ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Instant Factoring, prima platformă românească de micro-finanțare a companiilor mici, atrage o finanțare externă de 1,5 mil. €

07 Noiembrie 2018   |   BizLawyer

Finanțarea externă accesată de Instant Factoring va sprijini extinderea companiei și pe alte piețe din Europa Centrală și de Est.

 
 
Instant Factoring, prima companie românească de micro-factoring online pentru IMM-uri, a primit o finanțare de 1,5 milioane euro de la un fond de investiții din Statele Unite ale Americii. Fondurile atrase, alături de capitalurile proprii ale companiei, vor susține extinderea activității pe piața din România, prin dezvoltarea operațiunilor de micro-finanțare pentru un volum de facturi cu valori totale de până la 20 milioane Euro, în 2019.

Finanțarea externă accesată de Instant Factoring va sprijini extinderea companiei și pe alte piețe din Europa Centrală și de Est.

”Atragerea acestei finanțări ne va permite să sprijinim și mai mult companiile mici românești și să contribuim la dezvoltarea unui mediu de afaceri sănătos și stabil, atât de necesar economiei și țării noastre. Nu întâmplător am obținut aceste fonduri, unul dintre motivele ce stau la baza parteneriatului este tocmai impactul social și economic puternic, fiind totodată și o recunoaștere a rezultatelor noastre pozitive în societatea românească și în viitor în Europa emergentă. Este important să avem alături de noi parteneri externi de încredere care ne vor spjini în procesul de extindere regională pe care planificăm să-l demarăm în cursul anului viitor”, a declarat Elisa Rusu, CEO și Co-fondator al Instant Factoring.


Instant Factoring facilitează dezvoltarea afacerilor mici furnizându-le soluții flexibilie și inovatoare de finanțare prin transformarea în lichidități a facturilor aflate în termenul de plată. Decizia de finanțare este luată într-un interval de 2 ore, grație tehnologiei avansate de care platforma dispune, iar în maximum 24 de ore clientul primește banii în cont. Întregul proces este automatizat și complet online, totul desfașurandu-se cu rapiditate și transparență și fără solicitarea de acte suplimentare. Facturile standard finanțate de Instant Factoring au valori de până la 10.000 lei, însă finanțarea se acordă și pentru sume mai mari, prin oferte personalizate. Acest serviciu poate fi accesat de către orice companie indiferent de mărime, domeniu de activitate și localizare geografică. Se elimină astfel barierele impuse companiilor mici care au nevoie acută de lichiditate și care o puteau accesa cu mare greutate sau deloc prin metodele clasice de finanțare.

Platforma de micro-finanțare Instant Factoring, destinată companiilor mici și microîntreprinderilor, a fost lansată în luna aprilie a acestui an și în cele 7 luni de activitate a atras 250 de clienți cu un volum al facturilor finanțate de 2 milioane euro. Clienții companiei provin din sectoare de activitate variate precum transporturi, servicii de consultanță și publicitate, FMCG, construcții și IT.

”Intenționăm ca anul viitor, pe lângă creșterea volumului de facturi procesate, să venim și cu o diversificare a produselor de micro-finanțare pentru IMM-uri.Urmărim îndeaproape nevoile acestui segment de companii și suntem conectați în permanență la evoluțiile tehnologice, astfel încât să oferim clienților noștri produse inovatoare și eficiente afacerii lor”, a completat Elisa Rusu.

Instant Factoring este prima companie fintech de micro-factoring online din România dedicată companiilor mici și microîntreprinderilor și membru al Asociației Europene de companii Fintech Innovate Finance cu sediul la Londra. Instant Factoring este un IFN înregistrat la Banca Națională a României. Prin lansarea platformei de online factoring www.instantfactoring.com, compania își asumă misiunea de a sprijini dezvoltarea micilor companii prin soluții de finanțare rapidă și facilă, cu ajutorul tehnologiei.
Instant Factoring a fost desemnat Cel mai bun Startup Fintech al Anului din Europa Centrală în cadrul Central European Startup Awards (CESA Awards).
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 48 / 31037
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Instituțiile de credit trebuie să revizuiască documentația și fluxurile interne. Yolanda Ghiță-Blujdescu, Associate Clifford Chance Badea: MiFID II integrează noi prevederi privind tranzacționarea algoritmică și supravegherea acesteia
Victorie importantă pentru Maspex România, reprezentată de RTPR Allen & Overy, într-un litigiu cu Ministerul Energiei
Cristi Minculescu și colegii săi fac un pas important pentru recâștigarea dreptului de utilizare a mărcii ”IRIS”. Avocații de la Milcev Burbea SCA au obținut soluția favorabilă
LegiTeam: ZRP recrutează avocat definitiv pentru departamentul Litigii
Ce schimbări trebuie să facă actorii pieței financiare pentru a nu plăti o amendă de până la 10% din cifra de afaceri. Elementele de noutate, explicate de Alexandra Ovedenie, coordonatorul practicii de Banking, Finance & Capital Markets la Radu și Asociații SPRL
Cum lucrează avocații specializați în Dreptul Muncii de la Suciu | The Employment Law Firm. Tendințele pieței, analizate de Andreea Suciu, Managing Partener
LegiTeam: Experienced Lawyer (Environmental Law) - Reff & Associates
Avocații Zamfirescu Racoți & Partners și Tănăsescu Gavrilă & Asociații câștigă pentru România arbitrajul ICSID cu Alpiq
LegiTeam: Reff & Associates is looking for Senior Lawyer | Banking & Finance
Wolf Theiss, alături de Revetas în achiziționarea proiectului Marina în România. Ce avocați au lucrat la această tranzacție
Acțiunea fraților Sukyas, care cer României 909 mil. €, respinsă în prima instanță de un tribunal din SUA | Procesul continuă. Ce onorarii primesc firmele de avocați care apără statul
LegiTeam: Reff & Associates is looking for experienced lawyers (Litigation practice)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...