ZRP Schoenherr
Tuca Zbarcea & Asociatii

Anastasiu (AHK): Nu ne plângem de fiscalitate, ci de lipsa de predictibitate a fiscalităţii, ceea ce este mult mai grav

14 Noiembrie 2017   |   Ioana Duta

"România poate creşte cu 10% pe an în următorii câţiva ani, gândiţi-vă câte putem face doar din turism. Dacă nu, investitorii îşi vor căuta alte drumuri. Sunt patru milioane de cetăţeni români care au găsit drumul spre alte ţări. Investitorii de aici nu doresc să plece, ci să rămână, să se dezvolte aici şi să chemăm şi pe alţii alături de noi.

 
 
Mediul de afaceri nu se plânge de nivelul fiscalităţii din România, ci de lipsa de predictibilitate a cadrului fiscal, ceea ce este mult mai grav, a declarat, marţi, preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Germane (AHK), Dragoş Anastasiu, într-o conferinţă de presă.

"Punând logica la contribuţie, investitorii au nevoie de câteva condiţii să facă paşii spre investiţii. Prima este forţa de muncă, a doua este să găsească un cadru fiscal atractiv, întrucât investiţiile sunt făcute pentru a face profit. Totodată, ei trebuie să aibă încredere în mediul în care investesc", a spus Anastasiu.

În opinia sa, alte domenii foarte importante la care se uită investitorii sunt infrastructura şi sectoarele de sănătate şi educaţie.


"Ce vedem acum în România nu transmite neapărat cele mai bune semnale în ceea ce priveşte încrederea. Aceasta vine din predictibilitate, din semnalele verbale şi non-verbale cu privire la investitorii străini, la multinaţionale, la bănci, la cei care fac economia să se dezvolte", a arătat oficialul AHK.

Potrivit acestuia, România este o ţară foarte atractivă şi are un potenţial de creştere extraordinar.

"România poate creşte cu 10% pe an în următorii câţiva ani, gândiţi-vă câte putem face doar din turism. Dacă nu, investitorii îşi vor căuta alte drumuri. Sunt patru milioane de cetăţeni români care au găsit drumul spre alte ţări. Investitorii de aici nu doresc să plece, ci să rămână, să se dezvolte aici şi să chemăm şi pe alţii alături de noi. Dar avem nevoie de acest cadru general, un cadru care în momentul de faţă este tulburat şi în care cred din toată inima mea că trebuie să se liniştească, să tragă aer în piept, să se liniştească, să se calmeze, să revină la dialog real şi în felul acesta semnalul către investitori va fi unul pozitiv", a mai spus Anastasiu.

El a susţinut că România nu este departe de a-şi valorifica potenţialul senzaţional, însă pentru aceasta este nevoie ca toată lumea să se aşeze la dialog.

"Nu ne plângem de fiscalitate, ci de lipsa de predictibilitate a fiscalităţii, ceea ce este mult mai grav", a ţinut el să sublinieze.

Potrivit unui comunicat al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane, remis, de asemenea, luni, investitorii nemţi au luat cunoştinţă cu mare îngrijorare de modificările din Codul fiscal, care vor intra în vigoare la începutul anului 2018, precizând că doresc să sublinieze încă o dată pericolele pe care le reprezintă adoptarea acestor măsuri în forma actuală.

"AHK România a subliniat în nenumărate rânduri că predictibilitatea, stabilitatea, transparenţa şi statul de drept sunt deosebit de importante pentru a menţine încrederea în România că amplasament investiţional. Modul în care noile măsuri fiscale au fost comunicate insuflă, atât în rândul companiilor germane, cât şi al angajaţilor acestora, un profund sentiment de nesiguranţă. Astfel, companiile se tem de costuri suplimentare, mai ales pentru cele care desfăşoară activităţi în domeniul IT, dar există şi incertitudini legate de planificarea şi realizarea viitoarelor politici fiscale", spun reprezentanţii companiilor germane.

În plus, pentru mediul de afaceri nu este clară utilitatea acestor măsuri, având în vedere necesitatea ajustării costurilor.

