ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Martijn (FMI): Cu un sistem fiscal progresiv s-ar putea colecta mai multe venituri

10 Iunie 2022   |   Agerpres

El a menţionat că a doua consideraţie priveşte Taxa pe Valoarea Adăugată, eficienţa sistemului de TVA din România fiind una dintre cele mai reduse din Uniunea Europeană. Creşterea eficienţei la nivelul UE prin extinderea bazei şi prin simplificare ar putea genera în plus 1,5 procente din PIB dacă ar fi implementată pe deplin.

 
 
România trebuie să ia măsuri fiscale puternice pentru a reclădi spaţiul fiscal şi a preveni deteriorarea condiţiilor de finanţare, a declarat vineri şeful misiunii FMI pentru România, Jan Kees Martijn, într-o conferinţă de presă, el menţionând că un sistem fiscal progresiv ar putea aduce mai multe venituri de la contribuabilii cu venituri mai mari.
 
"În ceea ce priveşte politica fiscală, vor fi necesare măsuri fiscale puternice pentru a reclădi spaţiul fiscal şi a preveni deteriorarea condiţiilor de finanţare. Deşi apreciem intenţia autorităţilor de a reduce deficitul fiscal în 2022 la 5,8% din PIB, misiunea prognozează acest deficit la 6,75% din PIB în baza politicilor actuale. Cu reforme administrative de îmbunătăţire a colectării veniturilor şi cu expirarea măsurilor de sprijin, deficitul este proiectat să se modereze pe termen mediu însă datoria publică va continua să crească. Eforturile de modernizare a administraţiei fiscale trebuie să continue. Totuşi, acestea nu vor fi suficiente pentru a asigura sustenabilitatea fiscală. Pentru a reduce deficitul la un nivel sustenabil, sub pragul de 3% din PIB şi pentru stabilizarea datoriei publice, pe partea de venituri, măsuri de politică fiscală care să genereze cel puţin două procente din PIB ar trebui să fie implementate. Voi menţiona în continuare două recomandări în acest sens. În primul rând în ceea ce priveşte impozitul pe venit, sistemul de impozitare în România este complicat de scutirile acordate anumitor sectoare, dar şi de tratamentele speciale, inclusiv nivelul redus al impozitului pe dividende şi alte excepţii, inclusiv regimul microîntreprinderilor. Dar aceasta afectează în mare măsură eficacitatea şi echitatea sistemului fiscal. O reformă cuprinzătoare este necesară pentru a egaliza baza de impozitare în toate sectoarele şi pentru toate sursele de venit. Acest lucru ar putea aduce mai mult de 1,25% venituri din PIB şi ar aduce contribuţia la sistemul de impozitare", a spus Jan Kees Martijn.
 
El a menţionat că a doua consideraţie priveşte Taxa pe Valoarea Adăugată, eficienţa sistemului de TVA din România fiind una dintre cele mai reduse din Uniunea Europeană. Creşterea eficienţei la nivelul UE prin extinderea bazei şi prin simplificare ar putea genera în plus 1,5 procente din PIB dacă ar fi implementată pe deplin.
 
Şeful misiunii FMI pentru România a făcut referire la cheltuielile cu pensiile şi la majorările salariale din sectorul public şi a spus că recomandă să fie mai predictibile. Reformele sistemului de pensii incluse în planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă ar trebuie implementate cu promptitudine, iar salariile din sectorul public ar trebui stabilite de o manieră mai predictibilă.
 
El a fost întrebat în cadrul conferinţei despre recomandările din raport cu privire la introducerea taxării progresive pentru cei cu venituri mari.
 
"Prima cerinţă atunci când vorbim de reforme fiscale ar fi să curăţăm baza fiscală, să înlăturăm multiplele scutiri, deficienţe şi alte preferinţe speciale în tot acest sistem. Făcând acest lucru, ar ajuta la sporirea echitabilităţii, ar fi mai uşor să colectaţi taxele şi impozitele şi ar îmbunătăţi în mod direct colectarea veniturilor la bugetul de stat, pentru că mai mulţi contribuabili şi-ar plăti partea lor în mod echitabil. Atunci când va exista o bază mai logică şi comprehensivă în ceea ce priveşte sistemul fiscal, sigur autorităţile ar trebui să evalueze dacă sistemul fiscal ar trebui să se bazeze pe cota unică sau pe cotă progresivă. Fără o bază curată nu putem aplica niciuna din aceste rate. Nici unice nici progresive. Atunci când ne gândim la cota progresivă, la impozitarea progresivă sunt câteva argumente de luat în considerare care ar putea fi în favoarea acestui aspect. Cu un sistem fiscal progresiv s-ar putea colecta mai multe venituri de la contribuabilii cu venituri mai mari, ceea ce ar putea ajuta la reducerea deficitului. Aşadar, creşterea ar influenţa colectarea veniturilor. De asemenea, ar ajuta la reducerea acestei inegalităţi care există în România. Inegalităţi la un nivel destul de ridicat. Aş vrea să menţionez că sunt multe aspecte în implementarea acestei impozitări progresive. Este posibil să existe impozite mai mari doar pentru veniturile mai mari. Aceasta este o opţiune care trebuie să fie făcută. Noi am menţionat posibilităţile, câteva argumente pro şi contra şi sigur este alegerea şi este o opţiune de luat în considerare de către autorităţile din România", a spus Jan Kees Martijn.
 
