ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Grupul Impact investeşte 68 de milioane de euro în ansamblul rezidenţial Luxuria Domenii Residence, în nordul Bucureştiului

14 Noiembrie 2017   |   Ioana Duta

Luxuria Domenii Residence va oferi rezidenţilor şi facilităţi diverse, cum ar fi săli de fitness, lounge, recepţie centrală cu servicii 24/7, pază permanentă, centrală proprie de securitate şi servere de monitorizare.

 
 
Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor investeşte în total aproximativ 68 de milioane de euro în ansamblul rezidenţial Luxuria Domenii Residence, situat în zona de nord a Capitalei, între Bulevardul Expoziţiei şi strada Aviator Popişteanu, au anunţat marţi reprezentanţii companiei, cu prilejul lansării oficiale a proiectului.

Lucrările pentru prima fază a ansamblului vor fi demarate în luna ianuarie 2018 şi primele patru imobile vor fi finalizate în iulie 2019, urmând ca întregul ansamblu să fie finalizat în iunie 2020. Achiziţia terenului a costat grupul Impact circa 12,5 milioane euro.

Luxuria Domenii Residence va fi dezvoltat pe un teren în suprafaţă de 22.500 mp, situat într-o zonă a Capitalei cunoscută drept viitorul pol al clădirilor de birouri. Potrivit dezvoltatorului imobiliar, ansamblul rezidenţial a fost proiectat astfel încât să ofere locatarilor săi o experienţă de locuire premium, pornind de la amplasarea în zona de nord a Capitalei, designul interior şi cel exterior al clădirilor, şi până la accesul locatarilor la o serie întreagă de facilităţi.


"Luxuria Domenii Residence este primul ansamblu rezidenţial din Bucureşti în curs de certificare BREEAM. Asta înseamnă că este proiectat de la început pentru a se încadra în clasa energetică A şi în categoria de 'clădiri verzi'. De asemenea, nu numai că Luxuria este amplasată într-o zonă preponderent verde, aproape de parcurile Herăstrău, Bazilescu sau Kiseleff, dar chiar în interiorul ansamblului vom dezvolta un parc natural privat, întins pe o suprafaţă de 2.500 mp, ce va include zece grădini tematice. Acest parc împreună cu toate celelalte zone verzi amenajate, de relaxare, fântâni şi locurile de joacă din cartier vor ocupa peste 40% din suprafaţa pe care se dezvoltă ansamblul'', a declarat Bartosz Puzdrowski, CEO Impact Developer & Contractor.

Ansamblul va cuprinde nouă blocuri cu 630 de apartamente de tip studio, cu două, trei şi patru camere, precum şi duplexuri cu trei sau patru camere. Apartamentele beneficiază de finisaje şi dotări de înaltă calitate atât la interior, cât şi la exterior. Printre atuurile construcţiilor se remarcă amplasarea distanţată a imobilelor care asigură locatarilor intimitate, aleile largi, înălţimea atipică a camerelor (de până la 3 m), a uşilor, sistemul de încălzire în pardoseală, suprafeţele generoase ale apartamentelor: studiourile au o suprafaţă de 54 mp, iar un apartament cu 4 camere poate ajunge şi la 230 mp, la care se adaugă terase cu suprafeţe între 8 mp şi 28 mp. Pe lângă suprafaţa utilă locuibilă generoasă, complexul va fi prevăzut cu peste 700 de locuri de parcare subterane pentru rezidenţi, precum şi numeroase locuri de parcare supraterane destinate vizitatorilor.

Luxuria Domenii Residence va oferi rezidenţilor şi facilităţi diverse, cum ar fi săli de fitness, lounge, recepţie centrală cu servicii 24/7, pază permanentă, centrală proprie de securitate şi servere de monitorizare.

Înfiinţat în 1991, Impact Developer & Contractor SA este primul dezvoltator imobiliar privat din România şi cel care a introdus conceptul de 'complex rezidenţial' pe piaţă autohtonă. Cu o experienţă de peste 25 de ani în domeniu, Impact numără până în prezent 16 ansambluri rezidenţiale finalizate, peste 400.000 mp construiţi şi peste 4.000 de unităţi livrate la nivel naţional. Compania este de asemenea primul dezvoltator imobiliar listat la bursă (1996), acţiunile sale făcând parte din categoria Premium a Bursei.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 117 / 27619
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Anda Todor, Managing Partner Dentons România: Suntem și vom rămâne o prezență constantă pe această piață. Puterea echipei și dorința de a ne adapta și de a inova cred că sunt atuurile noastre importante pentru viitor (VIDEO)
RTPR Allen & Overy câştigă un litigiu împotriva ANAF pentru restituirea TVA în valoare de 1 mil. €. Ce avocați au făcut parte din echipă
Wolf Theiss își extinde echipa. Patru noi avocați se alătura firmei
Mușat & Asociații - Ethics & Compliance Hub. Politici de conformitate și etică profesională în era consumatorilor
Maravela|Asociații, partenerul român al primei GC Powerlist din CEE a The Legal 500. 10 români, printre cei mai puternici General Counsels din regiune
CEE Attorneys - Boanță, Gidei & Asociații SCPA, alături de grupul Keswick Enterprises în vânzarea filialei din România, Tibbett Logistics
Muşat & Asociaţii - “Nou şi vechi în Codul Muncii. Soluţii de implementare. Bune practici în situaţii de criză în organizaţie”
Suciu Popa: Pachetul legislativ în domeniul achizițiilor publice continuă să genereze probleme de interpretare și aplicare. Firma are multe mandate pe dispute din contracte de achiziție publică, soluționate pe calea arbitrajului internațional
LegiTeam: ZRP recrutează avocat definitiv pentru departamentul Litigii
Povestea fabuloasă a unui avocat care s-a reinventat continuu. Etapele determinante din cariera Cristinei Metea, partener într-o firmă de top în anii ‘fierbinți’ ai avocaturii, acum relocată în Asia, pe poziția de Regional Compliance Attorney la Microsoft Corporation India
Temele puse în discuție de Wolf Theiss la primul eveniment organizat în Cluj-Napoca. Adrian Șter, Partener: Am întâlnit practicieni remarcabili, extrem de interesați de riscurile pe care le ridică lipsa de conformare
Țuca Zbârcea & Asociații a contribuit la lansarea, în premieră pe piața locală, a unui studiu de impact al GDPR la nivel multi-jurisdicțional
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...