ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

ASF aprobă majorarea cu 7,5 milioane de lei a capitalului social al Grawe România Asigurare

09 Aprilie 2019   |   AGERPRES

Membrii Consiliului ASF au avizat și Raportul privind evoluţia pieţei de capital din România în anul 2018.

 
 
Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, marţi, modificarea adusă Actului constitutiv al Grawe România Asigurare, prin care societatea îşi majorează capitalul social cu suma de 7,5 milioane de lei, până la valoarea de 47,5 milioane de lei, se arată într-un comunicat al reglementatorului, transmis AGERPRES.

În aceeaşi şedinţă a Consiliului ASF, pe segmentul de supraveghere, s-a aprobat retragerea, la cerere, a autorizaţiei de funcţionare a societăţii General Insurance Broker SRL, precum şi sancţionarea brokerilor de asigurare şi/sau reasigurare care nu au respectat prevederile legale privind transmiterea raportărilor periodice către autoritate.

De asemenea, printre deciziile ce au fost luate marţi se află: rezultatele controlului periodic efectuat la NN Asigurări de Viaţă, în calitate de administrator al FPF NN Activ şi FPF NN Optim, precum şi o serie de numiri în mai multe societăţi de investiţii sau de asigurare.


Nu în ultimul rând, membrii Consiliului ASF au avizat Raportul privind evoluţia pieţei de capital din România în anul 2018.

ASF este autoritatea naţională înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012, aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 446 / 32059
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Secretary Position Opening (Bondoc & Asociații)
Practica de M&A și Tehnologie a Clifford Chance Badea a asistat Abris Capital Partners la preluarea unui pachet majoritar în Global Technical Group
Cum reușește Țuca Zbârcea & Asociații să atragă talente | Beneficii și cerințe, explicate de Monica Paisa, Staff Coordinator. Tinerii candidați trebuie să fie dedicați unor proiecte profesionale pe termen lung
VIDEO | Din vorbă-n vorbă cu dr. Cosmin Vasile, noul name partner de la ZRVP. Despre schimbarea de denumire a firmei, recrutări, profil avocatului căutat, avalanșa de mandate în arbitraj internațional și marketing-ul firmelor de avocați
LegiTeam: RTPR Allen & Overy looking for an employment lawyer
Clifford Chance Badea a asistat grupul german REWE | DerTour în legătură cu preluarea diviziei de turism a Eurolines.Echipa multidisciplinară de avocați a fost coordonată de Nadia Badea și Loredana Ralea
Reff & Asociații își extinde echipa de litigii prin recrutarea avocaților Mihnea Galgoțiu-Săraru și Ana Pantilică
Avocații din cadrul D&B David și Baias văd un interes crescut pentru sectorul logistic și industrial, în perioada următoare. Georgiana Bălan, Head of Real Estate: Suntem implicați în patru proiecte distincte pentru construirea de fabrici în provincie și în apropierea Bucureștiului
Directiva europeană privind drepturile acționarilor trebuia transpusă în legislația românească până la jumătatea lunii iunie 2019 | Narcisa Oprea, Partener Schoenherr: Chiar dacă directiva nu a fost transpusă încă, existând doar un proiect de lege în acest sens, clienții noștri se pregătesc din vreme pentru conformare, dată fiind anvergura schimbărilor
PNSA și NNDKP, consultanți într-o finanțare de 324 mil. € acordată de un sindicat bancar grupului Ameropa. Ce echipe de avocați au lucrat în proiect
LafargeHolcim preia producătorul de prefabricate Somaco de la Oresa. Avocații PNSA au asistat fondul de investiții, Filip & Company a fost alături de cumpărător
CMS a asistat fondul de private equity Innova în preluarea unuia dintre cei mai puternici jucători români din piața de optică medicală. Vânzătorii, asistați de avocații PNSA | Ce echipe au lucrat în tranzacție
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...