€ 4.9764   USD 0.1172   
Home Login
Filip & Company obține la ÎCCJ dubla confirmare a legalității ajustărilor voluntare a prețurilor de transfer. Societățile afiliate au dreptul de a ajusta prețurile practicate între afiliați, prin mecanisme contractuale și în vederea alinierii profiturilor la valoarea de piață

25 Mai 2023   |   BizLawyer

Prin decizia ce a vizat impozitul pe profit, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a menținut interpretarea instanței de fond și a confirmat că societățile afiliate au dreptul de a ajusta prețurile practicate între afiliați, prin mecanisme contractuale și în vederea alinierii profiturilor la valoarea de piață.

Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat caracterul deductibil al cheltuielilor și al TVA generate de ajustările prețurilor de transfer pe care societățile afiliate le implementează în temeiul contractelor semnate la nivelul grupurilor. În două cauze ce au vizat impozitul pe profit și TVA, echipa de litigii formată din George Trantea (partener), Adrian Cristea (senior associate) și Adrian Zamfir (associate) a demonstrat că obligația ajustării prețurilor practicate de societăți afiliate la valoarea pieței este în același timp și un drept. Acest drept nu poate fi ignorat de inspectorii ANAF pentru simplul motiv că verificarea respectării valorii de piață ar fi atributul exclusiv al autorității fiscale.

Autoritățile fiscale au analizat mecanismele contractuale de ajustare a prețului pe care o societate din România, parte a unui grup multinațional, îl datora pentru bunurile obținute din partea furnizorului afiliat precum și modalitatea de determinare a prețului pe care îl achita către distribuitorii afiliați.

”Această dublă victorie este rezultatul eforturilor de peste 5 ani ale echipei Filip & Company care s-a bucurat în tot acest timp de încrederea clientului și, la final, de corecta înțelegere a magistraților secției de contencios a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Soluțiile obținute sunt de referință și avem convingerea că vor ajuta susținerea punctelor de vedere ale societăților și în alte dispute, în fața ANAF sau a instanțelor ”, spune George Trantea, partener și unul dintre coordonatorii departamentului de Litigii din cadrul Filip & Company.

Prin decizia ce a vizat impozitul pe profit, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a menținut interpretarea instanței de fond și a confirmat că societățile afiliate au dreptul de a ajusta prețurile practicate între afiliați, prin mecanisme contractuale și în vederea alinierii profiturilor la valoarea de piață. Acest drept se poate reflecta în contractele semnate de părțile afiliate implicate și nu trebuie legat de o operațiune specifică.

Raționamentul aferent impozitului pe profit a determinat aceeași Secție de Contencios Administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție să anuleze decizia de impunere și în cea de-a doua cauză care viza TVA. În acest dosar, după anularea sentinței de la Curtea de Apel, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au reținut dreptul societății de a deduce TVA-ul aferent ajustărilor anuale ale prețurilor de transfer, chiar dacă ele sunt reflectate în facturi separate de cele aferente tranzacțiilor propriu-zise.

Soluțiile obținute în fața instanței supreme de Filip & Company sunt extrem de utile în contextul în care unele autorități fiscale continuă să ignore clauzele ce vizează ajustările globale din contractele încheiate de societăți afiliate. Deși au existat și soluții corecte la nivelul ANAF, multe societăți au fost nevoite să achite impozite și/ sau TVA suplimentare deoarece unii inspectori considerau că numai autoritatea poate decide dacă un anumit profit se situează sau nu la nivelul pieței.

Soluțiile reflectă o foarte bună înțelegere a mecanismelor de funcționare a grupurilor multinaționale de către judecătorii ÎCCJ care au recunoscut și dreptul societății de a recupera dobânzile aferente sumelor achitate în plus.

Contacteaza-ne!
Trimite un email