ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CEO Elrond: Este doar o problemă de timp până când capitalizarea companiei va depăşi PIB-ul României

19 Mai 2022   |   Agerpres

Maiar, portofelul digital dezvoltat de Elrond, are capacitatea de a grăbi procesul de adopţie a industriei crypto în rândul primului miliard de oameni, susţine Mincu.

 
 
Capitalizarea de piaţă a Elrond, companie din industria crypto, va depăşi PIB-ul României şi este doar o chestiune de timp până când se va întâmpla asta, a afirmat Beniamin Mincu, CEO Elrond, potrivit unui comunicat remis, joi, AGERPRES.
 
"În perioada următoare vom ajunge într-un punct în care statele naţiune vor fi depăşite de ecosistemele digitale. Implicaţiile economice ale acestor "network states" vor fi atât de mari încât vor permite mai multor oameni, din mai multe părţi ale lumii, să trăiască mai bine şi mai creativ. Aceste forme noi de organizare economică şi socială vor întrece în influenţă structurile statelor naţiune şi asta pentru că vor permite îndeplinirea unor scopuri care aliniază interesele unui grup mult mai mare de persoane, indiferent de cetăţenie, limbă, religie sau rezidenţă. Spre exemplu, sunt convins că Elrond, din punct de vedere al capitalizării de piaţă, va depăşi PIB-ul României. Este doar o problemă de timp până ce acest lucru se va întâmpla", a afirmat Beniamin Mincu în cadrul Conferinţei "The Stakeborg Talks".
 
Maiar, portofelul digital dezvoltat de Elrond, are capacitatea de a grăbi procesul de adopţie a industriei crypto în rândul primului miliard de oameni, susţine Mincu.
 
"Diferenţa dintre Elrond şi alte arhitecturi este că noi înţelegem că acesta nu este un "zero sum game". În loc să ne luptăm cu Bitcoin şi Ethereum şi să pierdem toată energia în acest scop, înţelegem de fapt că întreaga piaţă se poate schimba când există o aplicaţie precum Maiar, care abstractizează complexitatea blockchainului pentru a putea permite unui prim miliard de oameni să interacţioneze cu această tehnologie. Adopţia se va întâmpla după tiparul trecerii de la dial-up la broadband. Internetul nu ar fi astăzi aici dacă nu am fi avut această mutaţie de paradigmă din zona de UX care creează implicit o piaţă nouă. În blockchain, această mutaţie nu s-a produs încă," adaugă Beniamin Mincu.
 
Pentru a grăbi adopţia la scară largă a tehnologiei blockchain, fondatorul Elrond este de părere că primele proiecte care trebuie să penetreze piaţa sunt cele cu utilitate imediată şi uşor de înţeles de către majoritatea actorilor relevanţi din piaţă.
 
"Noi ne concentrăm pe a identifica cele mai eficiente metode prin care vom vedea tehnologia blockchain pusă în aplicare. În zona financiară de exemplu, această tehnologie încă nu a reuşit să construiască o nouă reţea de plăţi care să rezolve o problemă reală pentru comercianţi şi consumatori, însă Elrond lucrează activ în această direcţie. Mergând un pas mai departe, către zona de e-money, cred că ideea de a avea o monedă virtuală reglementată, care reuşeşte să păstreze paritatea cu dolarul, va grăbi adopţia tehnologiei blockchain. Dacă până de curând lipseau anumite componente din tot acest puzzle, în prezent cred că este o perioadă optimă pentru apariţia unui astfel de proiect, iar Elrond lucrează nu la unul, ci la două proiecte de monede virtuale de tip stablecoin", anunţă Beniamin Mincu. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3205 / 8628
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Clifford Chance Badea a asistat PIB Group Europa în tranzacția care marchează debutul companiei britanice pe piața de brokeraj de asigurări din România. Ce avocați au făcut parte din echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance
CMS alături de PPC în încheierea unui acord strategic cu MYTILINEOS Energy & Metals pentru dezvoltarea unui portofoliu de proiecte fotovoltaice de până la 2GW, în patru țări | Horea Popescu și Mircea Moraru (CMS România) au coordonat echipa internațională care a asistat compania elenă de utilităţi electrice pe parcursul acestei proiect complex
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners primește la Londra premiul Firma Anului în România pentru litigii de brevete, acordat de Managing IP. Alina Tugearu (partener): “Suntem mândri că proiectele pe care le-am derulat sunt remarcate de comunitatea internațională a profesioniștilor în proprietate intelectuală și că munca noastră primește o recunoaștere de un asemenea calibru. Premiul aparține în primul rând echipei care stă în spatele acestor rezultate remarcabile”
SIMION & BACIU câștigă distincțiile Firma Anului în Domeniul Mărcilor și Firma Anului în Domeniul Drepturilor de Autor și Desene în România în cadrul prestigioasei gale Managing IP EMEA. Ana-Maria Baciu (managing partner) a fost desemnată Practicianul Anului în România
Avocații firmei Mitel & Asociații au lucrat anul trecut în 10 tranzacții de M&A, principalele mandate venind din sectorul medical, domeniul securității și managementul riscului și energie | Interesul pentru ținte de achiziții din România se menține ridicat din partea unor investitori cu profil mixt – fonduri de investiții ̸ private equity și investitori strategici. Sorin Mitel, Senior Partner: Se poate remarca și un interes crescut din partea companiilor din Asia, care își fac tot mai mult simțită prezența în România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...