ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Olguţa Vasilescu: Firmele ne cer să deschidem graniţele pentru muncitorii străini; nu înţeleg de ce nu angajează români

27 Noiembrie 2017   |   Ioana Duta

"Aş vrea să vă spun unele lucruri care sunt bine de ştiut: va trebui să-i plătiţi cu salariul mediu pe economie, adică nu cu 1.450 de lei, cât este salariul minim, ci cu peste 3.000 de lei, cât este salariul mediu. Este o directivă a UE pentru a proteja forţa de muncă internă a UE, directivă la care România nu poate să renunţe şi nici nu are de gând să renunţe"

 
 
Firmele cer deschiderea graniţelor pentru muncitorii străini, însă aceştia vor trebui plătiţi cu salariul mediu, respectiv cu peste 3.000 de lei pe lună, potrivit unei directive europene, şi ar fi mult mai bine ca firmele să angajeze muncitori români, cu ajutorul banilor europeni şi al programelor guvernamentale, a declarat, luni, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, într-o dezbatere pe tema crizei forţei de muncă din România.

"Ajungem la un subiect sensibil pe care mediul de afaceri ni l-a ridicat de foarte multe ori şi anume mărirea contingentului de lucrători străini pe teritoriul României. Am avut deja mai multe discuţii cu mediul de afaceri, care ne cere să deschidem graniţele pentru cei din Republica Moldova sau Ucraina, chiar am auzit de 3.000 de lucrători din Sri Lanka, o firmă mare din vestul României doreşte acest lucru. Am primit solicitări inclusiv din partea unor primari din localităţile de pe graniţa de vest, care ne solicită să deschidem graniţele pentru străini. Aş vrea să vă spun unele lucruri care sunt bine de ştiut: va trebui să-i plătiţi cu salariul mediu pe economie, adică nu cu 1.450 de lei, cât este salariul minim, ci cu peste 3.000 de lei, cât este salariul mediu. Este o directivă a UE pentru a proteja forţa de muncă internă a UE, directivă la care România nu poate să renunţe şi nici nu are de gând să renunţe", a spus ministrul Muncii.


În opinia sa, firmele ar trebui mai întâi să folosească toate instrumentele pe care le are la dispoziţie pentru a putea angaja lucrători români.

"Nu ştiu de ce nu ar trebui să beneficiem de celelalte măsuri pe care Guvernul le-a pus la dispoziţie, de exemplu programul 'Prima chirie', prin care puteţi aduce muncitori din judeţele cu şomaj ridicat. De ce nu accesăm fonduri europene, cum ar fi cele de ucenicie şi stagiu? Suntem deschişi să discutăm orice fel de idee pentru a stimula atragerea românilor înapoi în România", a subliniat Vasilescu.

Ea a amintit că avem trei milioane de de români în afara graniţelor.

"Eu cel puţin nu sunt de acord cât timp avem trei milioane de români în afara graniţelor şi au început să crească salariile în România - la nivelul lunii septembrie, creşterea salariului în mediul economic a fost cu 14% mai mare faţă de anul trecut - nu văd de ce să acceptăm persoane din Africa şi Asia să lucreze în România, când avem foarte multe măsuri la dispoziţie, iar acest Guvern e foarte deschis la alte măsuri pe care le veţi propune, astfel încât să nu fie nevoie să apelăm la forţă de muncă din afara Uniunii Europene", a adăugat ministrul Muncii.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7623 / 17613
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam | Bulboacă & Asociații recrutează Avocat Senior (Banking & Finance)
LegiTeam | Bulboacă & Asociații recrutează Avocat Stagiar (Banking&Finance)
Elementele de noutate în stabilirea sancțiunilor, aduse de ghidul Comitetului European pentru Protecția Datelor, explicate de avocații Filip & Company. Raluca Pușcaș (Partener): Amenda trebuie să își atingă obiectivul de a descuraja încălcările viitoare, să fie eficientă și proporțională | Bilanțul a patru ani de GDPR, cu accent pe evoluția practicii de Privacy & Data Protection și proiectele complexe în care este implicată echipa
În ciuda condițiilor grele în care se derulează afacerile, preocuparea pentru respectarea regulilor privind protecția datelor personale nu și-a pierdut importanța, spun avocații CEE Attorneys | Krisztina Voicu, Partener: Am construit o echipă specializată în protecția datelor personale, formată din avocați care au deja experiență considerabilă în această arie. Unul din trei proiecte presupune abordare și consultanță și din perspectiva GDPR
Aria de Employment de la Mușat & Asociații a avut în ultimul an o încărcătură constantă de proiecte de anvergură, atât din perspectiva activității de consultanță, cât și în sfera litigiilor de muncă | De vorbă cu avocații firmei despre mandatele strategice încredințate de companii lideri în industrii variate și provocările anului 2022 pe piața muncii. Creșterea numărului de cereri care vizează restructurarea afacerii, urmată de șomaj tehnic sau de concedieri, evidențiată în analiza tendințelor observate de specialiști anul acesta
Stratulat Albulescu a acordat asistență juridică Grupului Indotek cu privire la achiziția clădirii One Victoriei Center. 20 de avocați în echipa de proiect
Pharmaceuticals & Life Sciences | Chiar dacă o anumită incertitudine a fost creată de pandemia Covid-19 sau de războiul din Ucraina, România pare că rămâne o piață interesantă, cel puțin la nivel regional, spun avocații Filip & Company. Silviu Vasile (Counsel): Am asistat în mandate ce au implicat relocarea unor activități din Ucraina în România. Este posibil ca, pe măsură ce războiul se prelungește, să întâlnim și situații de deschidere de activități medicale în România sau de dezvoltare a unor capacități suplimentare de producție sau distribuție
În ultimele 12 luni, avocații firmei Bulboacă & Asociații au fost implicați în peste zece fuziuni și achiziții, dintre care patru încă sunt în derulare. De vorbă cu Adrian Bulboacă (Managing Partner), despre factorii cheie ai evoluției tranzacțiilor de tip M&A în acest an, industriile în care există apetit pentru investiții, clienți și proiecte importante
Noile tendințe și schimbarea priorităților pe piața muncii, analizate de avocații ZRVP | Cătălin Micu, Partener: Firmele se vor concentra pe gestionarea celor două segmente de salariați care vor prinde cel mai probabil contur: „angajații inhouse” și „angajații freelanceri” . Proiectele cu un consum semnificativ de resurse sunt cele în care se lucrează la „rescrierea” procedurilor ̸ politicilor necesare pentru implementarea pe termen lung a sistemului de lucru hibrid
LegiTeam: Alătură-te echipei de avocați Mitel & Asociații | Avocați definitivi (Employment)
BizLawyer îi prezintă pe cei mai buni absolvenți din generația lor | Andreea Lepărdă, medie finală 9,66, una dintre cele mai bune absolvente din generația anului 2021: Nu contează dacă ești în linia întâi sau nu. Contează ca, acolo unde te afli, să realizezi importanța pe care o ai la nivel social și să fii responsabil, serios
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is loooking for an associate | Banking & Finance
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...