ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Oros: Ne vom susţine în continuare cauza; am scris nişte proiecte care se pliază foarte bine pe cerinţele Comisiei Europene

22 Aprilie 2021   |   Agerpres

Ghinea a afirmat joi că în opinia CE suma alocată pentru infrastructura de transport este prea mare, în timp ce, pe partea de irigaţii, opiniile diferă în legătură cu impactul asupra mediului.

 
 
Proiectele incluse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pe zona de irigaţii, în valoare 2,5 miliarde de euro, vor fi susţinute în continuare, pentru că se pliază foarte bine pe cerinţele Comisiei Europene, afirmă ministrul de resort, Adrian Oros.
 
Anterior, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Chinea, a anunţat că Executivul european a trimis, numai săptămâna aceasta, 100 de pagini de feedback pe Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, existând opinii diferite pe partea de transport şi pe irigaţii.
 
Ghinea a afirmat joi că în opinia CE suma alocată pentru infrastructura de transport este prea mare, în timp ce, pe partea de irigaţii, opiniile diferă în legătură cu impactul asupra mediului.
 
"Suntem într-un contact permanent atât cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, dar şi cu Comisia. Noi ne susţinem proiectele în continuare, preluăm observaţiile, aducem precizări. Eu sunt în continuare convins că trebuie să avem un proiect de ţară privind strategia de gestionare a apei şi că acest lucru se poate finanţa şi prin PNRR. Este vital, aşa cum este vital să avem investiţii în educaţie, sănătate şi infrastructură şi că în continuare vom merge în faţa Comisiei cu precizări tehnice: dacă acestea contribuie la obiectivele de climă şi eu sunt convins că aşa e, dacă au impact asupra corpurilor de apă, avem deja studii, am trimis precizări, dacă nu prejudiciază mediul. La toate aceste observaţii pe care CE le face noi avem răspunsuri, am propus să le trimitem şi un proiect tip ca să vadă în ce fel influenţează sau nu influenţează mediul aceste lucrări", a declarat, joi, Oros la Digi 24.
 
Ministrul susţine că a transmis Comisiei Europene că fondurile pentru irigaţii nu vor fi folosite pentru lucrări în câmp ci pentru reparaţii şi reabilitarea infrastructurii de irigaţii.
 
"Deocamdată dorim să reparăm, să reabilităm toată infrastructura de irigaţii, astfel încât să putem transporta şi utiliza apa cât mai eficient şi cât mai ieftin, cu consum de apă mai mic, cu consum de energie mai mic şi cu consum de energie verde. Adică noi chiar am scris nişte proiecte care se pliază foarte bine pe cerinţele Comisiei şi ne vom susţine în continuare cauza", a spus oficialul MADR.
 
Potrivit sursei citate, cele 2,5 miliarde de euro alocate zonei de irigaţii în PNRR vor fi utilizate şi pentru lucrări de desecare-drenaj, prevenirea eroziunii solului şi a deşertificării.
 
"Pentru zona de irigaţii erau 2,5 miliarde de euro pentru că aici am cuprins şi infrastructura de irigaţii cât şi cea de desecare-drenaj, care este la fel importantă pentru a achiziţiona apa, dar şi lucrările pentru a preveni eroziunea solului şi bineînţeles prevenirea deşertificării. Aici într-un proiect comun cu cei de la Ministerul Mediului, pentru că trebuie să avem şi investiţii în înverzire. Am zis că facem acele împăduriri, în primul rând în zone unde există pericolul de deşertificare şi avem, din nefericire, zone întinse în sudul ţării, dar şi pe terenurile agricole degradabile sau pe terenurile agricole împădurite", a subliniat Oros.
 
Nu în ultimul rând, ministrul Agriculturii a declarat că este convins că nu se vor pierde cele 2,5 miliarde de euro, pentru că "vom face totul ca să le obţinem".
 
