ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Nivel record al cererilor pentru prima emisiune de obligaţiuni “SURE” a Uniunii Europene

20 Octombrie 2020   |   Agerpres

Uniunea Europeană vrea să strângă 17 miliarde de euro prin emiterea de obligaţiuni denumite "sociale" cu maturitatea la 10 şi 20 de ani.

 
 
Prima emisiune a Uniunii Europene de obligaţiuni destinate finanţării programelor de şomaj temporar a generat marţi o cerere record în valoare de 233 miliarde de euro din partea investitorilor, au anunţat marţi băncile care au intermediat această emisiune, transmite Reuters.
 
Uniunea Europeană vrea să strângă 17 miliarde de euro prin emiterea de obligaţiuni denumite "sociale" cu maturitatea la 10 şi 20 de ani.
 
Această operaţiune constituie prima etapă dintr-un plan care ar urma să multiplice de 15 ori datoria Uniunii Europene în mai puţin de doi ani, pentru a finanţa cele două programe de sprijin financiar pentru statele membre. În plus, operaţiune constituie un pas suplimentar spre mutualizarea datoriilor un subiect încă tabu pentru anumite state membre partizane ale ortodoxiei bugetare.
 
"Este absolut spectaculos", a comentat Matthew Cairns, analist la Rabobank, referindu-se la cererea generată în rândul investitorilor. "Aceasta arată pieţei cât şi UE că va exista o cerere pentru aceste obligaţiuni", a adăugat Matthew Cairns.
 
În rândul investitorilor, aceste obligaţiuni au avantajul că oferă un randament apropiat de obligaţiunile guvernamentale franceze şi un rating superior. Uniunea Europeană beneficiază de un rating "AAA", cea mai bună posibilă, din partea a două din cele trei mari agenţii de rating. De asemenea, Banca Centrală Europeană (BCE) ar urma să răscumpere o bună parte din obligaţiunile emise pe piaţa secundată în cadrul propriilor sale programe de susţinere, ceea ce constituie un sprijin suplimentar pentru cerere, au explicat analiştii.
 
Uniunea Europeană ar urma să strângă în acest an aproximativ 30 de miliarde de euro pentru programul SURE ("Support to mitigate Unemployment Risks in an Emergency", "sprijin pentru reducerea riscurilor de şomaj în situaţii de urgenţă"), a cărui valoare globală ar putea ajunge la 100 de miliarde de euro.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5038 / 7944
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Clifford Chance Badea a asistat PIB Group Europa în tranzacția care marchează debutul companiei britanice pe piața de brokeraj de asigurări din România. Ce avocați au făcut parte din echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance
CMS alături de PPC în încheierea unui acord strategic cu MYTILINEOS Energy & Metals pentru dezvoltarea unui portofoliu de proiecte fotovoltaice de până la 2GW, în patru țări | Horea Popescu și Mircea Moraru (CMS România) au coordonat echipa internațională care a asistat compania elenă de utilităţi electrice pe parcursul acestei proiect complex
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners primește la Londra premiul Firma Anului în România pentru litigii de brevete, acordat de Managing IP. Alina Tugearu (partener): “Suntem mândri că proiectele pe care le-am derulat sunt remarcate de comunitatea internațională a profesioniștilor în proprietate intelectuală și că munca noastră primește o recunoaștere de un asemenea calibru. Premiul aparține în primul rând echipei care stă în spatele acestor rezultate remarcabile”
SIMION & BACIU câștigă distincțiile Firma Anului în Domeniul Mărcilor și Firma Anului în Domeniul Drepturilor de Autor și Desene în România în cadrul prestigioasei gale Managing IP EMEA. Ana-Maria Baciu (managing partner) a fost desemnată Practicianul Anului în România
Avocații firmei Mitel & Asociații au lucrat anul trecut în 10 tranzacții de M&A, principalele mandate venind din sectorul medical, domeniul securității și managementul riscului și energie | Interesul pentru ținte de achiziții din România se menține ridicat din partea unor investitori cu profil mixt – fonduri de investiții ̸ private equity și investitori strategici. Sorin Mitel, Senior Partner: Se poate remarca și un interes crescut din partea companiilor din Asia, care își fac tot mai mult simțită prezența în România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...