ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Aramco, cea mai profitabilă companie petrolieră, evaluată la 2.000 de miliarde de dolari (Bloomberg)

13 Aprilie 2018   |   Ioana Duta

Bloomberg citează datele financiare ale companiei care indică în primele şase luni din 2017 un profit net de 33,8 miliarde de dolari şi un flux de numerar de 52,1 miliarde de dolari.

 
 
Aramco din Arabia Saudită este cea mai profitabilă companie petrolieră pe plan global, a anunţat vineri Bloomberg, dar câştigurile sale imense şi fluxul de numerar ar putea să nu justifice încă valoarea sa estimată la 2.000 de miliarde de dolari, transmit Bloomberg şi Reuters.

Aramco este şi cea mai mare companie petrolieră din lume, cu rezerve de ţiţei de aproximativ 265 miliarde de barili, sau 15% din depozitele mondiale de petrol. Guvernul Arabiei Saudite deţine integral compania petrolieră.

Performanţele financiare ale Aramco au fost mult timp unele dintre cele mai bine păstrate secrete din industria ţiţeiului, dar în condiţiile în care compania se pregăteşte în 2018 sau 2019 pentru o îndelung aşteptată Ofertă Publică Iniţială (IPO) trebuie să le comunice investitorilor care sunt câştigurile sale şi cum operează.


Bloomberg citează datele financiare ale companiei care indică în primele şase luni din 2017 un profit net de 33,8 miliarde de dolari şi un flux de numerar de 52,1 miliarde de dolari.

"Aceste date sunt neconforme cu realitatea, compania nu face comentarii privind speculaţiile referitoare la performanţele sale financiare şi regimul fiscal", se arată într-un comunicat al Aramco.

Datele, pregătite pentru standardele internaţionale de contabilitate (IFRS), arată că firma a făcut în primele şase luni din 2016 un profit net de 7,2 miliarde de dolari, într-o perioadă în care preţul mediu al barilului de petrol era de 41 de dolari, arată datele Bloomberg.

Arabia Saudită vrea să obţină o sumă record, de 100 de miliarde de dolari, din vânzarea unei participaţii de 5% în Aramco, pe bursele locale şi străine. În urma tranzacţiei, capitalizarea de piaţă a Aramco se va ridica la 2.000 de miliarde de dolari, mai mare decât a oricărei companii şi depăşind-o cu mult pe cea a rivalelor Exxon Mobil şi Royal Dutch Shell.

În prezent, capitalizarea de piaţă a Exxon se ridică la 327 de miliarde de dolari, iar cea a Shell la 285 de miliarde de dolari.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 2198 / 31257
     

    Ascunde Reclama
     
     
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    LegiTeam: Popovici Nițu Stoica & Asociații recrutează
    Cum văd avocații de business din provincie noul an. Mihai Bejenaru-Dragoș (Bejenaru&Partners, Cluj): Domeniul imobiliar va înregistra o scădere a numărului de tranzacții. Provocarea anului 2019, dată de cazurile de fiscalitate
    Thomson Reuters Legal Advisers - Full Year 2018 | Cele mai active firme de avocați implicate în fuziuni și achiziții, anul trecut. Ce giganți cu prezență la București au intrat în Top 25 global, european și regional
    „The Lawyer European Awards 2019”: 4 firme cu activitate în România concurează pentru titlu la secțiunea ”Law Firm of the Year: Eastern Europe and the Balkans” | PNSA, singura firmă domestica din lista scurtă a premianților. ZRP concurează la titlul „European litigation team of the year”
    Clifford Chance Badea atrage un nou avocat senior în practica de M&A Real Estate
    Topul problemelor din industria Pharma, creionat de avocații D&B David și Baias. Proiectele uneia dintre cele mai performante echipe de pe piața locală
    ELLINT, alianța internațională a firmelor de avocați specializate în dreptul muncii, se extinde în România. Suciu | The Employment Law a intrat în rețea
    Promovări în conducerea Mușat & Asociații: Paul Buta, Iulian Popescu și Răzvan Stoicescu devin Deputy Managing Partners | Partenerul Octavian Popescu se retrage
    Andreea Bende, promovată în calitate de Partener în cadrul NNDKP IP
    LegiTeam: PeliFilip recrutează avocați pentru departamentul de Real-estate
    bpv Grigorescu Ştefănică a asistat Molex SUA, în consolidarea prezenței sale pe piața din România. Colaborare cu Jones Day
    PeliFilip a reprezentat cu succes Hidroelectrica într-un litigiu complex de dreptul muncii
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...