ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

RE MAX își extinde rețeaua și ajunge la 25 de birouri în România

13 Februarie 2018   |   BizLawyer

RE/MAX a intermediat anul trecut peste 1.500 de tranzacții imobiliare, în creștere cu 50% comparativ cu 2016 și comisioane generate în valoare de peste 2 milioane de euro, în creștere cu cca. 30% față de anul precedent.

 
 
RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, anunță extinderea rețelei în România la 25 de birouri. Cele mai recente francize din portofoliul companiei sunt RE/MAX Home Connection, RE/MAX Magnum din București și RE/MAX Smart din Satu-Mare.

RE/MAX Home Connection, cel mai nou birou al rețelei deschis în București, care va fi operațional din martie, este deschis de Cristina Warinschi și partenerul său, Dan Dănăilă, aflați la început de drum în domeniul imobiliar. Antreprenorii au ales sa achiziționeze spațiul comercial pentru noul birou RE/MAX, demarând așadar noul business cu o investiție imobiliară rentabilă.

„Am ales rețeaua RE/MAX pentru că ne-a oferit suport în fiecare pas spre acest business, noi fiind începători în domeniu. De asemenea, sistemul de training creat de RE/MAX ne întărește credința că am făcut o alegere corectă și sperăm ca în următorii ani să ne creștem productivitatea oferind servicii de calitate clienților noștri”, a declarat Cristina Warinschi, Broker/Owner RE/MAX Home Connection.


RE/MAX Smart, unitate operațională din ianuarie în Satu-Mare, este deținută de Nicolae Varga și a presupus până acum o investiție de aproximativ 5.000 de euro, care va fi completată de costurile cu brandingul biroului. În prezent, în cadrul RE/MAX Smart activează o echipă de 5 persoane, iar fondatorul are în plan recrutarea a 10 agenți pentru următoarele 6 luni.

 „Ne-am afiliat la rețeaua RE/MAX datorită potențialului de creștere și dezvoltare alături de un nume cunoscut pe piața imobiliarelor. Poziția de lider global și sistemul de management care a contribuit la succesul rețelei au fost principalele motive pentru care am decis să pun bazele RE/MAX Smart”, a declarat Nicolae Varga, Broker/Owner RE/MAX Smart.

Potrivit reprezentantului RE/MAX Smart, Satu-Mare și zona învecinată devin tot mai atractive din perspectivă imobiliară, iar asta se reflectă în dinamica și valoarea tranzacțiilor realizate în ultimul timp în oraș. De exemplu, prețurile medii de tranzacționare sunt de 600 euro/mp apartament, 500 euro mp/case și 45 euro/mp teren. Majoritatea tranzacțiilor rezidențiale se situează între 35.000 și 65.000 de euro. La închiriere prețul ajunge la 5 euro mp/rezidențial și 10 euro/mp pentru spații în zone active.

Tot la începutul acestui an, în portofoliul de francize al companiei a intrat și RE/MAX Magnum, birou deschis în București, deținut de Cătălin Cornescu asociat cu Andrei Marinescu. Biroul este operațional din ianuarie și numără în prezent 16 agenți, fiind un birou care se va orienta către reprezentarea la vânzare a proiectelor imobiliare de la dezvoltatori.

„Am decis să ne afiliem rețelei RE/MAX datorită succesului de care acest brand se bucură la nivel mondial și suntem încrezători că vom avea o colaborare foarte bună pe viitor. Posibilitatea de a accesa instrumentele necesare transformării business-ului nostru într-o afacere solidă ne-au convins să ne alăturăm brandului nr. 1 la nivel global pe domeniul imobiliar. Mediul de lucru plăcut, pachetul de cursuri și sistemul de lucru cu accent pe colaborare sunt doar câteva dintre motivele pentru care am ales RE/MAX”, a declarat Cătălin Cornescu, Broker/Owner RE/MAX Magnum.

RE/MAX a intermediat anul trecut peste 1.500 de tranzacții imobiliare, în creștere cu 50% comparativ cu 2016 și comisioane generate în valoare de peste 2 milioane de euro, în creștere cu cca. 30% față de anul precedent.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 72 / 28423
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS a consiliat consorțiul Raiffeisen Bank S.A. - Swiss Capital S.A. în oferta publică și listarea la bursă a companiei Purcari Wineries PLC
RTPR Allen & Overy a asistat Purcari Wineries în legătură cu Oferta Publică Inițială
PNSA a asistat Unirii View în obținerea unei finanțări de 23 mil. €. Banii merg în dezvoltarea clădirii de 19 etaje
Dragoş Radu, EY Law: GDPR poate genera un nou val de procese colective împotriva companiilor care au portofolii mari de clienți persoane fizice
Hategan Attorneys obține în instanță o victorie importantă pentru industria de energie regenerabilă
Stratulat Albulescu își consolidează echipa de Banking & Finance prin cooptarea lui Costin Teodorovici ca Partener
Avocații Mușat & Asociații spun că piața avocaturii de business va suferi schimbări majore în următorii ani, legate în principal de evoluția tehnicii, a dreptului, dar și a nevoilor curente ale clienților. Firma a creat un cadru de cooperare directă la nivel global cu compania Facebook și mizează pe o creștere cu cel puțin 10-15% a volumului activității, anul acesta
Niculeasa Law Firm obține pentru General Leasing anularea măsurilor asiguratorii în cuantum de cca. 42 mil. lei, dispuse de Direcția Regională Antifraudă Fiscală
Mușat & Asociații, NNDKP și ZRP, pe lista scurtă a premianților MIP în domeniul proprietății intelectuale
Cum vede un Leading Lawyer pentru practica de White-Collar Crime evoluția pieței în 2018. Mihai Mareș, Managing Partner Mareș Danilescu Mareș: Piața avocaturii de penal-comercial va continua să crească. Corporațiile și firmele străine care fac business în România sunt tot mai atente la procesele de respectare si aplicare a cerințelor legale
Mirela Gorunescu este noul coordonator al practicii de drept penal din cadrul ZRP
Premiu ILO Client Choice Awards pentru Voicu & Filipescu în 2018. Roxana Neguțu, al doilea an câștigătoare exclusivă pentru România la categoria Proprietăți Imobiliare
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...