ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ordonanţa privind majorarea salariilor bugetarilor ar putea fi aprobată săptămâna viitoare;măsurile privind sporurile,analizate separat (ministru)

18 August 2022   |   Agerpres

Ministrul de resort a susţinut că atacarea la Curtea Constituţională de către USR a a Legii privind salarizarea bugetarilor a dus la amânarea aplicării prevederilor asumate de către actualul Guvern.

 
 
Întârzierea majorării salariilor pentru bugetari a fost cauzată de USR care a atacat la Curtea Constituţională legea respectivă, a declarat, joi, în conferinţa de presă organizată după şedinţa de Guvern, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
 
"Am făcut Legea bugetului de stat, am venit în faţa dumneavoastră şi am spus că dăm la zona bugetară doar pentru două familii ocupaţionale - Sănătate şi Educaţie - şi că pentru celelalte familii ocupaţionale, în funcţie de cum evoluează execuţia bugetară, vom încerca la jumătatea anului să venim cu noi măsuri. S-a venit cu această propunere ca toate familiile ocupaţionale care aveau o diferenţă de grilă până în 2022 să primească acest 1/4 şi în direcţia aceasta vom merge. Cred că Ordonanţa va fi aprobată săptămâna viitoare. Restul de măsuri privind sporurile a rămas să fie analizate separat şi să se vină, totuşi, cu o abordare integrată la nivel de întreg aparat bugetar pentru a nu crea noi inechităţi. Sporurile sunt mai sensibile decât salariul de bază... La acest moment decizia a fost ca recuperarea să fie de doar 1/4 la cei care au înregistrat diferenţe faţă de grila 2022", a menţionat Câciu.
 
Ministrul de resort a susţinut că atacarea la Curtea Constituţională de către USR a a Legii privind salarizarea bugetarilor a dus la amânarea aplicării prevederilor asumate de către actualul Guvern.
 
"Acea Ordonanţă are un articol distinct în care se spune că e cu încadrarea în limitele de cheltuieli de personal aprobate. Măsura a fost anunţată de Coaliţie, a fost situaţia din Parlament, atacată legea la Curtea Constituţională care punea totuşi într-o zonă de impredictibilitate când aduci şi poliţiştii şi toate celelalte categorii de personal într-o zonă pe care ţi-ai asumat-o politic. Atunci s-a luat această decizie să se vină cu Ordonanţa. Bugetarii ar trebui să ştie că această întârziere se datorează USR. USR a atacat la Curtea Constituţională legea respectivă. Haideţi să-şi mai asume şi dânşii, că parcă nici nu au fost la guvernare", a spus oficialul. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2603 / 8583
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
De vorbă cu Anne Marie Mateeas, Country Legal Head Novartis, profesionistul pentru care integritatea reprezintă valoarea fundamentală, despre profesia juridică, experiențele acumulate și provocările abordate | “În sfera carierei mele, dezvoltarea unor valori precum respectul profund pentru lege, promovarea transparenței și adoptarea unei abordări centrate pe identificarea și implementarea de soluții eficiente sunt aspecte esențiale care îmi ghidează fiecare decizie și acțiune. Chiar și momentele dificile sau deciziile care s-au dovedit a fi mai puțin potrivite au avut un impact valoros, învățându-mă lecții esențiale”
NNDKP obține poziții de top în clasamentele The Legal 500 EMEA 2024
CMS asistă PPC în achiziția unui parc eolian operațional de 84 MW în România. Mircea Moraru (Corporate M&A) a coordonat echipa, cu sprijinul lui Horea Popescu (Corporate M&A)
Vlad Peligrad s-a desprins din asocierea cu KPMG Legal, unde era partener și lansează o firmă proiectată să asigure întreg spectrul de servicii juridice | Vlad Peligrad, Managing Partner & Founder PeligradLaw: ”Suntem la început, în procesul de formare a echipei. Până la sfârșitul anului firma va avea 8-10 avocați”
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
Noi Avocați Colaboratori Seniori în cadrul PNSA. Andra Vieriu și Maria Dima fac un pas înainte în carieră
Stratulat Albulescu obține în prima instanță amendarea Primarului General al Municipiului București pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive. Partenerul Adriana Dobre a coordonat echipa care a obținut una dintre primele decizii judecătorești de acest fel: amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, la care se adaugă penalități de 500 lei ̸ zi de întârziere
Rundă amplă de promovări în mai multe arii de practică din cadrul biroului Kinstellar din București. Opt avocați au făcut un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Recunoaștem în mod oficial contribuțiile colegilor prin aceste promovări. Împărtășesc valorile pe care le avem, s-au dovedit a fi membri de valoare pentru echipa locală și așteptăm cu nerăbdare să îi vedem acumulând noi realizări”
Studiul CMS European M&A 2024 | Piața de fuziuni și achiziții s-a dovedit rezistentă în 2023, CMS acordând consultanță într-un număr record de tranzacții. Horea Popescu, coordonator al practicii Corporate M&A în CEE și Managing Partner al CMS România: “În ciuda unui context plin de provocări, CMS a oferit consultanță în 68 de tranzacții de fuziuni și achiziții în regiune, dintre care peste 50% au fost determinate de intrarea unor investitori strategici pe noi piețe, demonstrând soliditatea practicii noastre în întreaga regiune”
Stratulat Albulescu & Asociații estimează pentru anul 2024 un nivel de activitate, în practica de Real Estate, cel puțin egal cu cel de anul trecut, marcat însă de o anumită expectativă din partea dezvoltatorilor, prudența fiind cuvântul cheie auzit cel mai frecvent de la clienți. Vor exista însă și ferestre de oportunitate care în mod cert vor fi accesate de jucătorii cu un apetit crescut la risc | “Cel mai probabil vom asista, în cursul acestui an, la o deblocare a situației și la o creștere a numărului de tranzacții, chiar și timidă”, spun avocații
O soluție reper a ÎCCJ obținută de D&B David și Baias clarifică modalitatea de calcul a cifrei de afaceri la care se aplică amenzile Consiliului Concurenței
Creștere de doi digiți, anul trecut, pentru Milcev Burbea, firmă recunoscută de ghidurile juridice internaționale pentru practica de proprietate intelectuală | Despre mandatele provocatoare și numeroasele proiecte cu grad ridicat de complexitate, într-o discuție cu Gabriela Milcev (Managing Partner): ”Forța biroului nostru constă într-o abordare echilibrată, croită pe nevoile cazului, combinând, ca într-o rețetă care nu este niciodată aceeași, consultanța și litigiul, precum și persoanele și abordările potrivite pentru apărarea intereselor clientului. Adesea ne confruntăm cu necesitatea de a opera în alte jurisdicții, la nivel internațional”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...