ZRP Schoenherr
Tuca Zbarcea & Asociatii

Andreea Paul (INACO):Suntem singura ţară unde BNR propune politica fiscală şi Guvernul politica monetară

18 Decembrie 2017   |   Ioana Duta

"Creştem prin haos, prin impredictibilitate, prin vise nerealiste, bugetare, nu prin productivitate. La INACO am numărat peste 120 de modificări fiscale operate în acest an şi publicate în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă o modificare fiscală, în medie, la trei zile, şi lucrătoare, şi nelucrătoare".

 
 
România este singura ţară din lume unde banca centrală cere o anumită politică fiscală, iar premierul indică public cât ar trebui să fie rata dobânzilor, a declarat, luni, Andreea Paul, preşedintele Asociaţiei pentru Competitivitate (INACO), în cadrul unei dezbateri pe tema bugetului României pentru anul viitor.

"Suntem singura ţară din lume unde BNR propune politica fiscală, iar Guvernul politica monetară. Viceguvernatorul BNR iese public şi cere cotă progresivă de impozitare, iar premierul indică public cam cât trebuie să fie ROBOR şi dobânzile. Plecăm la drum de la această realitate tristă, de la o lipsă crasă de înţelegere a rolului fiecăruia, iar fiecare dintre decidenţi se pricepe mai bine la ce trebuie să facă celălalt, nu el însuşi", a arătat ea.


Paul a mai spus că, potrivit calculelor INACO, anul acesta au avut loc 120 de modificări fiscale.

"Creştem prin haos, prin impredictibilitate, prin vise nerealiste, bugetare, nu prin productivitate. La INACO am numărat peste 120 de modificări fiscale operate în acest an şi publicate în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă o modificare fiscală, în medie, la trei zile, şi lucrătoare, şi nelucrătoare. În schimb, avem aceleaşi şcoli, aceleaşi spitale, aceleaşi drumuri publice, deşi ne împrumutăm anul acesta în ritm alert, cu circa 30 de miliarde de lei pe primele 11 luni şi anul nu s-a terminat", a continuat reprezentanta INACO.

Ea a arătat că românii vor munci, în 2018, mai bine de jumătate de an pentru a-şi plăti dările către stat.

"INACO a calculat ziua libertăţii fiscale ca fiind data de 6 iunie. Adică, până în 6 iunie un lucrător munceşte pentru a-şi plăti dările la stat, iar din 7 iunie încolo pentru el şi familia lui. Odată cu trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat, ziua libertăţii fiscale se transformă în data de 15 iulie. Aşadar, de anul viitor, contribuabilul român cu salariu mediu va lucra până în 15 iulie a fiecărui an pentru plata dărilor către stat, iar din 16 iulie încolo pentru el însuşi şi familia lui", a spus Andreea Paul.

Potrivit acesteia, proiectul de buget de anul viitor aduce aceeaşi lipsă de viziune ca în 2017.

"Adică să consumăm mai mult, să importăm mai mult şi să construim nimic. Anul acesta, cu creştere-record în Europa, nu am dat în funcţiune niciun kilometru nou de autostradă, nicio şcoală nouă, niciun spital nou, cu excepţia stadionului de la Craiova, care este singurul obiectiv investiţional realizat", a susţinut ea.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6033 / 16126
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS a asistat Libra Internet Bank în legătură cu emisiunea de obligațiuni în valoare de 40 mil. €. Ce avocați au lucrat în proiect
ZRVP lansează un blog dedicat dreptului familiei. Avocatul Ovidiu Șerban, inițitorul proiectului THE CHILD FACTOR
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ a consiliat MassMutual într-o tranzacție care implică proiecte romanești de energie regenerabila de 1GW
Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat ROCA Investments și Emerging Europe Refrigeration & Services în vânzarea Frigotehnica, lider în soluții de refrigerare, către VINCI Energies
The Lawyer European Awards 2021 | POPESCU & Asociații, Highly Commended Law Firm in South Eastern Europe. Ce alte firme au mai fost în lumina reflectoarelor
Dr. Constantin BRÂNZAN (Senior Counsel Popescu & Asociații) - singurul profesionist al dreptului din România invitat să vorbească la conferința Starea Statului de Drept în Europa, organizat de Fundatia René Cassin – Institutul Internațional al Drepturilor Omului
LegiTeam | POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
LegiTeam: GNP Guia Naghi și Asociații recrutează tineri avocați | Pharma & Life Sciences, Litigii
Marile provocări din Real Estate, văzute de avocații Leroy și Asociații. Proiectele de logistică, spații comerciale și rezidențial au adus echipei cele mai multe mandate în ultimul an. Se observă un interes mare pentru proiecte din domeniul energiei regenerabile
Avocații KPMG Legal spun că există apetit pentru pentru finanțări de anvergură. Creditele locale mari tind să nu depășească 200 mil. €, în timp ce sindicalizările din străinătate pot sări pragul de 500 mil. €. O discuție cu membrii unei echipe de elită, despre inițierea unui „sindicat bancar”, criteriile importante în acordarea unei finanțări, proiecte care primesc mai ușor finanțare și alte detalii puțin știute ale împrumuturilor sindicalizate
Ratele dobânzilor sunt unele dintre cele mai negociate puncte în cadrul tranzacțiilor de finantare, ratingul de credit al împrumutaților fiind determinant în stabilirea marjei dobânzii. De vorbă cu Ioan Chiper, Counsel DLA Piper România, despre apetitul pentru finanțarea proiectelor și factorii perturbatori ce pot influența piața îndatorării financiare, negocierea unui astfel de credit și activitatea echipei de avocați pe care o coordonează
Concurenta.ro | Solicitările clienților Mitel & Asociații indică un trend crescător al preocupărilor pentru conformarea cu legislația concurenței. Șerban Suchea, Partener: Aproape fiecare tranzacție de M&A din ultimul an a avut o strategie care a ținut cont de aspectele sensibile de concurență
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...