ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Fondul Proprietatea cere statului român să nu aprobe achiziţia CEZ România de către Hidroelectrica

23 Iunie 2020   |   AGERPRES

Fondul şi-a exprimat şi în trecut îngrijorările în legătură cu această potenţială achiziţie şi a dorit să sublinieze posibilele riscuri pentru Hidroelectrica şi acţionarii săi.

 
 
Fondul Proprietatea (FP) cere statului român să nu aprobe solicitarea Hidroelectrica de a achiziţionat activele CEZ din România, întrucât o astfel de preluare ar diminua valoarea de piaţă a producătorului de energie hidro, potrivit unui comunicat remis, marţi, spre difuzare.

"Fondul Proprietatea îndeamnă Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, în calitate de acţionar majoritar al Hidroelectrica, să ia în considerare pe deplin riscurile privind achiziţia activelor CEZ şi să nu aprobe solicitarea companiei de a depune o ofertă angajantă. Fondul consideră cu fermitate că achiziţia activelor CEZ de către Hidroelectrica nu ar crea valoare pentru acţionarii săi şi ar afecta procesul de listare şi evaluarea potenţială a companiei, ceea ce, la rândul său, ar pune în pericol şansele României de a fi promovată la statutul de piaţă emergentă de către MSCI", susţin oficialii Fondului.


Potrivit acestora, în structura sa actuală, Hidroelectrica este poziţionată în mod optim pentru a depăşi cu bine actualul mediu de business dificil.

Fondul şi-a exprimat şi în trecut îngrijorările în legătură cu această potenţială achiziţie şi a dorit să sublinieze posibilele riscuri pentru Hidroelectrica şi acţionarii săi.

"Achiziţionarea activelor CEZ riscă să dilueze valoarea generală a Hidroelectrica, având în vedere că activitatea de furnizare a energiei electrice şi activele regenerabile care sunt vizate au o marjă de profit redusă în comparaţie cu operaţiunile curente de producere a energiei hidroelectrice ale companiei", se mai arată în comunicat.

De asemenea, Hidroelectrica nu are o experienţă dovedită în gestionarea acestor tipuri de active şi în depăşirea provocărilor ulterioare generate de integrarea noilor activităţi. Compania ar intra pe piaţa de retail, crescând astfel costurile odată cu preluarea obligaţiilor administrative de gestionare a portofoliului de clienţi şi a riscurilor financiare presupuse de clienţii individuali. Piaţa de vânzare cu amănuntul a energiei este, în general, mai volatilă şi, prin urmare, mai riscantă decât piaţa en-gros, în care Hidroelectrica operează cu precădere.

Un alt argument este că Hidroelectrica şi-ar asuma riscurile specifice noilor linii de business. În cazul parcurilor eoliene, de exemplu, Hidroelectrica ar prelua riscul de reglementare aferent certificatelor verzi. În opinia FP, rata de discount propusă pentru acceptarea acestui risc este insuficientă şi poate conduce la un preţ supraevaluat al tranzacţiei, care ar fi cu siguranţă în detrimentul Hidroelectrica.

Listarea Hidroelectrica ar fi îngreunată şi întârziată, din cauza timpului şi resurselor necesare procesului de integrare a noilor achiziţii. Atractivitatea companiei pentru investitori şi evaluarea sa ulterioară pot fi reduse ca urmare a incorporării noilor linii de business, în care Hidroelectrica nu are experienţă şi care pot genera doar profituri limitate.

Valoarea tranzacţiei potenţiale nu este publică şi acţionarii nu pot aproba depunerea unei oferte angajante fără o informaţie atât de importantă. De asemenea, termenii finali ai contractului de consorţiu pentru depunerea unei oferte angajante care reflectă obligaţiile Hidroelectrica nu au fost puşi la dispoziţia acţionarilor, amintesc oficialii FP.

În plus, Hidroelectrica s-ar îndatora în urma acestei tranzacţii, împrumutând fonduri pentru a investi în activităţi cu performanţe mai scăzute, limitând astfel potenţialul său de a genera profit şi reducând probabil valoarea dividendelor. Prin urmare, statul român riscă să-şi vadă veniturile reduse într-un moment în care are nevoie de resurse financiare mai mari.

Un alt argument este că, în cazul în care Hidroelectrica ar achiziţiona activele CEZ, implicarea statului în sectorul energetic ar creşte, ceea ce contravine principiilor liberalizării, se mai arată în comunicat.

"Hidroelectrica este o companie extrem de valoroasă şi un activ unic nu numai în România, dar şi în regiune, cu marje de rentabilitate semnificative şi având un model de afaceri simplu şi durabil, axat pe producţia de energie hidroelectrică curată. Acum, când listarea sa e foarte aproape, nu este oportun pentru Hidroelectrica să efectueze o achiziţie semnificativă care ar putea complica acest proces", a declarat Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Investments şi Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea, citat în comunicat.

Potrivit acestuia, prin implicarea într-o achiziţie de mare anvergură în acest moment, Hidroelectrica riscă să-şi întârzie listarea sau să obţină un preţ semnificativ mai mic, reducând valoarea pentru Guvernul României, în calitate de acţionar majoritar.

"Compania ar trebui să-şi canalizeze atenţia şi să acorde prioritate realizării unei listări de succes, care ar fi un reper extrem de important pentru piaţa de capital locală şi pentru întreaga economie. Dacă va merge mai departe cu această tranzacţie, pe termen lung, Hidroelectrica riscă să anuleze progresele privind eficientizarea costurilor şi rentabilitatea, obţinute după o lungă perioadă de probleme financiare profunde", a adăugat Meyer.

