ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Europa emergentă rămâne un magnet pentru tranzacțiile internaționale. Gabriel Sidere, Managing Partner CMS România: Ne așteptăm ca în 2020 să asistăm la consolidarea piețelor de M&A din regiune și la menținerea trendului ascendent al investițiilor externe în tranzacții M&A cu o componentă transfrontalieră

05 Februarie 2020   |   BizLawyer

• Numărul tranzacțiilor din Europa emergentă a scăzut cu 6,5% în 2019 • Investițiile externe au crescut, iar tranzacțiile M&A cu o componentă transfrontalieră au crescut cu 14,6% (1.163 tranzacții) • Investițiile de tip private equity au atins un nivel record - 318 tranzacții, reprezentând 16% din totalul tranzacțiilor • Telecomunicațiile și IT-ul au depășit industria producătoare, fiind al doilea sector ca volum (300 tranzacții în 2019, comparativ cu 279 în 2018) și au revendicat șapte din cele 20 de tranzacții de top din punct de vedere al valorii • Imobiliarele și construcțiile au rămas cele mai active sectore cu 378 de tranzacții și, de asemenea, a fost sectorul cu cea mai mare valoare globală a tranzacției (16,6 miliarde EUR) • Ucraina pare să fie țara aflată în vizorul investitorilor - volumele tranzacțiilor crescând cu 26%, iar valoarea tranzacțiilor a crescut cu 26,3% față de 2018 • Numărul tranzacțiilor a scăzut în Polonia și Republica Cehă, dar valoarea totală a tranzacților în Polonia a crescut cu 68% • În România, numărul tranzacțiilor a crescut, de la 130 în 2018 la 143 în 2019, însă, valoric, acestea s-au situat doar puțin peste jumătatea valorii celor înregistrate în anul precedent.

 
 

În ciuda volumului tranzacțiilor M&A din Europa emergentă  situat la cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu, Europa Centrală și de Est (CEE) rămâne un magnet pentru investițiile internaționale și de private equity. Aceasta este una dintre concluziile ultimului raport CMS Emerging Europe M&A, publicat în cooperare cu EMIS.

Europa emergentă a înregistrat în total un număr de 1.958 tranzacții în 2019, în scădere cu 6,5% față de 2018, iar valoarea lor combinată a ajuns la 72,34 miliarde EUR (-10,1%). Cu toate acestea, analizând media pe ultimii cinci ani, regiunea rămâne relativ stabilă, cu o dinamică puternică observată pe mai multe segmente ale pieței.


Magnet pentru investițiile străine și private equity


S-a observat o creștere semnificativă a tranzacțiilor M&A transfrontaliere, care reprezintă acum aproape 60%. Investițiile provenind din afara regiunii au înregistrat o creștere foarte puternică. În funcție de numărul de tranzacții, SUA a fost lider în investiții internaționale, înregistrând un număr de 122 tranzacții - o creștere de 37% față de 2018. De asemenea, au crescut investițiile companiilor din Marea Britanie (+9%), precum și investițiile țărilor din Europa de Vest, inclusiv Germania (+17%), Franța (+19%) și Spania (+133%).

Investițiile din Asia în Europa emergentă au crescut și în 2019, reprezentând 15,9% din valoarea M&A. Valoarea totală s-a dublat față de anul precedent, atingând 11,5 miliarde EUR în 2019. Prezența Chinei în regiune continuă să se consolideze, reprezentând cel mai mare investitor din Europa emergentă după valoare (6,4 miliarde EUR –de peste două ori valoarea investițiilor realizate în 2018). De asemenea, regiunea a înregistrat o creștere a valorii investițiilor din Japonia (2,9 miliarde EUR, +112%), Singapore (607 milioane EUR, +601%) și Coreea de Sud (717 mililoane EUR, +1093%).

Investițiile fondurilor de private equity au continuat să crească în 2019 și au atins un nivel record de 318 de tranzacții (în creștere de la 307). Sectorul a fost responsabil pentru 16,2% din toate tranzacțiile M&A (o creștere de 3,6% față de 2018), ajungând la valoarea de 22,66 miliarde EUR. Activitatea fondurilor de private equity a fost prezentă în întreaga regiune și este considerată unul dintre factorii cheie din spatele creșterii tranzacțiilor în multe dintre cele mai atractive sectoare din regiune, inclusiv: Telecomunicații și IT, industria producătoare și comerțul en gros și en detail. Fondurile de private equity au fost implicate în cinci tranzacții de vânzare sau cumpărare de peste 1 miliard de euro în toată regiunea în 2019 - cea mai mare fiind achiziția de 1,9 miliarde de euro a Central European Media Enterprises de către PPF Group din Republica Cehă.




