Tuca Zbarcea & Asociatii

„Afacerea troleibuzul” scutură buzunarele ploieştenilor

31 Ianuarie 2010   |   Eugen Ionica pentru Săptămâna Financiară

Soluţia adoptată de specialiştii RATP aduce pe străzile oraşului troleibuze second-hand la preţuri supraevaluate

Sursa: sfin.ro

 
 
La sfârşitul anului trecut, pe 4 decembrie, Primăria Ploieşti a derulat procedura de achiziţie a 24 de troleibuze second-hand, în urma unei selecţii de oferte la care nu s-a prezentat decât un singur ofertant, compania MHS Truck&Bus SRL din Bucureşti. Preţul de achiziţie a fost piperat, iar primarul municipiului a cerut declanşarea unei anchete interne, care să stabilească dacă achiziţia a fost făcută în condiţiile legii.
Edilii prahoveni au optat pentru o afacere din care are de câştigat în special im­portatorul, întrucât au­to­rităţile vor achita câte 150.000 de euro pentru fiecare troleibuz se­cond-hand importat prin MHS Truck& Bus. Mai la sud, respectiv în ora­şul bulgăresc Ruse, autorităţile lo­cale au importat troleibuze se­cond-hand la un preţ de aproximativ 100.000 euro bucata. La sfârşitul anului trecut, pe 4 decembrie, Primăria Ploieşti a derulat procedura de achiziţie a 24 de troleibuze second-hand, în urma unei selecţii de oferte la care nu s-a prezentat decât un singur ofertant, compania MHS Truck&Bus SRL din Bucureşti. Preţul de achiziţie a fost piperat, iar primarul municipiului a cerut declanşarea unei anchete interne, care să stabilească dacă achiziţia a fost făcută în condiţiile legii.

Edilii prahoveni au optat pentru o afacere din care are de câştigat în special im­portatorul, întrucât au­to­rităţile vor achita câte 150.000 de euro pentru fiecare troleibuz se­cond-hand importat prin MHS Truck& Bus. Mai la sud, respectiv în ora­şul bulgăresc Ruse, autorităţile lo­cale au importat troleibuze se­cond-hand la un preţ de aproximativ 100.000 euro bucata.

Licitaţie direcţionată
Preţul piperat pe care municipa­litatea ploieşteană a decis să-l plă­tească pentru înnoirea parcului nu este singura problemă a achiziţiei ce­lor 24 de troleibuze. Potrivit caietului de sarcini, realizat chiar de directorul Regiei Autonome de Transport Public, Radu Popescu, şi avizat favo­rabil de viceprimarul Nicoleta Cătă­lina Bozianu, troleibuzele ideale pentru Ploieşti trebuiau să fie articulate, să aibă podea joasă, cu o înăl­ţime maximă faţă de sol cuprinsă în­tre 310 şi 330 mm, şi lungimea cu­prin­să între 16 şi 18 metri. Cerinţe constructive care nu puteau fi găsite decât la modelele pe care, întâm­plă­tor, importatorul MHS Truck& Bus SRL le avea pe stoc, respectiv la tro­lei­buzele Neoplan. O altă cerinţă pre­văzută expres în caietul de sar­cini al achiziţiei se referă la vechi­mea troleibuzelor, care nu trebuia să de­păşească zece ani la data analiză­rii ofertelor. Iar troleibuzele cu care compania MHS Truck&Bus SRL s-a prezentat la licitaţie erau fabricate în 2000. „Noi nu am participat la lici­taţie pentru că societatea noastră nu s-ar fi calificat, întrucât nu aveam tro­leibuze pe stoc care să corespun­dă cerinţelor din caietul de sarcini şi nici nu puteam aduce în timp util atâtea câte dorea RATP Ploieşti”, a declarat pentru SFin un reprezentant al departamentului de vânzări al companiei Titan Trade SRL, im­portator de troleibuze second-hand. Oricum, a adăugat sursa citată, afa­ce­rea de la Ploieşti nu putea fi câş­tigată decât de compania MHS Truck&Bus SRL, care este practic im­portatorul pentru România al autobuzelor şi troleibuzelor fabricate de grupul MAN-Neoplan şi care avea vehiculele cerute de Regia de Tran­sport Public Ploieşti.

