€ 4.9730   USD 0.1173   
Home Login
Hanga: Ne uităm tot mai mult la vânzarea de date; vrem să dublăm ponderea datelor în venituri

18 Iunie 2021   |   Agerpres

El a precizat că pilonii pe care se bazează acum BVB din punct de vedere al veniturilor sunt trading, date şi emitenţă.

Bursa de Valori Bucureşti vrea să-şi dubleze în următorii doi ani veniturile din vânzarea de date, care se situează acum la 6% din veniturile totale, şi îşi construieşte o mică echipă în această zonă, pentru a-şi extinde business-ul acolo, a declarat, vineri, preşedintele BVB, Radu Hanga.
 
El a precizat că pilonii pe care se bazează acum BVB din punct de vedere al veniturilor sunt trading, date şi emitenţă.
 
"Noi ne uităm pe de altă parte, nu ştiu dacă v-aţi uitat pe bugetul nostru de anul acesta ca şi model de business, încercăm să ne creăm un model de business mai echilibrat, mai divers din punct de vedere al surselor de finanţare. Adică ne uităm, sigur, la partea de tranzacţionare şi la veniturile pe care le generează tranzacţionarea. Pe de altă parte, ştim că aceea este o zonă volatilă. Am vrea să avem o componentă stabilă a veniturilor noastre care să fie cât mai mare. O arie la care ne uităm tot mai mult este partea de vânzare de date. Dacă ne uităm către pieţele mature din vestul Europei, vedem că 40-50% din venituri vin din zona de date. Dacă te uiţi la pieţele mai apropiate de noi, Polonia, Ungaria, o să vezi că 25-30% din venituri vin din vânzarea de date", a afirmat Hanga, la cea de-a XVII-a ediţie a evenimentului ''Întâlnire cu presa economică''.
 
Potrivit acestuia, BVB se situa la 6%, iar anul trecut a operat o ajustare importantă de preţuri, pentru că "eram de departe cei mai ieftini în Europa de Est".
 
"Am urcat preţurile semnificativ pe partea de date. Asta ne va ajuta în următorii doi ani să ajungem - ţinta este undeva la 12-13 procente - practic să dublăm ponderea datelor în veniturile pe care le avem şi, sigur, construim acum o mică echipă pe partea aceasta de vânzare de date pentru a ne extinde business-ul acolo", a susţinut şeful BVB.
 
Radu Hanga a asemănat finanţarea unei companii cu capital cu "un fel de căsătorie", adică "investeşti nişte bani fără să ai un orizont cu privire la cum o să poţi să-ţi retragi banii de acolo".
 
"Pe partea de emitenţi, sigur că până la urmă noi existăm ca şi piaţă pentru emitenţi, valoarea mare adăugată pe care o oferim emitenţilor...adică de ce e aşa de importantă Bursa? Până la urmă, cel mai complicat ca şi companie este să te finanţezi cu capital nou. Capital înseamnă din partea acţionarilor un commitment pe viaţă, un fel de căsătorie, adică intri într-un deal, investeşti nişte bani, fără să ai un orizont cu privire la cum o să poţi să-ţi retragi banii de acolo. Faptul că vine Bursa de Valori Bucureşti, vine o platformă care transformă plasamentul acesta, care e forever, într-un plasament pe o lună, pe 3 luni, pe 6 luni, asta e chiar un gain changer pentru companie din punct de vedere al uşurării finanţării", a arătat el.
 
Preşedintele BVB a estimat că probabil partea de trading va mai scădea în termeni relativ în veniturile Bursei, însă va fi o creştere pe partea de vânzare de date.
 
"Sigur că ne dorim să avem cât mai mulţi investitori. Ne uităm la mixul acesta de venituri şi ne gândim că probabil partea de trading va mai scădea în termeni relativi în veniturile noastre şi o să vedem cu siguranţă creştere din punct de vedere al veniturilor pe care le generează partea de date, pentru că noi, ca Bursă, nu suntem proprietari pe companiile listate. Noi suntem proprietari pe preţurile care se formează în sistemele noastre şi trebuie să monetizăm, asta trebuie să facem. Şi în al doilea rând, companiile care se listează sunt contributori la veniturile pe care le gestionează Bursa. Cam ăştia sunt cei trei piloni pe care stăm acum: trading, date şi emitenţă. În termeni relativi, probabil că partea de trading se va dilua în total şi o să avem creştere cu siguranţă pe partea de date", a susţinut acesta.
 
Piaţa Financiară a organizat, în perioada 17-18 iunie 2021, la Predeal, tradiţionala întâlnire dintre jurnalişti şi reprezentanţi ai mediului financiar. 
Contacteaza-ne!
Trimite un email