ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

ARACO cere înfiinţarea unui minister care să gestioneze problematica sectorului de construcţii

08 Aprilie 2016   |   Ioana Duta

"Specialiştii pe care îi are alături, unii au îmbătrânit, alţii nu mai există, dar departamentul care se ocupă de construcţii în cadrul acestui minister nu-şi poate juca rolul, având în vedere complexitatea problemelor, inclusiv de natură legislativă, inclusiv de natură normativă, care ar trebui soluţionate".

 
 
Asociaţia Română a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO) propune realizarea unui minister distinct care să gestioneze direct, profesional şi eficace problematica sectorului de construcţii, a declarat vineri, Laurenţiu Plosceanu, preşedintele ARACO, într-o conferinţă de specialitate.

"S-a degradat atât de mult interesul şi monitorizarea din zona guvernamentală către sectorul de construcţii încât această măsură credem că face parte din soluţie. La Ministerul Dezvoltării, cel care ar trebui să se ocupe, dacă citim competenţele, şi de sectorul de construcţii avem un personaj politic respectabil care nu are nicio legătură cu sectorul de construcţii şi nici nu cred că ar putea să aibă vreo contribuţie. Specialiştii pe care îi are alături, unii au îmbătrânit, alţii nu mai există, dar departamentul care se ocupă de construcţii în cadrul acestui minister nu-şi poate juca rolul, având în vedere complexitatea problemelor, inclusiv de natură legislativă, inclusiv de natură normativă, care ar trebui soluţionate", a spus Laurenţiu Plosceanu.


Acesta susţine că este necesară asumarea de către Guvernul actual şi de Guvernul care va fi nominalizat în urma alegerilor din 2016 a relansării proceselor investiţionale şi comunicarea publică de către ministerele de profil şi autorităţile locale a programelor de investiţii pentru 2016/2017, cu precizarea asigurării/disponibilităţii resurselor financiare aferente.

Plosceanu a arătat că volumul valoric al activităţii în acest sector a crescut în 2015 cu circa 10 % raportat la anul 2014. Potrivit acestuia, creşterea în puncte procentuale este aparent semnificativă pentru că ea se raportează la o valoare înregistrată în 2014 şi este conjunctural majorată de finalizarea proiectelor din cadrul financiar comunitar 2007-2014 ( n+2).

"Practic s-a ajuns la o valoare comparabilă cu cea din 2010 în condiţii de productivitate mult mai redusă şi cu marje modeste de profitabilitate. La care se adaugă preţul consistent plătit de sectorul de construcţii în planul insolvenţelor şi falimentelor ", a afirmat Laurenţiu Plosceanu.

Conform datelor prezentate de ARACO, producţia realizată în acest sector în 2015 a fost de 9,84 miliarde de euro, faţă de 8,98 miliarde de euro în 2014.

Constructorii au atras atenţia că termenul preconizat de finalizare şi adoptare a noului pachet de legi privind achiziţiile publice şi anume cel de 18 aprilie 2016, coroborat cu perioada necesară asimilării şi implementării acestuia la nivelul entităţilor achizitoare, creează premisele unui an eşuat din perspectiva reluării dinamicii pozitive şi sustenabile a activităţii din sectorul de construcţii.

Potrivit lui Plosceanu, riscul major este ca eventuala legislaţie adoptată în termenul maxim de implementare a Directivei CE să nu fie operantă în condiţiile nepromovării legislaţiei secundare şi terţiare necesare.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 12176 / 17637
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Avocații CEE Attorneys - Boanță, Gîdei și Asociații obțin o decizie cu impact semnificativ asupra procedurilor cu autoritățile publice. CAB anulează unele prevederi din Ordinul 991 ̸ 2021
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000: The World’s Leading Patent Professionals - 2022”. ZRVP, Mușat & Asociații și NNDKP, în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
Studiu Refinitiv | Cum și-au împărțit firmele de avocatură harta fuziunilor și achizițiilor din zona EMEA după primele cinci luni din 2022. CMS domină clasamentul general, iar o firmă cu 200 de avocați ocupă primul loc în Europa Estică
LegiTeam | Bulboacă & Asociații recrutează Avocat Senior (Banking & Finance)
LegiTeam | Bulboacă & Asociații recrutează Avocat Stagiar (Banking&Finance)
În ciuda condițiilor grele în care se derulează afacerile, preocuparea pentru respectarea regulilor privind protecția datelor personale nu și-a pierdut importanța, spun avocații CEE Attorneys | Krisztina Voicu, Partener: Am construit o echipă specializată în protecția datelor personale, formată din avocați care au deja experiență considerabilă în această arie. Unul din trei proiecte presupune abordare și consultanță și din perspectiva GDPR
Aria de Employment de la Mușat & Asociații a avut în ultimul an o încărcătură constantă de proiecte de anvergură, atât din perspectiva activității de consultanță, cât și în sfera litigiilor de muncă | De vorbă cu avocații firmei despre mandatele strategice încredințate de companii lideri în industrii variate și provocările anului 2022 pe piața muncii. Creșterea numărului de cereri care vizează restructurarea afacerii, urmată de șomaj tehnic sau de concedieri, evidențiată în analiza tendințelor observate de specialiști anul acesta
Noile tendințe și schimbarea priorităților pe piața muncii, analizate de avocații ZRVP | Cătălin Micu, Partener: Firmele se vor concentra pe gestionarea celor două segmente de salariați care vor prinde cel mai probabil contur: „angajații inhouse” și „angajații freelanceri” . Proiectele cu un consum semnificativ de resurse sunt cele în care se lucrează la „rescrierea” procedurilor ̸ politicilor necesare pentru implementarea pe termen lung a sistemului de lucru hibrid
Pharmaceuticals & Life Sciences | Chiar dacă o anumită incertitudine a fost creată de pandemia Covid-19 sau de războiul din Ucraina, România pare că rămâne o piață interesantă, cel puțin la nivel regional, spun avocații Filip & Company. Silviu Vasile (Counsel): Am asistat în mandate ce au implicat relocarea unor activități din Ucraina în România. Este posibil ca, pe măsură ce războiul se prelungește, să întâlnim și situații de deschidere de activități medicale în România sau de dezvoltare a unor capacități suplimentare de producție sau distribuție
În ultimele 12 luni, avocații firmei Bulboacă & Asociații au fost implicați în peste zece fuziuni și achiziții, dintre care patru încă sunt în derulare. De vorbă cu Adrian Bulboacă (Managing Partner), despre factorii cheie ai evoluției tranzacțiilor de tip M&A în acest an, industriile în care există apetit pentru investiții, clienți și proiecte importante
Elementele de noutate în stabilirea sancțiunilor, aduse de ghidul Comitetului European pentru Protecția Datelor, explicate de avocații Filip & Company. Raluca Pușcaș (Partener): Amenda trebuie să își atingă obiectivul de a descuraja încălcările viitoare, să fie eficientă și proporțională | Bilanțul a patru ani de GDPR, cu accent pe evoluția practicii de Privacy & Data Protection și proiectele complexe în care este implicată echipa
LegiTeam: Alătură-te echipei de avocați Mitel & Asociații | Avocați definitivi (Employment)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...