Superautobuze de un milion bucata
Achiziţia troleibuzelor Neoplan de la Truck&Bus SRL de către mu­nicipalitatea ploieşteană a fost fă­cu­tă cu largul concurs al celor care au întocmit caietul de sarcini. „De contractarea celor 24 de troleibuze s-au ocupat viceprimarul municipiului Nicoleta Cătălina Bozianu şi directo­rul general al Regiei Autonome de Transport Public Ploieşti, Radu Po­pes­cu”, s-a eschivat primarul muni­cipiului, Andrei Voloşevici, atunci când i-am solicitat informaţii despre această afacere. Totuşi, precizând că documentele de atribuire a contractului de achiziţie - caietul de sarcini, specificaţiile tehnice şi toate celelalte detalii tehnice - au fost întoc­mite de directorul Radu Popescu, în dubla sa calitate de specialist şi de beneficiar, şi vizate de viceprimarul Bozianu, pri­marul municipiului a admis că este posibil ca achiziţia să nu fi fost făcută cu respectarea tu­tu­ror criterii­lor legale, susţinând chiar că a cerut serviciului de achiziţii din cadrul pri­măriei să elaboreze un raport re­feritor la cumpărarea tro­leibuzelor. „Aştept să văd care vor fi concluziile raportului, iar dacă vor exista suspiciuni că achiziţia nu a respectat pre­ve­derile legale ori că preţul de achi­zi­ţie al troleibuzelor a fost peste pre­ţurile obişnuite practicate de dealeri, atunci nu voi avea nicio proble­mă să anulez licitaţia şi să iau mă­suri împotriva responsa­bi­lilor”, a preci­zat primarul munici­piu­lui Ploieşti.

Contactat de SFin, un responsa­bil al departamentului achiziţii din cadrul Regiei Autonome de Tran­sport Bucureşti a remarcat că „pre­ţul troleibuzelor este, într-adevăr, cam mare. Cred că un preţ corect era undeva în jurul sumei de 100.000 de euro”. Cum municipalitatea oraşu­lui bulgăresc a luat acelaşi tip de troleibuze tot cu circa 100.000 de euro bucata, atunci reiese că plo­ieştenii au plătit cu 50.000 de euro mai mult pentru fiecare dintre cele 24 de troleibuze Neoplan cumpărate de la MHS Truck&Bus SRL. Adică au plătit cu cel puţin 1,2 milioane de euro mai mult.

Achiziţionarea celor 24 de trolei­buze second-hand ar fi trebuit să deschidă drumul pentru o afacere şi mai păguboasă pentru municipalitatea ploieşteană. Pe platforma SEAP, unde sunt publicate toate a­nunţurile de achiziţii publice, a fost lansat şi anunţul de intenţie pentru cumpărarea a 27 de autobuze noi, într-un contract cu o valoare de 27 de milioane de lei. Adică un milion de lei pe bucată, sau 240.000 euro pentru fiecare autobuz nou. Cu cir­ca 30.000 de euro mai mulţi de­cât s-a plătit până acum pentru cel mai performant autobuz care circulă în Ro­mânia. „Pentru modelul Merce­des Citaro achiziţionat în 2005, cel care nu are climatizare, RATB a plătit 188.000 euro. Iar pentru mo­delul Mer­cedes Citaro achi­zi­ţionat în 2008, care dispune de climatizare şi de sistem de informare LCD în sa­lon, şi care are motorizare Euro 4, am plătit 210.000 de euro“, ne-a lă­murit purtătorul de cuvânt al RATB, Vlădăran.
 
 

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player


 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *


    * campuri obligatorii


    Articol 3924 / 5814
     

    Ascunde Reclama