ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Câciu estimează o economie de 10 miliarde de lei în urma reducerii cu 10% a cheltuielilor la bunuri şi servicii

25 Mai 2022   |   Agerpres

Ministrul a evidenţiat că este foarte important ca economiile să fie făcute "din timp", astfel încât să nu fie afectate investiţiile, cheltuielile cu asistenţa socială, pensiile sau salariile.

 
 
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, estimează că minim 10 miliarde de lei vor fi economisite în urma reducerii cu 10% a cheltuielilor din ministere pentru bunuri şi servicii.
 
"Minim 10 miliarde de lei (se vor economisi). Şi mă refer la bugetul general consolidat", a declarat el, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, după şedinţa de Guvern.
 
Ministrul a evidenţiat că este foarte important ca economiile să fie făcute "din timp", astfel încât să nu fie afectate investiţiile, cheltuielile cu asistenţa socială, pensiile sau salariile.
 
"Banii vor fi suficienţi dacă începem să facem aceste economii şi le facem din timp. A fost foarte important să luăm această decizie, din punctul meu de vedere, într-un orizont mai strâns, în sensul de a lua decizia acum şi nu la rectificare, în contextul în care, iată, am venit cu o serie de măsuri, şi eu cred că sunt măsuri substanţiale, în aceste cinci luni de la începutul anului (...) care necesită, până la urmă, o redistribuire. Am spus de la început cu toţii că prioritară este economia, prioritari sunt cetăţenii. Or, la aceste moment, cred că putem să identificăm economii la bugetele ordonatorilor de credite, fără să afectăm investiţiile, fără să afectăm asistenţa socială, pensiile sau salariile, astfel încât să putem să avem sursele de finanţare, alături de creşterea veniturilor la bugetul de stat şi alături de creşterea absorbţiei, pentru aceste programe de sprijin", a explicat el.
 
Potrivit lui Adrian Câciu, economiile nu vor viza exclusiv cheltuielile cu bunuri şi servicii, deoarece există şi alte capitole unde pot fi luate măsuri similare.
 
"Există şi capitolul de subvenţii, transferuri... Sunt elemente multiple. Ideea de bază este să nu afectăm angajamentele pe care le-am luat, adică menţinerea ponderii investiţiilor în PIB şi realizarea lor, menţinerea angajamentelor cu privire la salarii, pensii, alocaţii şi la celelalte elemente de asistenţă socială. Şi, mai mult de atât, implementarea tuturor măsurilor din cele două pachete de sprijin curente, dar şi continuarea măsurilor de sprijin cu privire la energie", a indicat ministrul.
 
Premierul Nicolae Ciucă le-a cerut, miercuri, miniştrilor să ia măsurile necesare pentru a asigura reducerea cheltuielilor la bunuri şi servicii cu 10%, conform deciziei luate în coaliţia de guvernare, menţionând că demersul este unul de solidaritate în actualele condiţii economico-financiare. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3161 / 8632
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat proprietarii Expo Market Doraly în vânzarea integrală a parcului comercial către dezvoltatorul imobiliar WDP
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Clifford Chance Badea a asistat PIB Group Europa în tranzacția care marchează debutul companiei britanice pe piața de brokeraj de asigurări din România. Ce avocați au făcut parte din echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners primește la Londra premiul Firma Anului în România pentru litigii de brevete, acordat de Managing IP. Alina Tugearu (partener): “Suntem mândri că proiectele pe care le-am derulat sunt remarcate de comunitatea internațională a profesioniștilor în proprietate intelectuală și că munca noastră primește o recunoaștere de un asemenea calibru. Premiul aparține în primul rând echipei care stă în spatele acestor rezultate remarcabile”
SIMION & BACIU câștigă distincțiile Firma Anului în Domeniul Mărcilor și Firma Anului în Domeniul Drepturilor de Autor și Desene în România în cadrul prestigioasei gale Managing IP EMEA. Ana-Maria Baciu (managing partner) a fost desemnată Practicianul Anului în România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...