Tuca Zbarcea & Asociatii

ANAF cere 1000 de insolvenţe pentru a recupera 1,7 mld. lei

13 Iunie 2011   |   George Stoica pentru Saptamana Financiara

În primul trimestru din 2011 o firmă din cinci a intrat în insolvenţă la cererea fiscului

Sursa: Financiarul

 
 
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) se comportă ca orice alt creditor şi cere insolvenţa firmelor care nu reuşesc să-şi achite debitele către bugetul de stat. În primele trei luni ale anului fiscul a introdus 991 de cereri noi de insolvenţă pentru companiile care au datorii neachitate la scadenţă. În aceeaşi perioadă, numărul total de firme intrate în insolvenţă a fost de 5.082.

Fiscul continuă procedura cunoscută printre practicienii în insolvenţă sub denumirea de “curăţenie”, cadenţa cererilor de recuperare a creanţelor în justiţie mărindu-se. În primul trimestru al acestui an, ANAF a continuat să introducă noi cereri de insolvenţă şi s-a înscris la masa credală pentru a recupera 1.727 de milioane de lei, au precizat, la solicitarea SFin, reprezentanţii Agenţiei. Spre comparaţie, în 2009 fiscul cerea instanţelor declanşarea procedurilor de faliment pentru aproape 5.000 de companii în încercarea de recuperare a unor datorii către buget de circa două miliarde de lei. În cele mai multe cazuri, datoriile provin din impozite şi din taxa pe valoarea adaugată. Falimentul şi reorganizarea financiară sunt ultimele pârghii pe care ANAF le are la dispoziţie pentru recuperarea creanţelor şi se recurge la ele atunci când măsurile de executare silită nu au dat randamentul scontat sau când situaţiile financiare ale contribuabililor nu lasă loc altor măsuri.


Înainte de criză, metoda a dat roade. În 2007, cererile introductive pe care ANAF le-a adresat judecătorilor au fost formulate împotriva a 4.522 de contribuabili mici şi mijlocii, pentru creanţe de circa 600 de milioane de euro. Rata de recuperare a datoriilor realizată de ANAF a fost de 79%, mare în acea perioadă. Dar după 2008 lucrurile s-au schimbat, iar insolvenţele cerute de ANAF au declanşat o reacţie adversă până şi premierului Emil Boc. Îngrijorat de valul falimentelor, acesta a solicitat Agenţiei să nu mai ceară insolvenţa firmelor cu obligaţii fiscale neachitate, dar faţă de care şi statul este dator.

    Eficienţă discutabilă  
    Cât de eficientă a fost această măsură în perioada crizei este greu de spus. ANAF s-a eschivat şi nu a dat cifre, argumentând prin faptul că „procedura insolvenţei se desfăşoară de regulă pe o perioadă mai lungă de timp, astfel încât nu se pot realiza într-un timp scurt statistici referitoare la numărul dosarelor în care a fost închisă procedura sau la gradul de recuperare a creanţelor”. Reprezentanţii Agenţiei spun că executarea unui plan de reorganizare se poate întinde pe 3 ani, socotiţi de la data confirmării acestuia, însă, la recomandarea administratorului judiciar, după trecerea unui termen de cel mult 18 luni de la confirmarea planului, această perioadă poate fi extinsă cu cel mult încă o perioadă de un an, dacă propunerea este votată de cel puţin două treimi din creditorii aflaţi în sold la acea dată.

Anul trecut, şeful ANAF îşi propusese să diminueze cu 10% arieratele faţă de sfârşitul lui 2009, fără ca măsurile de colectare să ducă la intrarea în insolvenţă sau la falimentul firmelor. Recuperarea urma să se facă prin creşterea capacităţii de colectare.

    50.000 de insolvenţe în 3 ani

În primul trimestru al acestui an au intrat în insolvenţă 5.082 de firme, în scădere cu 18,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2010, iar în acelaşi interval 7.209 societăţi şi-au suspendat activitatea, cu 63,8% mai puţine, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). În luna martie s-au înregistrat cele mai multe insolvenţe de la începutul anului, respectiv 2.198, faţă de 1.243 în ianuarie şi 1.650 în luna februarie. Cele mai multe firme care au apelat în acest interval la procedura insolvenţei au fost din domeniul comerţului, urmate de cele din industria prelucrătoare şi de cele din sectorul construcţiilor. Distribuţia pe judeţe poziţionează Dolj pe primul loc după numărul firmelor care au nu au mai avut fonduri pentru a-şi achita datoriile, cu 453 de firme, urmat de Bucureşti (431) şi Prahova (345).

Anul trecut numărul insolvenţelor a ajuns la 21.692, puţin peste nivelul înregistrat în 2009, când 19.894 de companii au intrat în incapacitate de plată.

Potrivit unui document guvernamental, numărul firmelor pentru care a fost declanşată procedura de insolvenţă în perioada ianuarie 2008-septembrie 2010 se ridică la aproape 50.000, în 60% din cazuri acţiunea fiind finalizată.
 
 

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player


 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *


* campuri obligatorii


Articol 1637 / 5814
 

Ascunde Reclama