ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Netopia Payments a intermediat tranzacţii digitale de peste 171,4 milioane de euro, în S1

09 August 2018   |   Ioana Duta

Datele companiei relevă, totodată, că 40% din totalul tranzacţiilor au fost efectuate de persoane cu vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani, urmaţi de cei între 35 şi 44 de ani (26%) şi de tinerii între 18 şi 24 de ani (12%).

 
 
 Numărul tranzacţiilor digitale intermediate în primul semestru al anului de Netopia Payments a depăşit 6,5 milioane, în creştere cu 45,43% faţă de aceeaşi perioadă din 2017, iar valoarea totală a tranzacţiilor procesate s-a majorat cu 30%, la peste 171,4 milioane de euro, arată datele centralizate ale companiei, publicate joi. 
 

Potrivit sursei citate, din totalul plăţilor digitale intermediate în primele şase luni, aproape 3,6 milioane au fost tranzacţii online efectuate cu cardul, în creştere cu 46,25%, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Valoarea medie a unei plăţi a scăzut cu circa 10% faţă de anul trecut, de la 51 la 45 de euro, în timp ce două treimi dintre clienţi au făcut mai mult de o plată în intervalul de timp menţionat. 
 
Reprezentanţii Netopia Payments susţin că, în perioada de referinţă, plăţile de pe dispozitive mobile au crescut cu 15%, înregistrând aceeaşi pondere precum cele realizate de pe desktop, respectiv 50%. Cei care au efectuat tranzacţii folosind un dispozitiv mobil cu sistem de operare Android au fost de 2,2 ori mai mulţi decât utilizatorii iOS. Pe de altă parte, la plăţile efectuate de pe desktop, utilizatorii Windows au fost de 15 ori mai mulţi decât cei care au folosit macOS. 
 
Datele companiei relevă, totodată, că 40% din totalul tranzacţiilor au fost efectuate de persoane cu vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani, urmaţi de cei între 35 şi 44 de ani (26%) şi de tinerii între 18 şi 24 de ani (12%). 
 
La nivel de preferinţe de plată, persoanele de până în 24 de ani au optat să facă plăţi în jurul prânzului (12:00 - 13:00), iar segmentul cel mai activ (25 - 34 de ani) s-a orientat către orele dinaintea prânzului, în intervalul 10:00 - 12:00. În principal, plăţile au fost efectuate de bărbaţi (62%), pe când femeile au avut avut o pondere de 38%. 
 
În ceea ce priveşte topul judeţelor care au generat cele mai multe tranzacţii, pe primul loc se află Bucureşti, cu 42% din total, urmat de Cluj (12%), Timiş (6%), Iaşi (5%), Braşov (4%) şi Sibiu (3%). La polul opus, printre judeţele cu cel mai mic număr de tranzacţii, în primele şase luni ale anului, se găsesc Vaslui şi Mehedinţi, cu o pondere de 0,2% din total. 
 
Netopia Payments este cel mai mare procesator de plăţi electronice de pe piaţa locală, companie 100% românească, bazată pe inovaţie de top şi tehnologie de ultimă generaţie. În prezent, peste 4.000 de comercianţi folosesc serviciile şi soluţiile Netopia: plăţi mobile, tranzacţii online cu carduri bancare, Bitcoin sau plăţi prin SMS. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 57 / 30359
     

    Ascunde Reclama
     
     
     
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...