ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cazanciuc despre raportul GRECO: Bănuiesc că a fost întocmit cu date mai vechi

19 Ianuarie 2018   |   Ioana Duta

"Un raport GRECO nu se face peste noapte şi bănuiesc că până în momentul de faţă, la momentul la care raportul GRECO a fost finalizat, el a fost dat astăzi publicităţii, nu au avut ultimele date despre procesul din Parlament. Probabil au avut în vedere câteva proiecte de acte normative propuse pentru dezbatere, dar nefinalizate".

 
 
Fostul ministru al Justiţiei Robert Cazanciuc a afirmat joi, după ce GRECO a publicat un raport în care arată că România a făcut progrese limitate în implementarea recomandărilor privind prevenirea şi combaterea corupţiei, că bănuieşte că raportul ar fi fost întocmit cu date mai vechi şi probabil au fost avute în vedere proiecte propuse pentru dezbatere, dar nefinalizate.

"Bănuiesc că acest raport a fost întocmit mai degrabă cu nişte date mai vechi decât pe ceea ce s-a întâmplat, să spunem, în ultimele dezbateri parlamentare. (...) Comisia juridică a transmis informaţii GRECO. Spre exemplu, despre ceea ce era în sarcina Parlamentului în Codul de conduită. Am transmis explicaţii, cred eu, pertinente despre procesul legislativ. Nu ştiu dacă acelea au fost luate în final în considerare, pentru că erau fără niciun fel de dubiu cu privire la procedurile parlamentare urmate în cazul anumitor acte normative de interes public", a declarat senatorul Robert Cazanciuc.


El mai precizat că probabil au fost avute în vedere proiecte propuse pentru dezbatere, dar nefinalizate.

"Un raport GRECO nu se face peste noapte şi bănuiesc că până în momentul de faţă, la momentul la care raportul GRECO a fost finalizat, el a fost dat astăzi publicităţii, nu au avut ultimele date despre procesul din Parlament. Probabil au avut în vedere câteva proiecte de acte normative propuse pentru dezbatere, dar nefinalizate. Probabil de acolo sunt anumite îngrijorări (...). Dacă a fost sau nu a fost un proces transparent - aţi fost cu toţii prezenţi acolo, de dimineaţă până seara, în fiecare zi, dacă discutăm despre legile Justiţiei. Nu se pune problema să nu fi fost consultat cineva care avea ceva de spus. Au fost Asociaţii profesionale, a fost Ministerul Justiţiei, a fost presa prezentă, oricine a avut ceva de spus ca să construiască un act normativ, să îi dea coerenţă, a putu fi prezent la dezbaterile din Parlament", a mai spus Cazanciuc.

Joi, Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO), organismul anticorupţie al Consiliului Europei (CoE), a publicat un raport în care arată că România a făcut progrese extrem de limitate în implementarea recomandărilor GRECO de prevenire şi combatere a corupţiei în privinţa membrilor Parlamentului, judecătorilor şi procurorilor.

GRECO evidenţiază că România a implementat pe deplin numai două din cele 13 recomandări incluse într-o evaluare din 2016. Şapte recomandări nu au fost implementate, iar alte patru au fost doar parţial implementate, precizează Consiliul Europei într-un comunicat.

Raportul remarcă faptul că principala iniţiativă adoptată în România în privinţa parlamentarilor este adoptarea unui cod de conduită în octombrie 2017 cu scopul de a reglementa cadourile şi alte beneficii şi managementul conflictelor de interese.

În ciuda acestui progres, GRECO evidenţiază că formulările prea generale din codul de conduită şi regulile inconsistente pentru punerea sa în aplicare îl împiedică să fie un cadru pe deplin satisfăcător.