"În principiu astfel de măsuri structurale, atât de importante, care au repercusiuni asupra întregii economii şi asupra populaţiei, nu ar trebui să fie adoptate decât în baza unor studii de impact serioase şi în cadrul unui dialog intens şi real între Guvern şi mediul de afaceri. Companiile germane din România sunt de părere că măsurile ce urmează a fi aplicate într-un timp atât de scurt, efectele acestora şi reducerea predictibilităţii fiscale ar putea influenţa negativ pe termen mediu şi lung atât climatul investiţional, cât şi competitivitatea ţării şi a companiilor", se mai arată în comunicat.

Membrii AHK au adăugat că investiţiile străine au un rol esenţial în dezvoltarea unei ţări.

"Din cauza repetatelor afirmaţii negative la adresa companiilor cu capital străin din România, dorim să menţionăm că a face o deosebire între companiile româneşti şi cele străine sau multinaţionale nu corespunde spiritului unei economii globalizate. Companiile germane sunt parte integrantă a economiei româneşti şi respectă legile ţării. Ele sunt totodată bine integrate în sistemele naţionale, regionale, locale şi realizează o contribuţie decisivă la valoarea adăugată brută, dar şi la creşterea competitivităţii prin transferul de know-how", au continuat oficialii companiilor germane.

Germania este cel mai important partener economic şi comercial al României, cu 23,1% din totalul exporturilor şi 19,9% din importuri. În România există circa 7.500 de companii germane sau cu capital german. Investiţiile germane în România se ridicau la peste 9,2 miliarde de euro la sfârşitul anului 2016.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5969 / 15812
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Arbitration Rules (Powered by ZRVP)
Despe norocul de a lucra cu profesionişti care îți conferă încrederea şi gradul de libertate necesare pentru a te dezvolta şi a nu rămâne în umbra lor. Andra Constantinescu, după primii 5 ani petrecuți la ZRVP: Un loc în care nu ai cum să nu evoluezi: tipul de proiecte la care eşti expus, complexitatea problemelor dezbătute, caracterul de noutate al mandatelor creează premisele unei evoluţii constante şi vizibile
Bohâlțeanu & Asociații, alături de acționarii Agra’s SA la vânzarea companiei către Scandia Food și ai Memento Group în procedura prin care Aegean Airlines preia pachetul de control în Anima Wings Aviation. Ionuț Bohâlțeanu, Managing Partner: Sunt două tranzacții importante, prin care BSMP își consolidează poziția pe piața avocaturii și își lărgește portofoliul de clienți
Credit sindicalizat de 636 milioane de lei pentru Carmistin, coordonat de BCR. Ce avocați au asistat sindicatul bancar
VIDEO | Dicționar de arbitraj: IBA rules on taking of evidence (Powered by ZRVP)
Finanțări sindicalizate | Avocații de la Mușat & Asociații spun că, în ciuda tendințelor prudente de anul trecut, s-a văzut că nu există o problemă de lichiditate în piață și se așteaptă ca numeroase proiecte de investiții să primească undă verde în viitorul apropiat. Monia Dobrescu, Partener: Analizarea sustenabilității unei companii prin prisma factorilor ESG devine noua realitate și companiile vor fi nevoite să se conformeze și să își adapteze planul de afaceri în consecință
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Soft Law Instruments (Powered by ZRVP)
LegiTeam: Reff & Associates is looking for Experienced Lawyer | Environmental Law
LegiTeam: Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL is recruiting senior associates for the legal consultancy practice | corporate, M&A, commercial
LegiTeam: Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL is recruiting senior associate for the legal consultancy practice | Banking, Finance, Digital & Tech Law
Ce calități trebuie să demonstreze tinerii stagiari care vor să se alăture echipei Stratulat Albulescu & Asociații. Cum sunt integrați nou-veniții și care sunt beneficiile apartenenței la firma în care jumătate dintre avocați au sub 30 de ani
Cum văd viitorul finanțărilor sindicalizate, în actualul context economic, avocații de Banking & Finance de la Wolf Theiss, care au asistat în ultima perioadă peste 50 de tranzacții de acest tip, printre care și cea mai mare finanțare de pe piața imobiliară din România. Claudia Chiper, Partener: Transparență, claritate cu privire la proiect şi situații financiare satisfăcătoare sunt ingredientele esențiale pentru succesul obținerii de fonduri
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...