El menţionat că pentru 2023 un progres poate şi trebuie făcut în ceea ce priveşte curăţarea bazei fiscale.
 
"Implementarea impozitului progresiv aduce provocări în ceea ce priveşte colectarea. Nu este uşor ca acest lucru să se facă imediat pentru că este nevoie ca Administraţia Fiscală să cunoască toate sursele de venit pe care o persoană le are. În acest moment informaţiile sunt sursă cu sursă. Asta ar face dificilă introducerea taxării progresive cu succes în 2023 şi ar fi mai realist ca, în condiţiile în care se ia decizia de a fi introdusă, să intre în vigoare după această dată. Dar este mai important să nu fie întârziată nicio decizie în acest sens", a declarat Jan Kees Martijn.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2989 / 8583
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
De vorbă cu Anne Marie Mateeas, Country Legal Head Novartis, profesionistul pentru care integritatea reprezintă valoarea fundamentală, despre profesia juridică, experiențele acumulate și provocările abordate | “În sfera carierei mele, dezvoltarea unor valori precum respectul profund pentru lege, promovarea transparenței și adoptarea unei abordări centrate pe identificarea și implementarea de soluții eficiente sunt aspecte esențiale care îmi ghidează fiecare decizie și acțiune. Chiar și momentele dificile sau deciziile care s-au dovedit a fi mai puțin potrivite au avut un impact valoros, învățându-mă lecții esențiale”
NNDKP obține poziții de top în clasamentele The Legal 500 EMEA 2024
CMS asistă PPC în achiziția unui parc eolian operațional de 84 MW în România. Mircea Moraru (Corporate M&A) a coordonat echipa, cu sprijinul lui Horea Popescu (Corporate M&A)
Vlad Peligrad s-a desprins din asocierea cu KPMG Legal, unde era partener și lansează o firmă proiectată să asigure întreg spectrul de servicii juridice | Vlad Peligrad, Managing Partner & Founder PeligradLaw: ”Suntem la început, în procesul de formare a echipei. Până la sfârșitul anului firma va avea 8-10 avocați”
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
Noi Avocați Colaboratori Seniori în cadrul PNSA. Andra Vieriu și Maria Dima fac un pas înainte în carieră
Stratulat Albulescu obține în prima instanță amendarea Primarului General al Municipiului București pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive. Partenerul Adriana Dobre a coordonat echipa care a obținut una dintre primele decizii judecătorești de acest fel: amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, la care se adaugă penalități de 500 lei ̸ zi de întârziere
Rundă amplă de promovări în mai multe arii de practică din cadrul biroului Kinstellar din București. Opt avocați au făcut un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Recunoaștem în mod oficial contribuțiile colegilor prin aceste promovări. Împărtășesc valorile pe care le avem, s-au dovedit a fi membri de valoare pentru echipa locală și așteptăm cu nerăbdare să îi vedem acumulând noi realizări”
Studiul CMS European M&A 2024 | Piața de fuziuni și achiziții s-a dovedit rezistentă în 2023, CMS acordând consultanță într-un număr record de tranzacții. Horea Popescu, coordonator al practicii Corporate M&A în CEE și Managing Partner al CMS România: “În ciuda unui context plin de provocări, CMS a oferit consultanță în 68 de tranzacții de fuziuni și achiziții în regiune, dintre care peste 50% au fost determinate de intrarea unor investitori strategici pe noi piețe, demonstrând soliditatea practicii noastre în întreaga regiune”
Stratulat Albulescu & Asociații estimează pentru anul 2024 un nivel de activitate, în practica de Real Estate, cel puțin egal cu cel de anul trecut, marcat însă de o anumită expectativă din partea dezvoltatorilor, prudența fiind cuvântul cheie auzit cel mai frecvent de la clienți. Vor exista însă și ferestre de oportunitate care în mod cert vor fi accesate de jucătorii cu un apetit crescut la risc | “Cel mai probabil vom asista, în cursul acestui an, la o deblocare a situației și la o creștere a numărului de tranzacții, chiar și timidă”, spun avocații
O soluție reper a ÎCCJ obținută de D&B David și Baias clarifică modalitatea de calcul a cifrei de afaceri la care se aplică amenzile Consiliului Concurenței
Creștere de doi digiți, anul trecut, pentru Milcev Burbea, firmă recunoscută de ghidurile juridice internaționale pentru practica de proprietate intelectuală | Despre mandatele provocatoare și numeroasele proiecte cu grad ridicat de complexitate, într-o discuție cu Gabriela Milcev (Managing Partner): ”Forța biroului nostru constă într-o abordare echilibrată, croită pe nevoile cazului, combinând, ca într-o rețetă care nu este niciodată aceeași, consultanța și litigiul, precum și persoanele și abordările potrivite pentru apărarea intereselor clientului. Adesea ne confruntăm cu necesitatea de a opera în alte jurisdicții, la nivel internațional”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...