ale preţului acţiunilor la bursă şi scăderi ale numărului de utilizatori aşa că se aşteaptă şi în 2019 să continue efectele scandalului. Nici Google nu este în siguranţă, fiind aşteptate cercetări ale autorităţilor în legătură cu accesarea căsuţelor de mesaje şi a problemelor pe care le au cu siguranţa datelor.

Viitorul apropiat include şi un număr din ce în ce mai mare al magazinelor care nu mai folosesc angajaţi la casă. După ce primele 8 magazine Amazon Go au arătat că o aplicaţie poate să rezolve multe dintre problemele pe care le ai la cumpărături cu interacţiunea umană, s-ar putea să fim martorii unei schimbări majore de direcţie în comerţul cu amănuntul spre o lume cu mai puţini oameni la casă şi mai multe camere de luat vederi care monitorizează mişcările cumpărătorilor. Un inconvenient în plus faţă de cele evidente ar putea să fie reclamele pe care le vei primi pentru produsele pe care le-ai pus la loc pe raft.

După un an de programare, Harry Potter ar putea să iasă pe piaţă în varianta unui joc de realitate augumentată (AR) care să depăşească succesul pe care l-a avut Pokemon Go. Chiar dacă este puţin probabil să apară pe piaţă ochelari AR pentru toată lumea, companii precum North sau Vuzix sunt la un pas de lansarea primelor versiuni experimentale ale dispozitivului.

Înainte să se impună maşinile fără şofer, este de aşteptat să se dezvolte mai ales opţiunile de livrare automatizate, poate nu chiar pizza livrată cu drona, dar mici frigidere pe roţi cu un sistem autonom de orientare ar putea să apară.

Sistemele de distribuire de conţinut online vor fi domeniul în care concurenţa se intensifică în 2019. Netflix se aşteaptă să aibă un impact mai mare în industria cinematografică iar marile companii precum Disney se pregătesc să îşi lanseze propriul serviciu de streaming. Disney+ va oferi produse Marvel şi Pixar pe o singură platformă. Compania a început deja să îşi retragă produsele de pe site-urile concurente.

Inteligenţa artificială s-ar putea muta din cloud în unitatea centrală. În prezent, fiecare întrebare adresată unor dispozitive precum Siri ori Alexa este înregistrată în cloud, aşadar în computerele companiilor. Faptul că funcţionarea inteligenţei artificiale este dependentă de această conexiune suprasolicită nu doar siguranţa datelor ci şi durata de viaţă a bateriei dispozitivului. Ce de la Intel şi alte companii pregătesc procesoare ce să folosească mai mult spaţiul oferit de fiecare dispozitiv, iar siguranţa datelor va rămâne astfel la îndemâna utilizatorului. În plus, notificările legate de sănătate de la ceasul inteligent ar putea să fie trimise pe telefon chiar şi atunci când acesta este setat în modul recomandat pentru călătoriile cu avionul.

Marile companii de tehnologie vor putea primi acces în 2019 şi pentru informaţiile medicale ale celor care nu au folosit niciodată dispozitive inteligente pentru a-şi monitoriza starea organismului. Amazon a început să distribuie programe care adună informaţii din dosarele medicale pentru a contribui la scăderea costurilor de arhivare. Compania a achiziţionat şi o farmacie online. Apple are deja discuţii cu Departamentul Veteranilor pentru a le permite utilizatorilor să îşi transfere dosarele medicale pe dispozitivul mobil. Chiar şi mari companii de asigurări au început să îşi încurajeze clienţii să îşi împărtăşească datele medicale.

