ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie pe piaţa vopselelor auto; inspecţii inopinate la Policolor şi BASF

20 Noiembrie 2017   |   BizLawyer

În cadrul investigaţiei s-au efectuat inspecţii inopinate la sediile companiile Policolor SA şi BASF SRL România, iar documentele ridicate se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.

 
 
Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind posibila încălcare a legislaţiei în domeniul concurenţei pe piaţa vopselelor auto de amestec pentru retuş (Mixing System) din România, informează instituţia printr-un comunicat remis, luni, spre publicare.

"Investigaţia vizează posibile practici anticoncurenţiale ce constau în încheierea unui contract de distribuţie exclusivă între doi concurenţi, Policolor SA şi BASF Coatings Services GMBH - Austria, precum şi refuzul concertat al celor doi de a furniza produse unui client", se menţionează în comunicat.

În cadrul investigaţiei s-au efectuat inspecţii inopinate la sediile companiile Policolor SA şi BASF SRL România, iar documentele ridicate se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.


Aceste inspecţii inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate.

Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor.

Policolor este liderul regional (în zona de SE a Europei) în domeniul tehnologiei vopselelor şi lacurilor, fiind producător şi furnizor de soluţii complete atât pentru piaţa bunurilor de larg consum, cât şi pe cea industrială şi auto. Divizia Automotive a Policolor produce şi comercializează o gamă largă de vopsele auto şi soluţii complementare.

BASF Coatings Services GMBH - Austria este o subsidiară a grupului BASF, lider în dezvoltarea, fabricarea şi comercializarea unei game largi de vopsele pentru industria de automobile. Grupul BASF deţine în România companiile BASF SRL şi BASF Coatings Services SRL.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3482 / 31045
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Oltchim de către Chimcomplex. Ce avocați de Maravela & Asociații și Bondoc & Asociații au fost implicați în finalizarea tranzacției
Dana Dunel-Stancu revine în echipa Biriș Goran după doi ani în care a coordonat departamentul juridic al Hidroelectrica
LegiTeam: Maravela|Asociații is looking for consultancy lawyers
MiFID II: Impactul noilor reglementări, resimțit major de instituțiile de credit care furnizează servicii și activități de investiții în legătură cu instrumentele financiare. Efectele conformării cu noile reguli, explicate de Andrei Burz-Pînzaru, Managing Partner Reff și Asociații
Instituțiile de credit trebuie să revizuiască documentația și fluxurile interne. Yolanda Ghiță-Blujdescu, Associate Clifford Chance Badea: MiFID II integrează noi prevederi privind tranzacționarea algoritmică și supravegherea acesteia
Victorie importantă pentru Maspex România, reprezentată de RTPR Allen & Overy, într-un litigiu cu Ministerul Energiei
Cristi Minculescu și colegii săi fac un pas important pentru recâștigarea dreptului de utilizare a mărcii ”IRIS”. Avocații de la Milcev Burbea SCA au obținut soluția favorabilă
LegiTeam: ZRP recrutează avocat definitiv pentru departamentul Litigii
Ce schimbări trebuie să facă actorii pieței financiare pentru a nu plăti o amendă de până la 10% din cifra de afaceri. Elementele de noutate, explicate de Alexandra Ovedenie, coordonatorul practicii de Banking, Finance & Capital Markets la Radu și Asociații SPRL
Cum lucrează avocații specializați în Dreptul Muncii de la Suciu | The Employment Law Firm. Tendințele pieței, analizate de Andreea Suciu, Managing Partener
LegiTeam: Experienced Lawyer (Environmental Law) - Reff & Associates
Avocații Zamfirescu Racoți & Partners și Tănăsescu Gavrilă & Asociații câștigă pentru România arbitrajul ICSID cu Alpiq
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...