ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Romgaz dă vina pe OMV Petrom pentru scumpirea gazelor

06 Noiembrie 2018   |   AGERPRES

Întrebat dacă reducerea producţiei de către Petrom a influenţat preţul, el a răspuns: "Când sunt cantităţi mai puţine în piaţă, ce se întâmplă? Faci import".

 
 
Creşterea preţului la gaze din ultima perioadă a fost cauzată de faptul că OMV Petrom şi-a redus producţia, astfel că trebuie să importăm mai mult gaz din Rusia, care este mai scump, a declarat, marţi, Adrian Volintiru, directorul general al Romgaz, la o conferinţă pe tema noii strategii energetice.

"În condiţiile în care ceilalţi operatori reduc producţia, Romgaz a crescut producţia cu 7% în primele trei trimestre şi a livrat doar pe piaţa internă, deci şi-a făcut din plin datoria şi încearcă să extragă cât mai mult, să livreze cât mai mult, dar lipsa gazului din alte surse a provocat importuri, care vin la preţuri mult mai mari, automat au crescut şi preţurile (finale - n. r.), deci nu pot fi controlate nici măcar de cei care livrează consumatorilor. Anumiţi jucători îşi reduc producţia, ceea ce noi nu am făcut, ci, cum v-am spus, am mărit-o. Noi încercăm cât posibil să ţinem preţul jos", a susţinut şeful Romgaz.


Volintiru nu a pronunţat numele OMV Petrom, însă, pe piaţa autohtonă, OMV Petrom şi Romgaz produc aproape întreaga cantitate de gaze.

Întrebat dacă reducerea producţiei de către Petrom a influenţat preţul, el a răspuns: "Când sunt cantităţi mai puţine în piaţă, ce se întâmplă? Faci import".

Potrivit raportului pentru al treilea trimestru al OMV Petrom, producţia de gaze naturale a companiei în România a scăzut cu 6%, din cauza declinului natural la principalele zăcăminte (Totea Deep şi Lebăda Est).

Oficialul Romgaz a precizat totuşi că nu vede un motiv întemeiat pentru o majorare imediată a preţului final stabilit de Autoritatea de Reglementare în Energie (ANRE), iar preţul de vânzare al Romgaz a oscilat cu maximum 5-6% pe tot parcursul anului.

Ideea scumpirii gazelor ca urmare a reducerii producţiei interne a mai fost enunţată recent şi de directorul general al Engie România, Eric Stab.

În urmă cu o săptămână, acesta i-a acuzat atât pe OMV Petrom, cât şi pe Romgaz, că au limitat cantitatea de gaze livrată pe piaţă, astfel că preţul a crescut, iar furnizorii trebuie să importe mai mult gaz din Rusia, care este mai scump.

El a explicat că toate acestea se vor reflecta în facturile plătite de consumatorii finali, care vor trebuie majorate de ANRE.

"Preţul gazelor pe piaţă este în creştere din mai multe cauze. În primul rând, aceasta se întâmplă ca urmare a faptului că gazele de import sunt mai scumpe, dar şi din cauză că nu există suficient gaz pe piaţă scos la vânzare de producătorii români, Petrom şi Romgaz. Ei spun că pur şi simplu nu mai au gaz", a spus Stab.

Oficialul Engie a arătat că la acestea se adaugă şi obligaţia tuturor furnizorilor de a stoca mai multe gaze pentru iarnă decât anul trecut.

"Sperăm să existe mai mult gaz pe piaţă în primul trimestru al anului viitor, pentru că, altfel, vom fi nevoiţi să importăm şi mai mult, iar preţul de import este în creştere, fiind legat de cotaţiile petroliere", a susţinut el.

Stab a explicat că acest lucru este cauzat şi de preţurile mari de pe piaţa energiei electrice, care au determinat Petrom şi Romgaz să direcţioneze mai mult gaz din producţia proprie către centralele pe care le deţin la Brazi, respectiv Iernut.

Şeful Engie a refuzat să spună care este preţul gazelor de import cu livrare la iarnă, însă a precizat că a prezentat ANRE documente din care reiese că va fi nevoie de majorarea preţului final.

A doua zi după aceste declaraţii, Adrian Volintiru, directorul general al Romgaz, a declarat, pentru AGERPRES, că producţia companiei a crescut la nouă luni cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut, iar toată producţia a fost vândută pe piaţa internă. Romgaz a direcţionat către centrala de la Iernut mai puţin de 5% din totalul producţiei, deci peste 95% a mers pe piaţă.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 55 / 31037
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Instituțiile de credit trebuie să revizuiască documentația și fluxurile interne. Yolanda Ghiță-Blujdescu, Associate Clifford Chance Badea: MiFID II integrează noi prevederi privind tranzacționarea algoritmică și supravegherea acesteia
Victorie importantă pentru Maspex România, reprezentată de RTPR Allen & Overy, într-un litigiu cu Ministerul Energiei
Cristi Minculescu și colegii săi fac un pas important pentru recâștigarea dreptului de utilizare a mărcii ”IRIS”. Avocații de la Milcev Burbea SCA au obținut soluția favorabilă
LegiTeam: ZRP recrutează avocat definitiv pentru departamentul Litigii
Ce schimbări trebuie să facă actorii pieței financiare pentru a nu plăti o amendă de până la 10% din cifra de afaceri. Elementele de noutate, explicate de Alexandra Ovedenie, coordonatorul practicii de Banking, Finance & Capital Markets la Radu și Asociații SPRL
Cum lucrează avocații specializați în Dreptul Muncii de la Suciu | The Employment Law Firm. Tendințele pieței, analizate de Andreea Suciu, Managing Partener
LegiTeam: Experienced Lawyer (Environmental Law) - Reff & Associates
Avocații Zamfirescu Racoți & Partners și Tănăsescu Gavrilă & Asociații câștigă pentru România arbitrajul ICSID cu Alpiq
LegiTeam: Reff & Associates is looking for Senior Lawyer | Banking & Finance
Wolf Theiss, alături de Revetas în achiziționarea proiectului Marina în România. Ce avocați au lucrat la această tranzacție
Acțiunea fraților Sukyas, care cer României 909 mil. €, respinsă în prima instanță de un tribunal din SUA | Procesul continuă. Ce onorarii primesc firmele de avocați care apără statul
LegiTeam: Reff & Associates is looking for experienced lawyers (Litigation practice)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...