ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Acţionarii Transgaz au respins finanţarea planului de investiţii al companiei pentru 2018-2027, în valoare de 1,9 miliarde de euro

12 Martie 2019   |   AGERPRES

Potrivit datelor din convocatorul AGA, cel mai important proiect din planul de investiţii de 1,9 miliarde de euro până în 2027 rămâne BRUA (interconectorul Bulgaria - România - Ungaria - Austria), faza 1 - în valoare de 478,6 milioane de euro, faza 2 - care va necesita 68,8 de milioane de euro, urmată de faza 3 - în valoare de 530 de milioane de euro.

 
 
Acţionarii Transgaz, reuniţi marţi în şedinţă ordinară, au respins finanţarea planului de investiţii al companiei în valoare de 1,9 miliarde de euro pentru perioada 2018-2027, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Acţionarii au solicitat informaţii suplimentare referitoare la efortul financiar necesar pentru dezvoltarea reţelei de transport a gazelor pe teritoriul ţării, precum şi la investiţiile în infrastructura existentă şi la cele necesare pentru realizarea angajamentelor luate în faţa Comisiei Europene.

"Cu 1672809 de voturi Pentru reprezentând 19.092550% din numărul total de voturi exprimate, cu 7088765 de voturi Împotriva reprezentând 80.907370% din numărul total de voturi exprimate şi cu 7 voturi Abţinere, reprezentând 0.000080% din numărul total de voturi exprimate, nu aprobă, la această dată, finanţarea 'Planului de Dezvoltare a Sistemului Naţional de Transport gaze naturale în perioada 2018 - 2027', cu menţiunea că este necesară suplimentarea Planului de Dezvoltare a Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale în perioada 2018-2027, cu informaţii referitoare la investiţiile care să asigure dezvoltarea reţelei de transport pe teritoriul României, la investiţiile în infrastructura existentă şi la cele necesare pentru realizarea angajamentelor luate faţă de Comisia Europeana (ex: realizarea interconexiunilor la volumele şi parametrii tehnici asumaţi), precum şi la suportabilitatea efortului financiar asumat", se arată în raportul menţionat.


Potrivit datelor din convocatorul AGA, cel mai important proiect din planul de investiţii de 1,9 miliarde de euro până în 2027 rămâne BRUA (interconectorul Bulgaria - România - Ungaria - Austria), faza 1 - în valoare de 478,6 milioane de euro, faza 2 - care va necesita 68,8 de milioane de euro, urmată de faza 3 - în valoare de 530 de milioane de euro.

Alte proiecte majore vizează dezvoltarea pe teritoriul României a coridorului sudic de transport, pentru preluarea gazelor de la ţărmul Mării Negre, unde vor merge 360 de milioane de euro.

Pentru dezvoltarea sistemului de transport al gazelor din partea de est al României vor fi alocate investiţii de 174 milioane de euro, iar pentru interconectarea SNT cu conducta de tranzit T1 şi reverse flow la Isaccea vor fi cheltuite 101 milioane de euro.

Totodată, interconectarea cu Ucraina va costa 125 de milioane de euro, iar cea cu Serbia - 42 de milioane de euro.

"Prin realizarea obiectivelor stabilite în Planul de dezvoltare pe 10 ani, 2018-2027, Transgaz doreşte să devină un important operator de transport gaze naturale pe piaţa internaţională a gazelor naturale, cu un sistem naţional de transport modernizat, inteligent, integrat la nivel european şi cu un sistem de management modern, aliniat la standardele de performanţă şi reglementările legislative internaţionale", se arată în documentul discutat de acţionari.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7643 / 7947
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat proprietarii Expo Market Doraly în vânzarea integrală a parcului comercial către dezvoltatorul imobiliar WDP
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Clifford Chance Badea a asistat PIB Group Europa în tranzacția care marchează debutul companiei britanice pe piața de brokeraj de asigurări din România. Ce avocați au făcut parte din echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners primește la Londra premiul Firma Anului în România pentru litigii de brevete, acordat de Managing IP. Alina Tugearu (partener): “Suntem mândri că proiectele pe care le-am derulat sunt remarcate de comunitatea internațională a profesioniștilor în proprietate intelectuală și că munca noastră primește o recunoaștere de un asemenea calibru. Premiul aparține în primul rând echipei care stă în spatele acestor rezultate remarcabile”
SIMION & BACIU câștigă distincțiile Firma Anului în Domeniul Mărcilor și Firma Anului în Domeniul Drepturilor de Autor și Desene în România în cadrul prestigioasei gale Managing IP EMEA. Ana-Maria Baciu (managing partner) a fost desemnată Practicianul Anului în România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...