ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Compania Koyo investește 30 mil. E în fabrica din Alexandria

16 Octombrie 2019   |   MEDIAFAX

Pentru dezvoltarea afacerii Koyo din România, președintele JTEKT Corporation Japan, Tetsuo Agata, s-a întâlnit miercuri la Alexandria cu ministrul pentru Mediul de Afaceri și Comerț, Ștefan Radu Oprea.

 
 
Compania Koyo investește 30 de milioane de euro într-o nouă linie de producție de rulmenți în fabrica din Alexandria. Investiția anunțată depășește 100 de milioane de euro, dar momentan la fabrică ajung 30.

Directorul de resurse umane al fabricii de rulmenți din Alexandria, Gabriel Nădrag, a declarat pentru MEDIAFAX că investiția despre care se discută acum face parte din una mult mai mare, de peste 100 de milioane de euro.

Momentan este vorba despre 30 de milioane de euro care vor fi direcționați către punctul de lucru din Alexandria.

„Investiția de acum va fi de aproximativ 30 de milioane de euro și ea se referă la producerea de rulmenți pentru roți de automobile. Pornind de la această necesitate, ca noi să ne dezvoltăm afacerile, acest tip de rulmenți pe care noi nu l-am mai produs, care înglobează tot ce are roata mașinii, investiția aceasta începe de la zero. Noi avem clădirile, dar ele trebuie utilate, apoi se va instala una sau două linii de fabricație, urmând ca ulterior producția să se extindă, până la a ajunge la investiția finală. Intenția noastră este să producem în firmă toate componentele acestor rulmenți. Ceea ce noi inaugurăm acum este deschiderea unei investiții. Discutăm despre o linie de producție întreagă”, a spus Gabriel Nădrag.


Potrivit acestuia, șapte specialiști de la fabrică vor merge în perioada următoare în Japonia și vor sta trei luni pentru specializare, după care se vor întoarce și îi vor instrui pe ceilalți salariați.

Pentru dezvoltarea afacerii Koyo din România, președintele JTEKT Corporation Japan, Tetsuo Agata, s-a întâlnit miercuri la Alexandria cu ministrul pentru Mediul de Afaceri și Comerț, Ștefan Radu Oprea.

Ștefan Radu Oprea s-a declarat mulțumit să a fost aleasă România pentru o nouă investiție.

Koyo România are în acest moment două puncte de lucru în România, unul în București și unul în Alexandria, însă cel mai important este cel din Alexandria, unde se și produce cea mai mare parte din rulmenții pe care compania îi vinde în întreaga lume.

Fabrica de rulmenți de la Alexandria datează din timpul comunismului, ulterior fiind privatizată și modernizata de investitorul japonez Koyo. Numărul angajaților a fost atunci redus considerabil.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6705 / 7952
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Dorsey & Whitney (Europe) LLP și Schoenherr România, alături de cumpărator în tranzacția prin care Eleco plc, firmă listată pe bursa londoneză, preia două companii de software locale. Ce consultanți au lucrat pentru vânzător
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat proprietarii Expo Market Doraly în vânzarea integrală a parcului comercial către dezvoltatorul imobiliar WDP
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...