ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Marfin Bank Romania îşi schimbă numele în Vista Bank Romania din 21 mai

20 Mai 2019   |   AGERPRES

Schimbarea numelui în Vista Bank Romania reprezintă ultimul pas al unui proces aprofundat de consolidare a afacerii, care a inclus majorarea de capital de 30 milioane de euro din luna septembrie a anului trecut, extinderea echipei manageriale, precum şi perfecţionarea portofoliului de produse şi servicii.

 
 
Marfin Bank Romania, parte a Grupului Vardinogiannis, îşi schimbă numele în Vista Bank Romania din 21 mai, având ca obiectiv pe termen scurt dublarea cotei de piaţă până la 1%, a declarat, luni, în cadrul întâlniri cu presa Antonios Mouzas, CEO Vista Bank România.

"Graţie sprijinului mai puternic din partea unuia dintre cele mai mari grupuri din Europa de Sud-Est, noua Vista Bank Romania va oferi servicii personalizate, mai bune, mai aproape de clienţi prin înţelegerea nevoilor lor şi prezentând soluţii financiare personalizate. Avem o încredere puternică în potenţialul pieţei româneşti, unde suntem hotărâţi să jucăm un rol crucial într-un mod durabil, cu perspective pe termen lung şi cu puterea de neegalat a Grupului Vardinogiannis", a declarat Antonios Mouzas, CEO Vista Bank Romania.


El a afirmat că schimbarea numelui în Vista Bank Romania reprezintă ultimul pas al unui proces aprofundat de consolidare a afacerii, care a inclus majorarea de capital de 30 milioane de euro din luna septembrie a anului trecut, extinderea echipei manageriale, precum şi perfecţionarea portofoliului de produse şi servicii.

Noua Vista Bank Romania se adresează companiilor medii şi persoanelor fizice cu venituri peste medie, în special companiilor cu vânzări între 3 şi 50 de milioane de euro şi persoanelor fizice cu venit lunar net de peste 5.000 de lei.

Cu o reţea de 30 de sucursale în România, dintre care 9 în Bucureşti şi 21 în alte oraşe, strategia băncii vizează deschiderea mai multor sucursale în oraşe-cheie, aşa cum este Bucureştiul, în conformitate cu modelul de business şi segmentele adresate.

Conform noii strategii, banca foloseşte un model în care fiecare client are propriul său manager de servicii financiare şi primeşte soluţii personalizate.

Vista Bank Romania se situează pe locul 22 din cele 35 de bănci din România în funcţie de valoarea activelor, iar obiectivul pe termen scurt este dublarea cotei de piaţă până la 1% şi crearea unui model de afaceri profitabil şi durabil pentru a putea participa la viitoarea consolidare a pieţei.

Banca a încheiat anul 2018 cu un profit net de 10,7 milioane de lei şi cu o valoare a capitalului de 295 milioane de lei. În primele patru luni ale anului 2019, veniturile din exploatare s-au dublat, nivelul creditelor neperformante a scăzut dramatic, iar raportul dintre valoarea creditelor şi a depozitelor a ajuns la 55%, rezultate care indică excelenta rată de lichiditate a băncii. La sfârşitul lunii aprilie, soldul împrumuturilor a fost de 950 de milioane de lei, în timp ce valoarea cumulată a depozitelor a fost de 1,8 miliarde de lei.

