ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CSM a amânat pentru 24 iunie pronunţarea privind o acţiune disciplinară a IJ împotriva Laurei Codruţa Kovesi

12 Iunie 2019   |   AGERPRES

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a CSM a reluat miercuri, după mai multe amânări, discuţiile cu privire la cele două rapoarte întocmite de Inspecţia Judiciară în cazul fostului procuror-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

 
 
Secţia pentru procurori în materie disciplinară din cadrul CSM a finalizat, miercuri, dezbaterile privind o acţiune a Inspecţiei Judiciare împotriva fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi, care vizează comportamentul acesteia la şedinţele cu procurorii din subordine.

Pronunţarea în cauza în care Kovesi este acuzată de inspectorii judiciari de manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului Justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, a fost amânată pentru data de 24 iunie, se menţionează în ordinea de zi soluţionată postată pe site-ul CSM.

Conform aceleiaşi surse, în cazul celei de-a doua acţiuni a Inspecţiei Judiciare, în care este vizat şi fostul procuror şef adjunct al DNA, Marius Iacob, a fost stabilit un nou termen pentru data de 18 septembrie.


Secţia pentru procurori în materie disciplinară a CSM a reluat miercuri, după mai multe amânări, discuţiile cu privire la cele două rapoarte întocmite de Inspecţia Judiciară în cazul fostului procuror-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Cele două rapoarte au fost întocmite de Inspecţia Judiciară în cursul anului 2018.

* Una dintre acţiunile disciplinare se referă la manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului Justiţiei săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu. În cadrul unei şedinţe de lucru, fosta şefă a DNA ar fi avut astfel de manifestări, aşa cum rezultă din înregistrări audio apărute în spaţiul media la data de 18 iunie 2017, potrivit Inspecţiei Judiciare.

"În concret, procurorul-şef al DNA s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii şi credibilităţii instituţiei, generate de decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare 'cu miniştri', de impact mediatic, şi-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv şi general obligatoriu al Deciziei CCR 68/2017 şi a folosit exprimări inadecvate la adresa Curţii Constituţionale şi a unui judecător al Curţii, inducând ideea în cadrul opiniei publice că unul dintre criteriile în funcţie de care se prioritizează soluţionarea dosarelor este impactul mediatic al acestora şi calitatea oficială a persoanelor cercetate", arăta IJ.

De asemenea, Kovesi a folosit faţă de colegii procurori un ton superior şi agresiv, inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică şi deontologie ale unui magistrat, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare şi un dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremaţiei Constituţiei şi a legilor, precum şi a imparţialităţii procurorilor, susţinea Inspecţia Judiciară.

Acţiunea a vizat şi "atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii". Prin intermediul unei corespondenţe electronice (email), a adoptat o atitudine nedemnă, folosind la adresa procurorilor cuvinte şi expresii cu un conţinut vădit denigrator, insultător şi ameninţător, respectiv 'laşi', 'bârfitori', 'infractori', făcând cunoscut acestora faptul că 'există deja un cerc de suspecţi', cu referire la un dosar penal, încălcând astfel obligaţia de rezervă şi normele de conduită ataşate profesiei de magistrat, explica IJ.

* În al doilea raport al Inspecţiei Judiciare se susţinea că Laura Codruţa Kovesi a inserat într-un comunicat de presă pasaje din înregistrările discuţiilor purtate la sediul DNA Ploieşti, care constituiau probe într-un dosar care îi viza pe membrii familiei Cosma.

În februarie 2018, DNA a dat publicităţii un comunicat de presă în care era redată transcrierea unor convorbiri purtate de persoane din anturajul fostului deputat Vlad Cosma la sediul DNA Ploieşti. Potrivit DNA, persoanele respective au cerut procurorilor să facă demersuri astfel încât să îi creeze o situaţie juridică favorabilă lui Vlad Cosma şi tatălui său, Mircea Cosma, cercetat pentru luare de mită şi abuz în serviciu.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3 / 4
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Concursul de Procese Simulate de Drept Civil Filip & Company și-a desemnat câștigătorii
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
A doua ediție a Summit-ului internațional pe teme de parteneriat public-privat, derulat sub egida IFC ̸ Băncii Mondiale, a reunit peste 100 de invitați speciali
CMS își extinde spațiul de birouri și prelungește pe termen lung contractul de închiriere în One Tower
Clifford Chance Badea a asistat PIB Group Europa în tranzacția care marchează debutul companiei britanice pe piața de brokeraj de asigurări din România. Ce avocați au făcut parte din echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
CMS alături de PPC în încheierea unui acord strategic cu MYTILINEOS Energy & Metals pentru dezvoltarea unui portofoliu de proiecte fotovoltaice de până la 2GW, în patru țări | Horea Popescu și Mircea Moraru (CMS România) au coordonat echipa internațională care a asistat compania elenă de utilităţi electrice pe parcursul acestei proiect complex
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
Statulat Albulescu anunță o nouă rundă de promovări în cadrul echipei. Cinci avocați au făcut un pas înainte în carieră
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners primește la Londra premiul Firma Anului în România pentru litigii de brevete, acordat de Managing IP. Alina Tugearu (partener): “Suntem mândri că proiectele pe care le-am derulat sunt remarcate de comunitatea internațională a profesioniștilor în proprietate intelectuală și că munca noastră primește o recunoaștere de un asemenea calibru. Premiul aparține în primul rând echipei care stă în spatele acestor rezultate remarcabile”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...