Grindeanu: A fost emis ordinul de începere a lucrărilor pentru Centura Timişoara Sud;termenul de finalizare este de 12 luni
07 Iulie 2023 Agerpres
"Astăzi, la Timişoara, am anunţat stadiul principalelor proiecte din zona Banatului, pe toate tipurile de infrastructură mare", a scris şeful de la Transporturi, pe pagina sa de Facebook.
Ordinul de începere a lucrărilor pentru Centura Timişoara Sud a fost emis, termenul de finalizare fiind de 12 luni, a anunţat vineri ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
"Astăzi, la Timişoara, am anunţat stadiul principalelor proiecte din zona Banatului, pe toate tipurile de infrastructură mare", a scris şeful de la Transporturi, pe pagina sa de Facebook.
El a precizat că, în următoarele două săptămâni, compania finalizează proiectarea pe Lotul Marginea - Holdea (secţiunea lipsă a Autostrăzii Lugoj-Deva), termenul contractual fiind noiembrie 2023.
În ceea ce priveşte studiul de fezabilitate pentru Centura Vest (4 benzi), termenul de finalizare este octombrie 2023, iar pentru cel ce vizează Autostrada Timişoara - Moraviţa termenul este fixat pentru noiembrie 2023.
Ministrul Transporturilor a făcut referire şi la Aeroportul Internaţional "Traian Vuia" Timişoara, menţionând că stadiul de execuţie la terminalul nou a ajuns la 32%.
De asemenea, proiectul privind calea ferată Lugoj-Timişoara Est (lotul 2) se apropie de finalizare, iar cel pentru calea ferată Ronaţ Triaj-Arad (lotul 4) intră în execuţie luna viitoare.
"Săptămâna viitoare va fi lansată licitaţia pentru calea ferată care va asigura legătură între Gara Timişoara Est şi Aeroportul Internaţional 'Traian Vuia' Timişoara", a mai scris ministrul.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2717 / 10177 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
VIDEO-INTERVIURI ESENȚIALE | Horea Popescu, Managing Partner CMS Romania și Head of CEE Corporate M&A: De când coordonez practica de fuziuni și achiziții în CEE, este pentru prima dată când numărul tranzacțiilor din România este cel mai mare din regiune după primele nouă luni. A fost un an interesant din perspectiva private equity, însă investitorii strategici rămân în continuare cei de bază. Toate ariile de practică au fost foarte ocupate, dar finanțările și departamentul de Banking, cu mandate ce însumează 3 miliarde euro, ”poartă coroana” anul acesta
‘Leading lawyers’ in Romania | RTPR, NNDKP, CMS, TZA și PNSA au cei mai mulți avocaţi recomandaţi de IFLR 1000, ediția 2025. Ce firme sunt recomandate în practicile de M&A, Banking & Finance, Capital markets și Project development
Practica de Concurență de la Băncilă, Diaconu și Asociații își confirmă maturitatea prin claritate și execuție disciplinată, luciditate tactică și robustețe în decizie | De vorbă cu Claudia Grosu (Managing Associate) despre modul de lucru al unei echipe care anticipează, ordonează pașii esențiali și finalizează impecabil mandatele dificile
Într-un an cu investigații mai tehnice și presiune pe termene, DLA Piper România așază practica de Concurență pe trei piloni - oameni, metodă, ritm, astfel încât proiectarea strategiilor, controlul probelor și continuitatea între faze să producă cele mai bune rezultate | De vorbă cu membrii unei echipe sudate, condusă de lideri cu experiență și antrenată pe industrii sensibile, despre prudență juridică și curaj tactic, cooperare internă și rigoare probatorie, bazate pe înțelegerea fină a mediului de business și utilizarea tehnologiei ca multiplicator de acuratețe
CMS, alături de Buildcom EOOD la achiziția Argus în România. Echipă pluridisciplinară, cu Rodica Manea (Corporate M&A) și Cristina Reichmann în prim plan
Filip & Company a acordat asistență juridică companiei Instant Factoring în structurarea și implementarea unui parteneriat transfrontalier de securitizare în valoare de 30 de milioane EUR cu un fond din Luxemburg
Schoenherr a asistat fondatorii Calla Oradea în vânzarea unei participații majoritare către Integral Capital Group I Echipa, coordonată de Mădălina Neagu (partner)
Mușat & Asociații anunță cooptarea fostei președinte a Curții Supreme, Corina Corbu, în poziția de Partener Coordonator al Departamentului de Litigii | Gheorghe Mușat, Senior Partner: ”Este un mare câștig pentru firmă, pentru avocații firmei, pentru clienții firmei”
Filip & Company a oferit asistență juridică în legătură cu o nouă emisiune de obligațiuni corporative garantate de către Agroserv Măriuța, în valoare de 3 mil. €
Kinstellar asistă Integral Capital Group în achiziția unei participații majoritare la clinica de fertilizare in vitro Calla, prin subsidiara sa Embryos
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci care a intermediat a doua emisiune de obligațiuni prin care Romgaz a atras 500 de mil. € de pe piețele internaționale| Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
Filip & Company a asistat BCR și BRD în legătură cu oferta publică inițială a Cris Tim Family Holding | Olga Niță (partener) și Alexandru Bîrsan (managing partner) au coordonat echipa
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