GRECO consideră de asemenea că România nu a acordat încă o atenţie corespunzătoare îmbunătăţirii activităţii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) în controlarea declaraţiilor de avere şi de interese ale parlamentarilor, deşi metodele de lucru şi capacităţile de procesare a datelor s-au îmbunătăţit. GRECO cere de asemenea îmbunătăţirea implementării în practică a deciziilor şi sancţiunilor ANI privind incompatibilităţile şi conflictele de interese.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7106 / 17305
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Valentin Berea, Partener RTPR: „O transparență prea mare privind anunțurile de creștere a prețurilor poate ridica riscuri concurențiale”
Mandate provocatoare, soluții creative și multe proiecte cu un caracter profund de noutate în practica de Pharma & Life Sciences de la Guia Naghi și Partenerii | De vorbă cu Manuela Guia (managing partner) și Tudor Nacev (managing associate) despre modul în care lucrează echipa, proiectele în care avocații acționează ca parteneri strategici ai clienților și provocările cu care s-ar putea confrunta jucătorii din acest sector
POPESCU & ASOCIAȚII obține o victorie importantă pentru clientul Rotary Construcții, într-un dosar la Curtea de Arbitraj Internațional. În dispută, un contract FIDIC complex, cu o valoare de cca 100 mil. lei
Hotărârea definitivă în dosarul Colectiv închide un capitol important al justiției române | Avocații ZRVP au asigurat asistența juridică pentru 45 de supraviețuitori și persoane apropiate victimelor în cadrul unuia dintre cele mai mari și complexe proiecte pro bono desfășurate în România: 6 ani de procese, peste 150 de termene de judecată, peste 3.000 de ore de asistență juridică în materie penală
Cum să-ți împlinești visul de a practica avocatura în propria firmă, înființată în afara granițelor | Rețeta succesului, în varianta Florentinei Marin, fondatoarea Marin & Pasalodos, din Barcelona. ‘Planul nostru este să ne dezvoltăm și să deschidem cabinete în alte orașe din Spania, România și în alte țări’, spune avocata
Tendințele ultimelelor luni pe piața muncii, analizate de avocații firmei Băncilă, Diaconu și Asociații. De vorbă cu Anca Atanasiu (Managing Associate), depre marile provocări ale anului și mandatele primite de echipa de Dreptul muncii, pe care o coordonează. Volumul, diversitatea și complexitatea proiectelor au crescut continuu
Avocații ZRVP analizează proiectul de lege, aflat pe agenda Parlamentului, care transpune în legislația națională Directiva (UE) 2019 ̸ 1023 privind restructurarea și insolvența. De vorbă cu Andreea Macașoi (Managing Associate) și Stan Tîrnoveanu (Senior Partner), numit de Legal 500 ”un guru al insolvenței”, despre legislație și proiecte, conduita juridică inovativă a echipei și riscul crescut de insolvență în această perioadă
Șansa de a lucra într-o firmă ce oferă oportunități profesionale și instruire ”fără limite” | Cristina Tudoran, numită recent Counsel la Filip & Company: Acesta este, fără doar și poate, locul potrivit pentru dezvoltare profesională la nivel înalt. Tinerii au acces la educație continuă, iar cei care și-au început deja cariera își pot dezvolta rapid și armonios atuurile profesionale. Ce ne distinge însă cu adevărat este mediul de lucru relaxat, buna dispoziție din cadrul echipei și calitatea relațiilor interumane
BizLawyer îi prezintă pe cei mai buni absolvenți din generația lor | Cosmin-Teodor Cotos a finalizat acum trei ani studiile de licență cu media 9,79 și are azi propriul cabinet de avocatură. ”Esența și particularitățile dreptului m-au fascinat, iar profesorii și persoanele pe care le-am întâlnit în mediul universitar mi-au schimbat complet cursul vieții”, spune azi avocatul
POPESCU & ASOCIAȚII obține în instanță o soluție fără precedent, relevantă pentru economia circulară. Echipa de avocați a fost coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner) și Dana BIVOL (Partner)
MPR Partners câștigă, pentru clienții săi, două dispute cu pretenții de cca. 26 mil. €. Cum au lucrat avocații și ce soluții au obținut în dosarele Municipiul Bacău vs. CET și Getica vs. grupul Auchan
Tendințe noi și multiple provocări în piața muncii | Avocații RTPR au mandate multe, variate și complexe în practica de Employment, de la „stock option” plan-uri cu scheme simplificate ori cu adevărate tranzacții în care angajații devin co-investitori împreună cu acționarii majoritari, până la integrarea în activitate a refugiaților din Ucraina. Despre modul de lucru și factorii care diferențiază RTPR de ceilalți consultanți, într-o discuție cu partenerul Alina Stăvaru
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...