Grupul Vardinogiannis, care a achiziţionat anul trecut Marfin Bank, este unul dintre cele mai mari conglomerate industriale din sud-estul Europei, cu activităţi care includ energia, rafinăriile petroliere, peste 1.400 de benzinării, producţia şi distribuţia energiei electrice, transportul maritim, sectorul financiar, media şi divertisment. Vânzările grupului au ajuns la 9,5 miliarde de euro în 2018, EBITDA a fost de aproximativ 495 de milioane de euro, capitalurile proprii de peste 1,1 miliarde de euro şi peste 2.500 de angajaţi. Grupul este implicat în activităţi financiare şi bancare începând din 1990.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7354 / 7914
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
De vorbă cu Anne Marie Mateeas, Country Legal Head Novartis, profesionistul pentru care integritatea reprezintă valoarea fundamentală, despre profesia juridică, experiențele acumulate și provocările abordate | “În sfera carierei mele, dezvoltarea unor valori precum respectul profund pentru lege, promovarea transparenței și adoptarea unei abordări centrate pe identificarea și implementarea de soluții eficiente sunt aspecte esențiale care îmi ghidează fiecare decizie și acțiune. Chiar și momentele dificile sau deciziile care s-au dovedit a fi mai puțin potrivite au avut un impact valoros, învățându-mă lecții esențiale”
NNDKP obține poziții de top în clasamentele The Legal 500 EMEA 2024
CMS asistă PPC în achiziția unui parc eolian operațional de 84 MW în România. Mircea Moraru (Corporate M&A) a coordonat echipa, cu sprijinul lui Horea Popescu (Corporate M&A)
Vlad Peligrad s-a desprins din asocierea cu KPMG Legal, unde era partener și lansează o firmă proiectată să asigure întreg spectrul de servicii juridice | Vlad Peligrad, Managing Partner & Founder PeligradLaw: ”Suntem la început, în procesul de formare a echipei. Până la sfârșitul anului firma va avea 8-10 avocați”
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
Noi Avocați Colaboratori Seniori în cadrul PNSA. Andra Vieriu și Maria Dima fac un pas înainte în carieră
Stratulat Albulescu obține în prima instanță amendarea Primarului General al Municipiului București pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive. Partenerul Adriana Dobre a coordonat echipa care a obținut una dintre primele decizii judecătorești de acest fel: amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, la care se adaugă penalități de 500 lei ̸ zi de întârziere
Rundă amplă de promovări în mai multe arii de practică din cadrul biroului Kinstellar din București. Opt avocați au făcut un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Recunoaștem în mod oficial contribuțiile colegilor prin aceste promovări. Împărtășesc valorile pe care le avem, s-au dovedit a fi membri de valoare pentru echipa locală și așteptăm cu nerăbdare să îi vedem acumulând noi realizări”
Studiul CMS European M&A 2024 | Piața de fuziuni și achiziții s-a dovedit rezistentă în 2023, CMS acordând consultanță într-un număr record de tranzacții. Horea Popescu, coordonator al practicii Corporate M&A în CEE și Managing Partner al CMS România: “În ciuda unui context plin de provocări, CMS a oferit consultanță în 68 de tranzacții de fuziuni și achiziții în regiune, dintre care peste 50% au fost determinate de intrarea unor investitori strategici pe noi piețe, demonstrând soliditatea practicii noastre în întreaga regiune”
Stratulat Albulescu & Asociații estimează pentru anul 2024 un nivel de activitate, în practica de Real Estate, cel puțin egal cu cel de anul trecut, marcat însă de o anumită expectativă din partea dezvoltatorilor, prudența fiind cuvântul cheie auzit cel mai frecvent de la clienți. Vor exista însă și ferestre de oportunitate care în mod cert vor fi accesate de jucătorii cu un apetit crescut la risc | “Cel mai probabil vom asista, în cursul acestui an, la o deblocare a situației și la o creștere a numărului de tranzacții, chiar și timidă”, spun avocații
O soluție reper a ÎCCJ obținută de D&B David și Baias clarifică modalitatea de calcul a cifrei de afaceri la care se aplică amenzile Consiliului Concurenței
Creștere de doi digiți, anul trecut, pentru Milcev Burbea, firmă recunoscută de ghidurile juridice internaționale pentru practica de proprietate intelectuală | Despre mandatele provocatoare și numeroasele proiecte cu grad ridicat de complexitate, într-o discuție cu Gabriela Milcev (Managing Partner): ”Forța biroului nostru constă într-o abordare echilibrată, croită pe nevoile cazului, combinând, ca într-o rețetă care nu este niciodată aceeași, consultanța și litigiul, precum și persoanele și abordările potrivite pentru apărarea intereselor clientului. Adesea ne confruntăm cu necesitatea de a opera în alte jurisdicții, la nivel internațional”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...