ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Margareta, Custodele Coroanei, a oferit certificatul de furnizor regal unor companii şi persoane din România. Paul Cosmovici, furnizor pentru servicii de consultanţă în proprietate intelectuală

13 Martie 2018   |   AGERPRES

După ceremonie, Custodele Coroanei a oferit furnizorilor regali câte o cupă de şampanie în Sufrageria Regală a Palatului Elisabeta.

 
 
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, a oferit, marţi, certificatul de furnizor regal mai multor companii şi persoane din România, ale căror produse, creaţii şi servicii sunt apreciate şi folosite de Familia Regală.

Într-o ceremonie care a avut loc în Sala Regilor de la Palatul Elisabeta, Custodele Coroanei a decis prelungirea statutului de furnizor al Casei Regale a României pentru vinurile de Măcin, cu o perioadă de trei ani.

Pentru aceeaşi perioadă a fost prelungit şi statul de furnizor al Casei Regale al lui Agnes Toma, pentru produse şi accesorii vestimentare.

De asemenea, a fost prelungit statutul de furnizor al Casei Regale, cu o perioadă de trei ani, pentru Electrolux (produse electrocasnice), Frottierex (produse din frotir), Herlitz (produse de papetărie), Kotanyi (condimente), Luna Solai (uleiuri presate la rece), Mondial-Villeroy & Boch (obiecte sanitare), Regina Maria (servicii medicale), Rue du Pain (produse de patiserie), Sonimpex Topoloveni (produse din gama "Topoloveana"), Veb Imex Group (echipamente, ustensile şi detergenţi pentru curăţarea profesională a clădirilor) şi Apulum Alba-Iulia (produse din porţelan).


Totodată, Custodele Coroanei a decis prelungirea statutului de furnizor al Casei Regale acordat Ioanei Şucu, pentru design şi organizare de evenimente, şi lui Paul Cosmovici, pentru servicii de consultanţă în proprietate intelectuală, pentru o perioadă de trei ani.

Custodele Coroanei a decis şi acordarea statutului de furnizor al Casei Regale lui Liviu Cabaua, pentru servicii de coafură, pentru o perioadă de trei ani.

După ceremonie, Custodele Coroanei a oferit furnizorilor regali câte o cupă de şampanie în Sufrageria Regală a Palatului Elisabeta.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1133 / 29837
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: VASS Lawyers recruteaza avocat stagiar
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi & Partners recrutează avocat definitiv pentru departamentul Litigii
RTPR Allen & Overy, alături de Mitiska REIM la o nouă achiziție în România. ‘Expertiza semnificativă a echipei de avocați în tranzacții de M&A și real estate ne-a oferit siguranța fiecărui pas’, spun cumpărătorii
Florian Nițu, Managing Partner PNSA: Pe piață a apărut nouă categorie de ‘antemergători’, cvasi-instituționali, cei care pregătesc terenul pentru marii investitori, fiecare din domeniile sănătate-farma, telecom-IT, energie sau imobiliare putând genera volume de tranzacții de peste 1 miliard de euro. Firmele de avocați lucrează uneori în condiții de dumping absolut de nejustificat și de neînțeles
Echipa de litigii MUȘAT & ASOCIAȚII obţine menținerea clasării ca monument istoric a Casei Memoriale „Vasile Alecsandri” din Bacău
Hațegan Attorneys obține o hotărâre definitivă referitoare la impozitarea parcurilor fotovoltaice. Componentele cu valoare ridicată nu sunt considerate construcții
Immofinanz vinde către Speedwell două terenuri în nordul Bucureştiului. Ce avocați de la PNSA și TZA au coordonat echipele
AkzoNobel a bătut palma cu Oresa Ventures pentru achiziția Fabryo Corporation. Avocații Popovici Nițu Stoica & Asociații au fost alături de fond, Schoenherr a asistat cumpăratorul
Mușat & Asociații: Numărul de mandate în domeniul protecției datelor cu caracter personal s-a dublat față de anul precedent
Penaliștii de la Mareș|Danilescu|Mareș în asociere cu Dan Lupașcu au obținut sesizarea CCR în ”Dosarul Gala Bute”, în care îl apără pe Rudel Obreja. Argumentele cu care avocații au obținut decizia favorabilă la ÎCCJ
Cum lucrează performanta echipă de 46 de avocați ai Țuca Zbârcea & Asociații specializați în practica de Dispute Resolution. Mandate cu greutate printre cele 4.200 de litigii ”lucrate” anul trecut, arbitraje internaționale cu pretenții de 4,9 mld. $ și servicii integrate pe zona de penal-comercial
Promovări la Suciu Popa. Iulian Cioienaru devine partener, alți doi avocați urcă în poziția de Senior Associate
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...