€    USD    
Home Login
Constanţa: Lucrări de dragaj în 20 de zone ale portului maritim, printr-un proiect de peste 711 milioane lei

09 Iunie 2026   |   Agerpres

Condiţiile de navigaţie vor fi îmbunătăţite în Portul Constanţa prin dragarea şenalelor de acces şi a bazinelor portuare ce va fi realizată în cadrul unui proiect în valoare de peste 711 milioane de lei, pentru care a fost semnat contractul de finanţare, a informat, luni, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa.

Condiţiile de navigaţie vor fi îmbunătăţite în Portul Constanţa prin dragarea şenalelor de acces şi a bazinelor portuare ce va fi realizată în cadrul unui proiect în valoare de peste 711 milioane de lei, pentru care a fost semnat contractul de finanţare, a informat, luni, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa.

Potrivit sursei citate, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Transport (AM PT) 2021-2027, anunţă semnarea contractului de finanţare cu CNAPM - S.A. Constanţa, în calitate de beneficiar, pentru implementarea proiectului "Dragaj de investiţii în porturile maritime".

"Investiţia vizează creşterea adâncimilor pe şenalele de acces şi în bazinele portuare din zonele Constanţa şi Midia ale Portului Constanţa, în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de navigaţie, a creşterii capacităţii navelor care utilizează infrastructura portuară şi a reducerii costurilor generale de transport. În acest scop, vor fi realizate lucrări de dragaj în 20 de zone distincte, utilizând tehnologia CSD (Cutter Suction Dredging), pentru readucerea adâncimilor la cotele proiectate", se arată în comunicatul transmis de CNAPM Constanţa.

Investiţia include dragaje în 14 zone din Portul Constanţa, pe o suprafaţă totală de 268,06 ha, precum şi în şase zone din Portul Midia, pe o suprafaţă totală de 70,64 ha.

Lucrările vor fi executate atât pe şenale şi în bazinele portuare, cât şi de-a lungul cheurilor afectate de depuneri de aluviuni, iar la finalizarea acestora vor fi efectuate măsurători batimetrice pentru confirmarea atingerii adâncimilor prevăzute în proiect.

Prin implementarea proiectului, va creşte volumul mărfurilor operate în Portul Constanţa.

"Portul Constanţa, principalul port maritim al României şi unul dintre cele mai importante porturi ale Uniunii Europene din regiunea Mării Negre, este amplasat pe reţeaua centrală TEN-T şi reprezintă un nod strategic pentru transportul de mărfuri la nivel european. Prin implementarea proiectului vor fi create condiţiile necesare pentru accesul şi operarea unor nave cu capacitate mai mare, ceea ce va conduce la creşterea volumelor de mărfuri transportate, reducerea costurilor logistice şi îmbunătăţirea competitivităţii transportului maritim şi intermodal", se afirmă în comunicat.

Principalii beneficiari ai investiţiei sunt operatorii portuari, operatorii de transport maritim şi actorii implicaţi în lanţurile logistice, care vor beneficia de condiţii îmbunătăţite pentru desfăşurarea activităţilor de transport şi manipulare a mărfurilor.

"Totodată, prin creşterea capacităţii de operare a portului şi eficientizarea transportului naval, proiectul contribuie la reducerea costurilor logistice şi la consolidarea competitivităţii economice, cu efecte pozitive inclusiv pentru populaţie şi consumatorii finali ai bunurilor transportate", au mai menţionat reprezentanţii CNAPM Constanţa.

Valoarea totală a acestui contract de finanţare, care trebuie implementat până pe 31 decembrie 2029, este de 711.330.111,81 lei, din care 355.665.055,91 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul de Coeziune, 355.665.055,90 lei - valoarea eligibilă a cofinanţării beneficiarului, iar peste 146,7 milioane lei - valoarea totală neeligibilă a proiectului (inclusiv TVA).

Contacteaza-ne!
Trimite un email