Sectoarele de interes

Datorită dezvoltării comerțului electronic, care a determinat creșterea cererii de depozite și centre de distribuție, sectorul imobiliar și cel de construcții a rămas cel mai activ sector în Europa emergentă în 2019, cu 378 tranzacții în valoare de 16,6 miliarde EUR.

Sectorul telecomunicații și IT a fost cel de-al doilea ca mărime atât ca valoare, cât și ca volum (12 miliarde EUR pentru 300 tranzacții), depășind pentru prima dată industria producătoare – o imagine clară cu privire la creșterea importanței digitalizării și comunicațiilor digitale în regiune. Achiziția în valoare de 1,28 miliarde EUR a companiei bulgare Vivacom de către BC Partners-backed United Group se numără printre tranzacțiile de referință pentru acest sector.

Performerii regionali

Ucraina pare să fie țara aflată în vizorul investitorilor în 2020, având în vedere faptul că reformele noului președinte Volodymyr Zelenskiy încep să fie implementate. Volumele tranzacțiilor (+26%) și valorile (+26,3%) au fost la cele mai înalte niveluri din 2013 încoace, oferind o imagine asupra a ceea ce ar putea să urmeze. De pe piețele mai mari, fluxul de tranzacții din Rusia și Turcia a rămas aproape uniform, în timp ce volumul tranzacțiilor din România a crescut cu 10%.

Potrivit raportului CMS, valorile tranzacțiilor au crescut în Polonia în 2019, în ciuda faptului că volumul total al acestora a scăzut. Acest lucru s-a datorat dublării valorii medii a tranzacțiilor, câteva tranzacții importante crescând valoarea totală a fuziunilor și achizițiilor. Polonia a înregistrat o creștere a numărului de tranzacții în valoare de peste 200 milioane EUR - inclusiv vânzarea DCT Gdansk către un consorțiu de investitori, care include Sovereign Wealth Fund din Polonia, pentru 1,18 miliarde EUR - în timp ce în Republica Cehă consorțiul condus de Macquarie (Australia) a preluat distribuitorul de gaze Innogy Grid (1,8 miliarde EUR).

Horea Popescu, Partner, Head of Corporate M&A CMS România comentează: „Deși numărul total al tranzacțiilor a fost puțin mai mic în acest an, interesul investitorilor străini în regiune rămâne ridicat, cu investiții transfrontaliere în creștere cu 14,6% în fiecare an, precum și investiții importante provenite din Asia, SUA și în special din Marea Britanie. Ținând cont de semnalele pe care le avem din piață vizavi de interesul tot mai crescut al investitorilor străini față de regiune - în industrii cheie precum energia, telecomunicațiile, infrastructură, pharma - și luând în considerare tranzacțiile în care suntem implicați în momentul de față, atât la nivel local, cât și în CEE - sunt optimist în ceea ce privește trendul de creștere pe care îl estimez și pentru perioada următoare. Tot mai multe companii de private equity și fonduri de investiții în infrastructură sunt interesate de lărgirea portofoliilor și monitorizează activ întreaga regiune, implicit România, reconfirmând astfel statutul de piață consolidată pe care țara noastră l-a atins în ultimii ani."

Rodica Manea, Partner, Corporate M&A CMS România adaugă: „Activitatea de M&A se menține la un nivel bun în România, cu tranzacții care au totalizat aproximativ 4 miliade EUR în 2019. Sectoare vedetă au fost cel manufacturier (cu 28 de tranzacții), cel de retail (22 de tranzacții) și cel de imobiliare (cu 21 de tranzacții), în total înregistrându-se 143 de tranzacții, cu 13 mai mult decât în anul precedent. În continuare există interes de consolidare a poziției unor companii deja prezente în piață, prin urmare ne așteptăm ca numărul tranzacțiilor care se vor derula anul acesta să crească, evident, în condițiile menținerii unui climat economic global favorabil”.

Perspective pentru 2020

Gabriel Sidere, Managing Partner CMS România, completează: „Contextul economic favorabil de care se bucură Europa Centrală și de Est în ultimii ani face ca regiunea să rămână o destinație importantă pentru investitorii internaționali, existând numeroase oportunități de dezvoltare a piețelor din regiune. Având în vedere acest aspect, ne așteptăm ca în 2020 să asistăm la consolidarea piețelor de M&A din regiune și la menținerea trendului ascendent al investițiilor externe în tranzacții M&A cu o componentă transfrontalieră."

Emerging Europe M&A Report 2019 prezintă tendințele în 15 țări emergente CEE/SEE pe baza datelor EMIS privind fuziunile și achizițiile (M&A) pentru 2012-2019, completate cu comentarii, informații și prognoze pentru 2020 furnizate de CMS. Raportul complet poate fi vizualizat aici.


