ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Poşta Română așteaptă o finanțare de 46,1 milioane de euro de la BERD. Semnarea, în următoarele două luni

27 Iunie 2016   |   Ioana Duta

Negocierile cu BERD sunt în ultimul stadiu de evaluare financiară şi juridică, iar condiţiile de creditare sunt net superioare în comparaţie cu ceea ce poate oferi orice altă bancă comercială.

 
 
Poşta Română va contracta în cel mult două luni un credit de 46,1 milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) pentru realizarea unor investiţii în platformele IT&C, care au o vechime de peste 10 ani, dar şi într-un centru de sortare automatizat la Otopeni, a declarat directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română, Alexandru Petrescu, într-un interviu acordat AGERPRES.

"Cred că totuşi cel mai mare câştig al ultimilor ani a fost îmbunătăţirea indicatorilor economici, care ne-a pus pe radarul marilor instituţii financiare de tip Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiţii şi Banca Mondială. Dacă în 2012 şi 2013, Poşta Română nu era nici pe departe un candidat care aspira la finanţare, în 2014, 2015 şi în 2016, discuţiile cu instituţiile financiare internaţionale au căpătat o altă consistenţă. Mai mult, aş spune că suntem la o lună şi jumătate, cel mult două luni, de a semna un contract de finanţare cu BERD pentru 46,1 milioane de euro, aceasta este suma certă. Iniţial, am discutat pentru o sumă mai mare, dar ne-am concentrat pe acele proiecte care sunt necesare imediat pentru Poştă în vederea asigurării diversificării portofoliului" , a precizat Petrescu.


Acesta a subliniat că negocierile cu BERD sunt în ultimul stadiu de evaluare financiară şi juridică, iar condiţiile de creditare sunt net superioare în comparaţie cu ceea ce poate oferi orice altă bancă comercială.

"Condiţiile de creditare urmează a fi definitivate în momentul în care se termină due dilligence, dar sunt net superioare în comparaţie cu orice altă bancă comercială, pentru că acesta este şi rolul ei, după cum îi spune şi numele, bancă pentru reconstrucţie şi dezvoltare. Adică, exact de ceea ce are nevoie şi Poşta Română. Acest credit poate fi o schimbare de destin pentru companie, fiindcă suferim de o lipsă acută de investiţii. Nu s-a investit de peste 10 ani în platformele IT&C şi astăzi administraţiile poştale europene sunt companii de tehnologie, mai mult decât altceva (...)" , a adăugat şeful operatorului poştal naţional.

Potrivit sursei citate, banii de la BERD vor merge direct pe proiectele pre-aprobate într-un comitet de risc cu BERD.

"Banii se vor duce către zona de IT&C, pe tot ceea ce este necesar în zona tehnologiei poştale: calculatoare, servere VPN, programe în toate oficiile poştale. Trebuie să avem platformă ca să putem construi aplicaţii. De asemenea, vom investi într-un centru de sortare automatizat la Otopeni. (...)Vrem să avem şi o consultanţă pe zona aceasta, ca să vedem dacă este nevoie doar în Bucureşti de un astfel de centru de sortare pentru a acoperi în mod eficient sau probabil şi într-o altă zonă a României. Toate aceste investiţii merg spre zone care aduc venituri imediate, atât pe zona de IT&C cât şi cea de automatizare. Probabil suntem singura ţara din Europa care nu are un centru automat de sortare şi asta se reflectă în tot ceea ce înseamnă curierat transfrontalier", a subliniat Petrescu.

Nu în ultimul rând, şeful Poştei Române a menţionat că investiţiile din creditul BERD vor merge şi pentru achiziţia a 700-800 de maşini pentru divizia de curierat PrioriPost.

"Piaţa de curierat este singura care încă mai creşte cu doi digiţi în România, minimum 10% an de an. Ea merge pe măsură ce există investiţii. Nişa de piaţa a PrioriPost este una care reflectă nivelul investiţiilor, adică una foarte mică, undeva 5-6% şi nu este o zonă unde poţi creşte doar aşa. Fără bani nu poţi creşte. Tot ceea ce a fost de reorganizat, s-a reorganizat, de aici încolo poţi creşte doar dacă investeşti, în maşini, în infrastructură de plată mobil", a menţionat directorul general al Poştei Române.

Poşta Română, companie naţională înfiinţată conform Legii 31/1990 nefiind o instituţie publică, este deţinută de statul român, prin Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională (MCSI), în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea (FP) în proporţie de 25%.

Compania deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 10018 / 32161
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Refinitiv | Cinci societăți de avocați cu prezență la București, în topul consultaților juridici din tranzacțiile derulate în Europa Estică, în primele șapte luni. CMS își păstrează primul loc în regiunea EMEA
Echipa de M&A a D&B David și Baias este implicată în 15 tranzacții aflate în diferite faze | Sorin David, Managing Partner: Activitatea societății noastre poate fi văzută ca un barometru al pieței. Pe baza proiectelor aflate în derulare, suntem optimiști și pentru perioada următoare
De vorbă cu Manuela Guia, despre proiectul GNP Guia Naghi and Partners | Nu am mutat portofolii de clienți, dar experiența avocaților implicați în acest proiect și recunoașterea de care ei se bucură au făcut ca, încă din prima zi, să avem atât de multe proiecte, încât să ne prindă cam des noaptea sau week-endul la birou
INTERVIU | Ligia Cecilia Popescu, Partener Wolf Theiss, Coordonator al Departamentului Litigii și Arbitraj: Profilul standard al clienților constanți include, cu preponderență, societăți multinaționale, instituții de credit și fonduri de investiții. Gestionăm un număr în creștere de dosare de criminalitate economică astfel încât dezvoltarea acestui domeniu se află printre prioritățile noastre
Filip & Company apără România în ultimul arbitraj ICSID, cerut de un grup controlat de magnatul rus Iakov Goldovski. Cine sunt coordonatorii echipelor de avocați
Cum poți ajunge să lucrezi printre ”zeii” arbitrajului internațional și să interacționezi cu unii dintre cei mai cunoscuți arbitri din lume. Traseul remarcabil parcurs de Ștefan Dudaș, avocatul român din echipa pariziană a firmei Derains & Gharavi International
Cum poți intra în echipa Reff & Asociații și ce te așteaptă după | ”Oferim tinerilor tot sprijinul de care au nevoie pentru a-și atinge potențialul. Nu sunt singuri în această călătorie”, spun reprezentanții firmei
Deloitte România și Reff & Asociații au asistat grupul austriac Rondo Ganahl în achiziția Transilvania Pack & Print
Fundația Baylor Marea Neagră poate continua programul național de donații de medicamente. O victorie obținută de avocații NNDKP
Cum se pot deschide porțile unui traseu profesional aproape perfect | Cine i-a „arătat drumul” Georgianei Evi, Senior Associate în cadrul Clifford Chance Badea. Despre chimia dintre mentor și mentee și dorința amândurora de a învăța și a crește împreună, profesional și personal
Cum poți dezvolta o carieră internațională în avocatură | Studii în Timișoara, concursuri tip „moot court”, masterat la Londra și un loc în echipa Debevoise & Plimpton LLP. Rețeta succesului, în varianta Dianei Moise
Trei firme de avocați apără Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere în 7 arbitraje internaționale din cele 51 în care este implicată. Ce tarife orare plătește CNAIR și în ce dosare lucrează in-house
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...