El spune că FP a sprijinit mereu şi continuă să susţine investiţiile la Hidroelectrica care sunt benefice pentru companie şi care cresc valoarea companiei, precum retehnologizările care extind ciclul de viaţă al activelor existente şi cresc eficienţa lor.

"Din păcate, în evaluarea noastră, achiziţia propusă nu atinge pragul necesar generării unei valori suplimentare suficiente pentru acţionari, care să compenseze riscurile inerente unei astfel de tranzacţii", a adăugat şeful FP.

În concluzie, Fondul Proprietatea îndeamnă Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, în calitate de acţionar majoritar al Hidroelectrica, să ţină cont de toate aceste considerente şi să refuze sprijinirea unei investiţii care nu contribuie în mod clar la valoarea generală a companiei. Dimpotrivă, riscă să deprecieze valoarea Hidroelectrica şi poate duce la îndatorări imense, se precizează în comunicat.

CEZ a anunţat în vara anului trecut că vrea să-şi vândă operaţiunile din România şi din alte ţări, pentru a se concentra pe activitatea din ţara-mamă, Cehia.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică din România, deţinut de statul român în proporţie de 80% şi de Fondul Proprietatea - 20%.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5634 / 7917
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
De vorbă cu Anne Marie Mateeas, Country Legal Head Novartis, profesionistul pentru care integritatea reprezintă valoarea fundamentală, despre profesia juridică, experiențele acumulate și provocările abordate | “În sfera carierei mele, dezvoltarea unor valori precum respectul profund pentru lege, promovarea transparenței și adoptarea unei abordări centrate pe identificarea și implementarea de soluții eficiente sunt aspecte esențiale care îmi ghidează fiecare decizie și acțiune. Chiar și momentele dificile sau deciziile care s-au dovedit a fi mai puțin potrivite au avut un impact valoros, învățându-mă lecții esențiale”
NNDKP obține poziții de top în clasamentele The Legal 500 EMEA 2024
CMS asistă PPC în achiziția unui parc eolian operațional de 84 MW în România. Mircea Moraru (Corporate M&A) a coordonat echipa, cu sprijinul lui Horea Popescu (Corporate M&A)
Vlad Peligrad s-a desprins din asocierea cu KPMG Legal, unde era partener și lansează o firmă proiectată să asigure întreg spectrul de servicii juridice | Vlad Peligrad, Managing Partner & Founder PeligradLaw: ”Suntem la început, în procesul de formare a echipei. Până la sfârșitul anului firma va avea 8-10 avocați”
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
Noi Avocați Colaboratori Seniori în cadrul PNSA. Andra Vieriu și Maria Dima fac un pas înainte în carieră
Stratulat Albulescu obține în prima instanță amendarea Primarului General al Municipiului București pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive. Partenerul Adriana Dobre a coordonat echipa care a obținut una dintre primele decizii judecătorești de acest fel: amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, la care se adaugă penalități de 500 lei ̸ zi de întârziere
Rundă amplă de promovări în mai multe arii de practică din cadrul biroului Kinstellar din București. Opt avocați au făcut un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Recunoaștem în mod oficial contribuțiile colegilor prin aceste promovări. Împărtășesc valorile pe care le avem, s-au dovedit a fi membri de valoare pentru echipa locală și așteptăm cu nerăbdare să îi vedem acumulând noi realizări”
Studiul CMS European M&A 2024 | Piața de fuziuni și achiziții s-a dovedit rezistentă în 2023, CMS acordând consultanță într-un număr record de tranzacții. Horea Popescu, coordonator al practicii Corporate M&A în CEE și Managing Partner al CMS România: “În ciuda unui context plin de provocări, CMS a oferit consultanță în 68 de tranzacții de fuziuni și achiziții în regiune, dintre care peste 50% au fost determinate de intrarea unor investitori strategici pe noi piețe, demonstrând soliditatea practicii noastre în întreaga regiune”
Stratulat Albulescu & Asociații estimează pentru anul 2024 un nivel de activitate, în practica de Real Estate, cel puțin egal cu cel de anul trecut, marcat însă de o anumită expectativă din partea dezvoltatorilor, prudența fiind cuvântul cheie auzit cel mai frecvent de la clienți. Vor exista însă și ferestre de oportunitate care în mod cert vor fi accesate de jucătorii cu un apetit crescut la risc | “Cel mai probabil vom asista, în cursul acestui an, la o deblocare a situației și la o creștere a numărului de tranzacții, chiar și timidă”, spun avocații
O soluție reper a ÎCCJ obținută de D&B David și Baias clarifică modalitatea de calcul a cifrei de afaceri la care se aplică amenzile Consiliului Concurenței
Creștere de doi digiți, anul trecut, pentru Milcev Burbea, firmă recunoscută de ghidurile juridice internaționale pentru practica de proprietate intelectuală | Despre mandatele provocatoare și numeroasele proiecte cu grad ridicat de complexitate, într-o discuție cu Gabriela Milcev (Managing Partner): ”Forța biroului nostru constă într-o abordare echilibrată, croită pe nevoile cazului, combinând, ca într-o rețetă care nu este niciodată aceeași, consultanța și litigiul, precum și persoanele și abordările potrivite pentru apărarea intereselor clientului. Adesea ne confruntăm cu necesitatea de a opera în alte jurisdicții, la nivel internațional”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...