CMS oferă clienților consultanță specializată cu privire la aspecte juridice și fiscale. Cu cei peste 4.500 de profesioniști din domeniul juridic în întreaga lume, care lucrează în echipe specializate pe industrii, experți în managementul proiectelor, CMS are în centrul preocupărilor clienții și îndeplinirea obiectivelor acestora.
CMS este o firmă internațională de avocatură cu servicii integrate aflată în top 10 la nivel global, după numărul de avocați (Am Law 2018 Global 100). Cu peste 70 de birouri în peste 40 de țări din întreaga lume, veniturile totale ale CMS au fost de 1,36 miliarde EUR în 2018. CMS asistă un număr impresionant de companii listate în Fortune 500, FT European 500 și DAX 30.
CMS are o experiență bogată în peste 19 domenii de practică și sectoare de activitate, precum cel bancar și financiar, comercial, de concurență, corporativ, cel de litigii, drept penal, ocuparea forței de muncă, energie, proprietate intelectuală, farmaceutic, imobiliar și construcții, drept fiscal, telecomunicații etc..

EMIS, parte a grupului ISI Emerging Markets Group, este o platformă de informare care oferă o combinație de analiză, date și știri despre companii și industrii de pe piețele emergente. EMIS oferă utilizatorilor acces la peste 6 milioane de profiluri de companii, care acoperă peste 250 de sectoare industriale din 145 de economii.
Spre deosebire de alți furnizori de informații, majoritatea operațiunilor EMIS se bazează pe piețele emergente, unde menținem relațiile cu furnizorii locali de știri, analiză și date. De asemenea, certificăm conținutul din principalele surse de informații internaționale, creând astfel o perspectivă globală și locală unică pentru fiecare piață emergentă.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3 / 43
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Avocații RTPR, pionieri în crearea unui instrument prin care clienții au fost ținuți la curent cu modificările legislative. Alina Stăvaru, Partener și coordonator al echipei de Employment: Întrebările au explodat în domeniile legate de adaptarea organizațiilor la noile realități. Am creat o ancoră de stabilitate și claritate legislativă
Activitate foarte intensă în practica de Dreptul Muncii de la Bondoc & Asociații, cu mandate în proiecte complexe de transfer de activitate sau reorganizarea activității unor companii importante. Mihaela Bondoc, Partener: Așteptăm cu interes reglementările ce urmează să mai fie adoptate în perioada următoare
Cine sunt campionii pieței locale, evidențiați în ultimul clasament IP Stars 2020 | Cei mai buni profesioniști în copyright, brevete și mărci industriale: ZRVP și Simion & Baciu au cele mai multe recomandări, Mușat & Asociații și NNDKP, pe podium
Trofin & Asociații a intrat în doilea arbitraj ICSID și are, alături de LDPP, cele mai multe mandate la Tribunalul arbitral din Washington. Ce firme locale asigură apărarea statului român în cele 8 dosare și ce onorarii primesc firmele angajate de stat
Finanțele restartează procedura de selecție a firmelor de avocați pentru un proiect ce presupune asistență consistentă în baza dreptului englez. Contract pe 3 ani, tarife orare de 2.200 lei
Avocații Leroy și Asociații spun că se observă o revenire ușoară la „normal” | Dacă lunile trecute clienții cereau suport legal pentru desfășurarea activității în condiții de siguranță, acum sunt solicitări de tipul day-to-day business și se reiau proiectele amânate în ultimele luni
Încă o victorie pentru avocații ZRVP. Investitorii din parcurile industriale rămân scutiți de impozitul pe imobile, a confirmat Înalta Curte de Casație și Justiție
Specialiștii în insolvență de la Popescu & Asociații sunt implicați în proceduri judiciare în care masa credală cumulată depășește un miliard de euro. Octavian Popescu, Managing Partner: În toamnă se vor putea măsura cu adevărat efectele pandemiei. Mă aștept să crească semnificativ nivelul încărcăturii nu numai în România, dar și la nivel european
Musliu & Asociații a asistat Trust Motors în preluarea afacerilor Opel din România. Mandat complet pentru echipa coordonată de Diana Musliu, Managing Partner
INTERVIU | Ionuț Bohâlțeanu, Managing Partner Bohâlțeanu & Asociații, firma de avocați care asistă Bursa de Valori la înființarea Contrapărții Centrale: Semnarea acordului cu CC&G era un element vital în demararea procesului de autorizare. Proiectul va căpăta viteză în perioada următoare
Avocații PNSA obțin o soluție importantă pentru ARACO și mai multe companii de construcții, legată de ajustarea prețului în contracte de achiziție publică. O instrucțiune a președintelui ANAP, anulată
OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP și Norton Rose Fulbright în arbitrajul ICC cu statul român și a câștigat peste 300 mil. lei. Pretenții mai mari, la orizont
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...