ZRP Schoenherr
Tuca Zbarcea & Asociatii

Iancu:Preţul energiei pe bursă a atins valori ameţitoare;solicit ANRE şi Guvernului să intervină pentru a plafona aceste creşteri

09 Noiembrie 2017   |   Ioana Duta

Nu este în regulă ca un producător, chiar dacă este liber în ofertă, să aibă oricât profitul pe pieţe care sunt captive, nu oricine poate ajunge pe piaţa de echilibrare.

 
 
Preţul energiei pe piaţa spot, Piaţa pentru Ziua Următoare, a bursei OPCOM a ajuns în primele zile ale acestei luni la 700 de lei pe MWh, ceea ce este o valoare ameţitoare, astfel că Autoritatea Naţională de Reglementare şi Guvernul trebuie să intervină pentru a modifica legislaţia care permite să se ajungă la aceste preţuri, a declarat, joi, Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de anchetă privind activitatea ANRE, la finalul audierilor.

"La energie electrică, situaţia este dramatică. Din datele prezentate comisiei, a reieşit că în primele nouă zile din luna noiembrie s-a atins un preţ de 700 de lei pe Piaţa pentru Ziua Următoare, faţă de 400 de lei, şi acela foarte mare, din cursul lunii iulie, când am avut un vârf de consum. Nu suntem în vârf de consum la început de noiembrie şi cu toate acestea preţurile sunt cu 80% mai mari, iar cifrele de 700 de lei sunt ameţitoare", a spus Iancu.


Recordul precedent de preţ pe PZU a fost 680 de lei pe MWh, atins iarna trecută, în vârf de consum.

"Trebuie făcută o intervenţie imediată în piaţă, pentru modificarea legislaţiei secundare care permite această escaladare a preţului de către unii producători care aleg intenţionat anumite platforme de piaţă care le permit maximizarea profitului. Nu este în regulă ca un producător, chiar dacă este liber în ofertă, să aibă oricât profitul pe pieţe care sunt captive, nu oricine poate ajunge pe piaţa de echilibrare. Reglementatorul, care ştie acest lucru, trebuie să intervină şi să plafoneze aceste creşteri, printr-o intervenţie directă, print-un ordin, şi automat se limitează această creştere aberantă", a continuat Iancu.

Potrivit acestuia, consumatorii industriali sunt în pericol să fie scoşi din piaţă, iar consumatorii casnici se află în faţa unor abuzuri ale marilor operatori.

"Se impune, după părerea mea, o acţiune imediată. Eu voi face propuneri în acest sens în scris, după discuţia de astăzi, către ANRE şi către Guvern, pentru a interveni prin legislaţia secundată şi prin hotărâre de Guvern să stopăm această escaladare permisă astăzi. Atunci când vezi dezechilibre atât de mari trebuie să intervii", a subliniat Iancu.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6602 / 16414
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
De vorbă cu experții KPMG specializați în achiziții publice, despre modificările legislative, asistența acordată clienților și proiectele cheie din această arie de practică. Vlad Peligrad, Partener KPMG Legal – Toncescu și Asociații: Apartenența la rețeaua KPMG ne aduce avantaje unice pe piață. Echipele mixte de avocați și consultanți fiscali, tehnici, contabili abordează orice proiect din toate perspectivele
LegiTeam: BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Conferința de administrare a cauzei (Powered by ZRVP)
Avocații de Real Estate de la D&B David și Baias văd semne pozitive pentru 2022 în acest sector afectat de criza sanitară, de modificări legislative cu impact direct asupra costurilor și de lipsa de claritate a unor acte normative. Clauzele de garanție și indemnizații au rămas cele mai discutate subiecte în tranzacțiile imobiliare
MPR Partners intră în al doilea arbitraj ICSID, alături de avocații biroului newyorkez Squire Patton Boggs. De cealaltă parte, lângă reclamanți sunt birourile Schoenherr din Viena și București
Activitatea practicii de real estate de la DLA Piper Dinu a fost aproape „business as usual” în 2021, aspect confirmat și prin realizarea țintelor financiare și creșterea echipei. Cele mai multe proiecte au fost din aria tranzacțiilor - transferuri de proprietate sau de companii cu o componentă majoră imobiliară. Piața rămâne dinamică și ofertantă pentru tranzacții, pe fondul unui apetit ridicat al băncilor în finanțarea sau refinanțarea proiectelor imobiliare, spun avocații
Studiu Refinitiv | La nivel global, 2021 a fost cel mai bun an pentru piața fuziunilor și achizițiilor înregistrat vreodată. Europa Estică recuperează mai greu, dar firmele internaționale de avocați cu prezență locală au reușit să se mențină în top
PNRR cuprinde reforme așteptate de întreg mediul de afaceri, inclusiv de business-ul avocațial. Despre legislația achizițiilor publice, oportunități și proiecte, de vorbă cu Andreea Zvâc, Counsel Wolf Theiss București
Performanța echipei de avocați specializați în Dreptul penal al afacerilor de la Popescu & Asociații, validată de magnitudinea portofoliului de clienți, latura transfrontalieră a dosarelor, mizele implicate și rezultatele obținute. O discuție cu membrii unei echipe de elită, catalogată de directoarele internaționale drept una dintre cele mai puternice din România, despre activitatea în această practică bogată în proiecte interesante
LegiTeam: Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL is recruiting senior associates for the legal consultancy practice | M&A
LegiTeam: Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL is looking for junior and senior associates | public procurement, infrastructure and energy
Departamentul imobiliar al firmei Stratulat Albulescu, parte a rețelei internaționale TerraLex, a înregistrat anul trecut un grad de încărcare fără precedent, iar dinamica proiectelor s-a reflectat în mod corespunzător și în venituri. Silviu Stratulat, Managing Partner: Tendința pieței este de a simplifica modul de lucru. Clienții vor ca drafturile utilizate să fie cât mai practice, eficiente, fără o încărcare deosebită în privința clauzelor care nu privesc neapărat aspecte juridice
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...