ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

OTE vrea să-şi reducă numărul de angajaţi printr-o nouă schemă de plecări voluntare

15 Martie 2019   |   AGERPRES

Profitul trimestrial al companiei a scăzut cu 2,6%, în urma evoluţiei mai slabe a subsidiarei din România.

 
 
Hellenic Telecommunications Organization (OTE), cel mai mare operator de telecomunicaţii din Grecia, a anunţat o nouă schemă de plecări voluntare pentru a reduce numărul de angajaţi, informează publicaţia elenă Kathimerini.

Grupul elen de telecomunicaţii speră că vor aplica la noua schemă aproximativ 1.400 de angajaţi care se apropie de vârsta de pensionare, de la OTE, Cosmote şi Germanos din Grecia. Cei interesaţi trebuie să trimită până la sfârşitul lunii o notificare conducerii privind intenţiile lor.

Anul trecut, aproximativ 300 de angajaţi au părăsit OTE prin schema de plecări voluntare.

Profitul trimestrial al companiei a scăzut cu 2,6%, în urma evoluţiei mai slabe a subsidiarei din România.


În trimestrul patru din 2018, OTE a înregistrat un profit înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA) de 325,2 milioane de euro (369,30 milioane de dolari), de la 333,8 milioane de euro în perioada similară din 2017. În România, profitul operaţional al OTE a scăzut cu 39,5% în perioada octombrie-decembrie 2018, la 24,7 de milioane de euro.

Veniturile consolidate ale grupului au scăzut cu 1,1% în ultimul trimestru din 2018, la 973 de milioane de euro, de la 983,5 milioane de euro în perioada similară din 2017. În România, veniturile OTE au scăzut cu 9% în perioada octombrie-decembrie 2018, la 242,2 de milioane de euro.

Pe ansamblul anului trecut, EBITDA a crescut cu 1,7%, la 1,29 miliarde de euro, în timp ce veniturile s-au situat la 3,79 miliarde de euro, similar cu nivelul din 2017.

"Sunt încântat de realizările noastre în 2018, ne-am menţinut veniturile stabile şi ne-am majorat profitabilitatea, am investit semnificativ în viitorul nostru şi în serviciile pe care şi le doresc clienţii şi, în acelaşi timp, ne-am consolidat generarea fluxului de numerar pentru a ne menţine promisiunile. În Grecia, veniturile noastre au crescut anul trecut cu 1,5% iar EBITDA cu 4%, datorită performanţelor solide pe toate segmentele şi a ţinerii sub control a costurilor. Rezultatele din România reflectă măsurile luate pentru a rezolva problemele din trecut şi pentru a readuce compania spre o performanţă stabilă", a afirmat directorul general Michalis Tsamaz.

OTE se aşteaptă ca veniturile sale din România se se stabilizeze în urma provizioanelor şi a planurilor de restructurare. Compania a anunţat joi că explorează sistematic măsuri de reducere a costurilor, pentru a sprijini profitabilitatea afacerilor sale.

La 31 decembrie 2018, numărul de clienţi de telefonie mobilă al Telekom România era de 4,6 milioane, în scădere cu 2,5% faţă de perioada similară din 2017.

În 2019, OTE se aşteaptă la o creştere semnificativă a fluxului de numerar, datorită redresării solide din Grecia şi a stabilizării afacerii din România. Anul acesta, fluxul de numerar ar urma să ajungă la aproximativ 350 de milioane de euro, în creştere cu 31% faţă de 2018.

OTE va plăti pentru 2019 dividende de 0,46 euro per titlu, în creştere cu 31% faţă de 2017.