"Sunt convins că nu vor dispărea cele 2,5 miliarde de euro din PNRR. Anul trecut eram puţine ministere care vorbeam de PNRR, între timp în decembrie s-a schimbat şi abordarea Comisiei, au apărut foarte multe ministere cu proiecte proprii şi s-a diminuat suma proporţional, dar eu sunt convins că cele 2,5 miliarde o să le obţinem, pentru că vom face totul ca să le obţinem. Este nevoie de aceşti bani. Avem o decizie politică asumată", a adăugat şeful MADR. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5985 / 8583
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
De vorbă cu Anne Marie Mateeas, Country Legal Head Novartis, profesionistul pentru care integritatea reprezintă valoarea fundamentală, despre profesia juridică, experiențele acumulate și provocările abordate | “În sfera carierei mele, dezvoltarea unor valori precum respectul profund pentru lege, promovarea transparenței și adoptarea unei abordări centrate pe identificarea și implementarea de soluții eficiente sunt aspecte esențiale care îmi ghidează fiecare decizie și acțiune. Chiar și momentele dificile sau deciziile care s-au dovedit a fi mai puțin potrivite au avut un impact valoros, învățându-mă lecții esențiale”
NNDKP obține poziții de top în clasamentele The Legal 500 EMEA 2024
CMS asistă PPC în achiziția unui parc eolian operațional de 84 MW în România. Mircea Moraru (Corporate M&A) a coordonat echipa, cu sprijinul lui Horea Popescu (Corporate M&A)
Vlad Peligrad s-a desprins din asocierea cu KPMG Legal, unde era partener și lansează o firmă proiectată să asigure întreg spectrul de servicii juridice | Vlad Peligrad, Managing Partner & Founder PeligradLaw: ”Suntem la început, în procesul de formare a echipei. Până la sfârșitul anului firma va avea 8-10 avocați”
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
Noi Avocați Colaboratori Seniori în cadrul PNSA. Andra Vieriu și Maria Dima fac un pas înainte în carieră
Stratulat Albulescu obține în prima instanță amendarea Primarului General al Municipiului București pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive. Partenerul Adriana Dobre a coordonat echipa care a obținut una dintre primele decizii judecătorești de acest fel: amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, la care se adaugă penalități de 500 lei ̸ zi de întârziere
Rundă amplă de promovări în mai multe arii de practică din cadrul biroului Kinstellar din București. Opt avocați au făcut un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Recunoaștem în mod oficial contribuțiile colegilor prin aceste promovări. Împărtășesc valorile pe care le avem, s-au dovedit a fi membri de valoare pentru echipa locală și așteptăm cu nerăbdare să îi vedem acumulând noi realizări”
Studiul CMS European M&A 2024 | Piața de fuziuni și achiziții s-a dovedit rezistentă în 2023, CMS acordând consultanță într-un număr record de tranzacții. Horea Popescu, coordonator al practicii Corporate M&A în CEE și Managing Partner al CMS România: “În ciuda unui context plin de provocări, CMS a oferit consultanță în 68 de tranzacții de fuziuni și achiziții în regiune, dintre care peste 50% au fost determinate de intrarea unor investitori strategici pe noi piețe, demonstrând soliditatea practicii noastre în întreaga regiune”
Stratulat Albulescu & Asociații estimează pentru anul 2024 un nivel de activitate, în practica de Real Estate, cel puțin egal cu cel de anul trecut, marcat însă de o anumită expectativă din partea dezvoltatorilor, prudența fiind cuvântul cheie auzit cel mai frecvent de la clienți. Vor exista însă și ferestre de oportunitate care în mod cert vor fi accesate de jucătorii cu un apetit crescut la risc | “Cel mai probabil vom asista, în cursul acestui an, la o deblocare a situației și la o creștere a numărului de tranzacții, chiar și timidă”, spun avocații
O soluție reper a ÎCCJ obținută de D&B David și Baias clarifică modalitatea de calcul a cifrei de afaceri la care se aplică amenzile Consiliului Concurenței
Creștere de doi digiți, anul trecut, pentru Milcev Burbea, firmă recunoscută de ghidurile juridice internaționale pentru practica de proprietate intelectuală | Despre mandatele provocatoare și numeroasele proiecte cu grad ridicat de complexitate, într-o discuție cu Gabriela Milcev (Managing Partner): ”Forța biroului nostru constă într-o abordare echilibrată, croită pe nevoile cazului, combinând, ca într-o rețetă care nu este niciodată aceeași, consultanța și litigiul, precum și persoanele și abordările potrivite pentru apărarea intereselor clientului. Adesea ne confruntăm cu necesitatea de a opera în alte jurisdicții, la nivel internațional”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...