ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Directorul general Synevo România a fost numit managing director pentru Europa de Sud Est

10 Iulie 2018   |   Ioana Duta

Synevo România administrează o reţea naţională de 16 laboratoare şi 90 de centre de recoltare a probelor biologice şi realizează peste 13 milioane de teste pe an.

 
 
 Laurenţiu Luca, director general Synevo România, a fost numit managing director pentru Europa de Sud Est, poziţie din care va coordona activitatea lanţului de laboratoare medicale şi centre de recoltare din cinci pieţe, respectiv România, Bulgaria, Republica Moldova, Serbia şi Georgia, informează compania. 
 

Synevo este în acest moment cel mai mare furnizor de servicii medicale de laborator din România şi din Estul Europei. 
 
"Laboratorul Central Synevo, lansat în 2010 în apropiere de Bucureşti, în urma unei investiţii de aproape 10 milioane de euro, a fost gândit încă de la început ca un hub regional. România devine astfel centrul activităţilor Synevo din Europa de Sud Est. Sunt mândru de realizările echipei noastre şi convins că putem contribui în continuare, prin serviciile de diagnostic avansat disponibile în reţeaua noastră internaţională, la îmbunătăţirea diagnosticării diverselor patologii", a declarat Laurenţiu Luca, director general Synevo România. 
 
Laurenţiu Luca ocupă, din 2016, funcţia de director general al Synevo România. El s-a alăturat companiei în anul 2010, ca director regional şi pentru dezvoltare în regiunea Balcanilor, fiind responsabil de dezvoltarea Synevo în Moldova, Serbia şi Bulgaria. Laurenţiu Luca este absolvent al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii 'Ovidius' din Constanţa şi deţine un master în Administrarea Afacerilor de la The Open University, Marea Britanie. 
 
Synevo este liderul în diagnostic de laborator din România şi oferă peste 2.000 de tipuri de analize uzuale şi avansate în toate domeniile de diagnostic clinic de laborator. Synevo România administrează o reţea naţională de 16 laboratoare şi 90 de centre de recoltare a probelor biologice şi realizează peste 13 milioane de teste pe an. 
 
Synevo România face parte din Medicover. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 1030 / 31046
     

    Ascunde Reclama
     
     
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Oltchim de către Chimcomplex. Ce avocați de Maravela & Asociații și Bondoc & Asociații au fost implicați în finalizarea tranzacției
    Dana Dunel-Stancu revine în echipa Biriș Goran după doi ani în care a coordonat departamentul juridic al Hidroelectrica
    LegiTeam: Maravela|Asociații is looking for consultancy lawyers
    MiFID II: Impactul noilor reglementări, resimțit major de instituțiile de credit care furnizează servicii și activități de investiții în legătură cu instrumentele financiare. Efectele conformării cu noile reguli, explicate de Andrei Burz-Pînzaru, Managing Partner Reff și Asociații
    Instituțiile de credit trebuie să revizuiască documentația și fluxurile interne. Yolanda Ghiță-Blujdescu, Associate Clifford Chance Badea: MiFID II integrează noi prevederi privind tranzacționarea algoritmică și supravegherea acesteia
    Victorie importantă pentru Maspex România, reprezentată de RTPR Allen & Overy, într-un litigiu cu Ministerul Energiei
    Cristi Minculescu și colegii săi fac un pas important pentru recâștigarea dreptului de utilizare a mărcii ”IRIS”. Avocații de la Milcev Burbea SCA au obținut soluția favorabilă
    LegiTeam: ZRP recrutează avocat definitiv pentru departamentul Litigii
    Ce schimbări trebuie să facă actorii pieței financiare pentru a nu plăti o amendă de până la 10% din cifra de afaceri. Elementele de noutate, explicate de Alexandra Ovedenie, coordonatorul practicii de Banking, Finance & Capital Markets la Radu și Asociații SPRL
    Cum lucrează avocații specializați în Dreptul Muncii de la Suciu | The Employment Law Firm. Tendințele pieței, analizate de Andreea Suciu, Managing Partener
    LegiTeam: Experienced Lawyer (Environmental Law) - Reff & Associates
    Avocații Zamfirescu Racoți & Partners și Tănăsescu Gavrilă & Asociații câștigă pentru România arbitrajul ICSID cu Alpiq
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...