Deutsche Telekom controlează 45% din acţiunile Hellenic Telecommunications Organization (OTE), care, la rândul său, deţine 54,01% din Telekom România. La jumătatea lunii august 2014, Romtelecom şi Cosmote România au anunţat că vor fi reprezentate comercial prin intermediul brandului Telekom România, iar produsele şi serviciile vor fi oferite sub brandul 'T'.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7596 / 7916
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
De vorbă cu Anne Marie Mateeas, Country Legal Head Novartis, profesionistul pentru care integritatea reprezintă valoarea fundamentală, despre profesia juridică, experiențele acumulate și provocările abordate | “În sfera carierei mele, dezvoltarea unor valori precum respectul profund pentru lege, promovarea transparenței și adoptarea unei abordări centrate pe identificarea și implementarea de soluții eficiente sunt aspecte esențiale care îmi ghidează fiecare decizie și acțiune. Chiar și momentele dificile sau deciziile care s-au dovedit a fi mai puțin potrivite au avut un impact valoros, învățându-mă lecții esențiale”
NNDKP obține poziții de top în clasamentele The Legal 500 EMEA 2024
CMS asistă PPC în achiziția unui parc eolian operațional de 84 MW în România. Mircea Moraru (Corporate M&A) a coordonat echipa, cu sprijinul lui Horea Popescu (Corporate M&A)
Vlad Peligrad s-a desprins din asocierea cu KPMG Legal, unde era partener și lansează o firmă proiectată să asigure întreg spectrul de servicii juridice | Vlad Peligrad, Managing Partner & Founder PeligradLaw: ”Suntem la început, în procesul de formare a echipei. Până la sfârșitul anului firma va avea 8-10 avocați”
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
Noi Avocați Colaboratori Seniori în cadrul PNSA. Andra Vieriu și Maria Dima fac un pas înainte în carieră
Stratulat Albulescu obține în prima instanță amendarea Primarului General al Municipiului București pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive. Partenerul Adriana Dobre a coordonat echipa care a obținut una dintre primele decizii judecătorești de acest fel: amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, la care se adaugă penalități de 500 lei ̸ zi de întârziere
Rundă amplă de promovări în mai multe arii de practică din cadrul biroului Kinstellar din București. Opt avocați au făcut un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Recunoaștem în mod oficial contribuțiile colegilor prin aceste promovări. Împărtășesc valorile pe care le avem, s-au dovedit a fi membri de valoare pentru echipa locală și așteptăm cu nerăbdare să îi vedem acumulând noi realizări”
Studiul CMS European M&A 2024 | Piața de fuziuni și achiziții s-a dovedit rezistentă în 2023, CMS acordând consultanță într-un număr record de tranzacții. Horea Popescu, coordonator al practicii Corporate M&A în CEE și Managing Partner al CMS România: “În ciuda unui context plin de provocări, CMS a oferit consultanță în 68 de tranzacții de fuziuni și achiziții în regiune, dintre care peste 50% au fost determinate de intrarea unor investitori strategici pe noi piețe, demonstrând soliditatea practicii noastre în întreaga regiune”
Stratulat Albulescu & Asociații estimează pentru anul 2024 un nivel de activitate, în practica de Real Estate, cel puțin egal cu cel de anul trecut, marcat însă de o anumită expectativă din partea dezvoltatorilor, prudența fiind cuvântul cheie auzit cel mai frecvent de la clienți. Vor exista însă și ferestre de oportunitate care în mod cert vor fi accesate de jucătorii cu un apetit crescut la risc | “Cel mai probabil vom asista, în cursul acestui an, la o deblocare a situației și la o creștere a numărului de tranzacții, chiar și timidă”, spun avocații
O soluție reper a ÎCCJ obținută de D&B David și Baias clarifică modalitatea de calcul a cifrei de afaceri la care se aplică amenzile Consiliului Concurenței
Creștere de doi digiți, anul trecut, pentru Milcev Burbea, firmă recunoscută de ghidurile juridice internaționale pentru practica de proprietate intelectuală | Despre mandatele provocatoare și numeroasele proiecte cu grad ridicat de complexitate, într-o discuție cu Gabriela Milcev (Managing Partner): ”Forța biroului nostru constă într-o abordare echilibrată, croită pe nevoile cazului, combinând, ca într-o rețetă care nu este niciodată aceeași, consultanța și litigiul, precum și persoanele și abordările potrivite pentru apărarea intereselor clientului. Adesea ne confruntăm cu necesitatea de a opera în alte jurisdicții, la nivel internațional”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...