Anul 2019 ar putea să marcheze primii paşi în rezolvarea dilemei care ne face să avem nevoie de telefoane cu un ecran mai mare şi faptul că deja dispozitivele au ajuns la dimensiuni care ne pun la încercare capacitatea de a le ţine în mână. Samsung şi alte companii au dezvăluit faptul că avansează rapid în proiectul de a produce un dispozitiv de mărimea unui telefon care să se desfacă încât să avem un ecran de dimensiunile unei tablete. Deocamdată se ştie că nu este uşor să se construiască un ecran flexibil iar ceea ce s-a arătat era prea mare şi ciudat. Dar ecranul pe care îl împachetezi s-ar putea să apară mai întâi în maşină sau în casă. Până la urmă un ecran de televizor mare pe care îl poţi împături sună destul de bine pentru oricine.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 16627 / 16628
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
De vorbă cu Anne Marie Mateeas, Country Legal Head Novartis, profesionistul pentru care integritatea reprezintă valoarea fundamentală, despre profesia juridică, experiențele acumulate și provocările abordate | “În sfera carierei mele, dezvoltarea unor valori precum respectul profund pentru lege, promovarea transparenței și adoptarea unei abordări centrate pe identificarea și implementarea de soluții eficiente sunt aspecte esențiale care îmi ghidează fiecare decizie și acțiune. Chiar și momentele dificile sau deciziile care s-au dovedit a fi mai puțin potrivite au avut un impact valoros, învățându-mă lecții esențiale”
NNDKP obține poziții de top în clasamentele The Legal 500 EMEA 2024
CMS asistă PPC în achiziția unui parc eolian operațional de 84 MW în România. Mircea Moraru (Corporate M&A) a coordonat echipa, cu sprijinul lui Horea Popescu (Corporate M&A)
Vlad Peligrad s-a desprins din asocierea cu KPMG Legal, unde era partener și lansează o firmă proiectată să asigure întreg spectrul de servicii juridice | Vlad Peligrad, Managing Partner & Founder PeligradLaw: ”Suntem la început, în procesul de formare a echipei. Până la sfârșitul anului firma va avea 8-10 avocați”
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
Noi Avocați Colaboratori Seniori în cadrul PNSA. Andra Vieriu și Maria Dima fac un pas înainte în carieră
Stratulat Albulescu obține în prima instanță amendarea Primarului General al Municipiului București pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive. Partenerul Adriana Dobre a coordonat echipa care a obținut una dintre primele decizii judecătorești de acest fel: amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, la care se adaugă penalități de 500 lei ̸ zi de întârziere
Rundă amplă de promovări în mai multe arii de practică din cadrul biroului Kinstellar din București. Opt avocați au făcut un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Recunoaștem în mod oficial contribuțiile colegilor prin aceste promovări. Împărtășesc valorile pe care le avem, s-au dovedit a fi membri de valoare pentru echipa locală și așteptăm cu nerăbdare să îi vedem acumulând noi realizări”
Studiul CMS European M&A 2024 | Piața de fuziuni și achiziții s-a dovedit rezistentă în 2023, CMS acordând consultanță într-un număr record de tranzacții. Horea Popescu, coordonator al practicii Corporate M&A în CEE și Managing Partner al CMS România: “În ciuda unui context plin de provocări, CMS a oferit consultanță în 68 de tranzacții de fuziuni și achiziții în regiune, dintre care peste 50% au fost determinate de intrarea unor investitori strategici pe noi piețe, demonstrând soliditatea practicii noastre în întreaga regiune”
Stratulat Albulescu & Asociații estimează pentru anul 2024 un nivel de activitate, în practica de Real Estate, cel puțin egal cu cel de anul trecut, marcat însă de o anumită expectativă din partea dezvoltatorilor, prudența fiind cuvântul cheie auzit cel mai frecvent de la clienți. Vor exista însă și ferestre de oportunitate care în mod cert vor fi accesate de jucătorii cu un apetit crescut la risc | “Cel mai probabil vom asista, în cursul acestui an, la o deblocare a situației și la o creștere a numărului de tranzacții, chiar și timidă”, spun avocații
O soluție reper a ÎCCJ obținută de D&B David și Baias clarifică modalitatea de calcul a cifrei de afaceri la care se aplică amenzile Consiliului Concurenței
Creștere de doi digiți, anul trecut, pentru Milcev Burbea, firmă recunoscută de ghidurile juridice internaționale pentru practica de proprietate intelectuală | Despre mandatele provocatoare și numeroasele proiecte cu grad ridicat de complexitate, într-o discuție cu Gabriela Milcev (Managing Partner): ”Forța biroului nostru constă într-o abordare echilibrată, croită pe nevoile cazului, combinând, ca într-o rețetă care nu este niciodată aceeași, consultanța și litigiul, precum și persoanele și abordările potrivite pentru apărarea intereselor clientului. Adesea ne confruntăm cu necesitatea de a opera în alte jurisdicții, la nivel internațional”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...