ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

OMV Petrom a început producţia de ţiţei la o nouă sondă din Marea Neagră

09 August 2018   |   Ioana Duta

Investiţiile pentru forajul sondei şi pentru conectarea acesteia la infrastructura existentă s-au ridicat la aproximativ 30 de milioane de euro.

 
 
 OMV Petrom a început producţia de ţiţei la o nouă sondă offshore, forată pe zăcământul Lebăda Vest din Marea Neagră, după investiţii de aproximativ 30 de milioane de euro, potrivit unui comunicat remis joi.
 
 
Aceasta este prima sondă multilaterală forată în România. Lucrările de foraj au demarat în februarie, în cadrul campaniei offshore anunţată în septembrie 2017. 
 
"Forajul multilateral este o nouă tehnologie care ne permite să accesăm zone diferite din cadrul unui zăcământ, prin intermediul unei singure sonde. Prin sondele multilaterale putem să accesăm resurse suplimentare în cadrul zăcămintelor mature şi să creştem producţia, însă în condiţii de control al costurilor. Sunt mândru că această nouă tehnologie a fost implementată cu succes în OMV Petrom", a declarat Peter Zeilinger, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil de Upstream, citat în comunicat. 
 
Investiţiile pentru forajul sondei şi pentru conectarea acesteia la infrastructura existentă s-au ridicat la aproximativ 30 de milioane de euro. 
 
Sonda are două ramuri care au fost forate pe o lungime de circa 3.200 de metri, respectiv 2.200 de metri, sub fundul mării. 
 
Cu o producţie iniţială de 1.700 barili echivalent petrol (bep)/zi, sonda LVO7 se află în top zece sonde cu cea mai mare producţie din portofoliul OMV Petrom. 
 
Lebăda Vest este, în prezent, cel mai mare zăcământ de ţiţei offshore din România aflat în producţie. A fost descoperit în 1984 şi este deja exploatat de zeci de ani, confruntându-se cu provocările şi necesarul ridicat de investiţii specifice unui zăcământ matur. 
 
Explorarea platoului continental românesc din Marea Neagră a fost demarată încă din anul 1969. Prima descoperire de hidrocarburi a avut loc în 1980, iar prima producţie pe mare a început în anul 1987. În prezent, OMV Petrom are operaţiuni de explorare, dezvoltare şi producţie în apele de mică adâncime (blocul Istria) şi operaţiuni de explorare în parteneriat cu ExxonMobil în apele de mare adâncime (Neptun Deep). 
 
Producţia de ţiţei şi gaze din apele de mică adâncime (blocul Istria) este de circa 30.000 bep/zi, reprezentând circa 18% din producţia grupului în România. Producţia anuală de ţiţei şi gaze provenită din Marea Neagră este echivalentă cu cea necesară pentru a încălzi un milion de gospodării timp de un an sau pentru a face plinul la 4,4 milioane de autoturisme. 
 
Producţia provine din cinci zăcăminte aflate în exploatare: Lebăda Est (descoperit în 1980), Lebăda Vest (descoperit în 1984), Sinoe (descoperit în 1988), Pescăruş (descoperit în 1999) şi Delta (descoperit în 2007). 
 
OMV Petrom este cel mai mare grup integrat de ţiţei şi gaze naturale din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de hidrocarburi de aproximativ 61 milioane bep în 2017. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei cu amănuntul de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a 790 benzinării, la sfârşitul lui iunie 2018, sub două branduri, Petrom şi OMV. 
 
OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine o participaţie de 51,01% la OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,9985%, iar 18,35% reprezintă ponderea din capitalul social care se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra. 
 
OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu contribuţii de circa 25,5 miliarde de euro sub formă de taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 - 2017. Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilităţii corporatiste. În această perioadă, compania a alocat aproximativ 52 de milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România, concentrându-se pe protecţia mediului, educaţie, sănătate şi dezvoltare locală. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 92 / 30391
     

    Ascunde Reclama
     
     
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Reff & Associates - Associate | Corporate and M&A
    Reff & Associates - Senior Lawyer Banking & Finance
    NNDKP și Wolf Theiss, în finanțarea de 46 mil. E obținută de Globalworth de la BCR. Banii vor merge în dezvoltarea Renault Bucharest Connected
    Schoenherr, EY Romania și Maravela|Asociații, în tranzacția prin care belgienii de la United Petfood preiau activitățile de producție și distribuție ale liderului local în producția de hrană uscată pentru animale
    Reff & Associates - Senior Associate | Corporate and M&A
    Avocații Suciu Popa spun că un program de conformare poate fi o oportunitate de prevenție și reducere a expunerii. Ghidul de conformare elaborat de Consiliul Concurenței reprezintă un punct de start pentru firmele care doresc să devină responsabile în acest domeniu
    LegiTeam: Bohâlțeanu & Asociații recrutează avocați stagiari
    Consiliul Concurenței folosește în investigații ‘procedura forensic’, o metodă de verificare demnă de FBI. Noile tendințe din această practică, analizate de Manuela Guia, Partener D&B David și Baias, unul dintre cei mai buni avocați de concurență de pe piața locală (partea I)
    Cum lucrează echipa de concurență de la D&B David și Baias. O discuție cu Manuela Guia (Partener) despre “shadowing”, “fishing expeditions” și strategii de apărare (partea a II-a)
    LegiTeam: Voicu & Filipescu is looking for lawyers
    LegiTeam: Wolf Theiss is looking for lawyers
    LegiTeam: Maravela|Asociaţii is looking for a consultancy associate
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...