ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Tăriceanu: Voi pregăti până luni un set de măsuri pentru demararea procedurii de insolvență la TVR

04 Martie 2016   |   Robert Mocanu

El a precizat, într-o emisiune la TVR, că a avut o reuniune cu specialiști în insolvență pentru "a analiza soluția fezabilă (...) pentru o salvare și redresare a televiziunii, care, însă, trebuie să fie acompaniată de o acțiune a Guvernului".

 
 
Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat că luni va finaliza un set de măsuri legislative pentru modificarea Legii de funcționare a SRTV, care să permită televiziunii publice să intre în insolvență.

"Până luni, voi pregăti pachetul de modificări legislative la Legea de funcționare a Televiziunii, în așa fel încât această procedură să poată să fie demarată, procedura de insolvență, care apără televiziunea de creditori într-o anumită formulă. Vreau să fac o mică paranteză. Legea insolvenței poate să ducă, pentru societățile comerciale, inclusiv la faliment. Ei bine, voi pune o prevedere explicită potrivit căreia televiziunea publică să nu poată să fie declarată în faliment, având în vedere că este o instituție de interes public", a scris Tăriceanu vineri pe pagina sa de Facebook.


El a precizat, într-o emisiune la TVR, că a avut o reuniune cu specialiști în insolvență pentru "a analiza soluția fezabilă (...) pentru o salvare și redresare a televiziunii, care, însă, trebuie să fie acompaniată de o acțiune a Guvernului".
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3340 / 24626
 

Ascunde Reclama
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CFA România:Indicatorul de încredere macroeconomică s-a redus în ianuarie faţă de luna anterioară la valoarea de 54,9 puncte
Fortuna Entertainment Group preia Hattrick Sports Group și devine lider pe piața pariurilor sportive din România. Țuca Zbârcea & Asociații, alături de cumpărător în ‘bucla locală’
Cum se face Business Development într-o firmă de avocați. Portretul unui ”BD Manager”, schițat de Daniela Milculescu, Partener BSMP
În ce proiecte s-a implicat anul trecut echipa de Capital Markets de la Schoenherr. Narcisa Oprea, Partener: Noul regulament european privind abuzul de piață, viitoarea lege a emitenților și instrumentelor financiare aduc noi provocări în materie de conformitate
Papalekas a cumpărat depozitul Dacia de la Oarja. Avocații NNDKP, în tranzacția de 42,5 mil. €
Alina Lăcătuș (Counsel DLA Piper București), în Top 30 profesioniști evidențiați de W@ - Women Competition Professionals 2017
Promovări în cadrul casei de avocatură Wolf Theiss. Cinci avocați fac un pas înainte în carieră
Doi avocați de M&A din România, în The Lawyer: Sunt firme internaționale de avocatură care examinează piața locală. Fondurile de investiții preferă să lucreze cu firme internaționale, investitorii strategici colaborează cu firmele locale mari
Un nou succes pentru SAPE România într-un arbitraj internațional derivat din privatizarea Electrica Moldova. ZRP și TPA au obținut victoria pentru firma de stat
Tranzacții complexe și proiecte noi au ridicat pe val firma Voicu & Filipescu în 2016, an aniversar. Daniel Voicu, Managing Partner: Reușitele din cei 15 ani de activitate ne dau un tonus bun pentru ce urmează
Mihai Jelea (ex-Eversheds) se alătură firmei Jlaw
De ce întârzie decizia în arbitrajul ICSID Gavazzi vs Romania. Țara noastră a cerut grafologi care să examineze două scrisori ale investitorilor, doi arbitri s-au opus
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...