ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Pârvan: Guvernul a cerut investitorilor români să-şi reorienteze producţia,dar se importă în continuare măşti sau roboţi de dezinfectare

09 Aprilie 2021   |   Agerpres

Acesta a adăugat că România are, la ora actuală, o economie low-tech în comparaţie cu state din regiune, precum Ungaria şi Polonia.

 
 
Investitorii români au răspuns, în pandemie, la cererile Guvernului şi şi-au reorientat producţia, însă constatăm că, în continuare importăm măşti chirurgicale, se cumpără din Polonia 200 de roboţi de dezinfectare cu ultraviolete a sălilor de spital, tramvaie, rame de metrou, trenuri sau locomotive, a atenţionat, vineri, în cadrul unei dezbateri online, Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM).
 
"Investitorii români au răspuns, în pandemie, la cererile Guvernului şi şi-au reorientat producţia. După ce i-am îndemnat pe producătorii români de măşti chirurgicale, de dezinfectanţi să înceapă să producă în ţară, pentru că ne-am trezit că nu producem nimic, acum constatăm că Guvernul importă în continuare şi nu cumpără de la producătorii români cărora le-a cerut să se reprofileze pentru a asigura tot ceea ce este nevoie. De asemenea, după firma care a făcut un robot de dezinfectare cu ultraviolete a sălilor de spital, constatăm că Guvernul României a importat 200 de roboţi din Polonia... Întrebarea este: antreprenorii români ce să creadă, ce să urmărească, cum să creadă ei că trebuie să se dezvolte ca statul să fie primul lor cumpărător? De ani de zile procedăm la fel cu tramvaie, rame de metrou, trenuri, locomotive etc.", a punctat Pârvan.
 
Acesta a adăugat că România are, la ora actuală, o economie low-tech în comparaţie cu state din regiune, precum Ungaria şi Polonia.
 
"Din păcate, constatăm că Ministerul Apărării continuă aceeaşi politică de cumpărare de jucării 100% făcute în alte părţi şi ca urmare acel transfer tehnologic care ar ridica nivelul de calitate şi de valoare adăugată a activităţii industriale lipseşte (...) cred că ar trebui să ne întrebăm cu toţii ce fel de investiţii vrem să facem în România, respectiv ce politică industrială are România şi ce îşi propune România în următorii ani. România este considerată o economie low-tech şi ca urmare dacă investiţiile noastre merg pe aceeaşi linie nu ne vom putea bucura de mai multă sănătate, mai multă educaţie, pentru că o economie low-tech are nevoie de multă forţă de muncă. Ungaria atrage o investiţie de două miliarde de dolari pentru a produce baterii pentru maşinile electrice, Polonia îşi propune să fie unul dintre marii furnizori de baterii electrice, România dă licenţă de explorare de litiu-cobalt fără nicio precondiţie de prelucrare şi de producere de baterii în ţară... De asemenea, noi scoatem gaze din Marea Neagră şi vine, în mod firesc, reprezentantul maghiar şi ne întreabă ce vrem să facem cu ele. Ideea că tragem gaze la fiecare gospodărie este foarte interesantă, dar nu se susţine în practică, în timp ce în Ungaria se construieşte de la zero, de doi ani, un combinat chimic nou care să poată chimiza gazele naturale, pe lângă diversitatea de aprovizionare", a afirmat preşedintele PIAROM.
 
În viziunea lui Cristian Pârvan, mediul de afaceri din România încearcă să facă faţă tuturor riscurilor impuse de această perioadă, iar dovada stă în faptul că scăderea economică a fost de doar 3,9%, anul trecut.
 
"S-a vorbit foarte puţin despre companiile româneşti cu zeci şi sute de angajaţi care au trebuit să facă faţă pandemiei prin mijloace proprii. N-a fost şi nu este încă o perioadă uşoară, dar evident că mediul de afaceri încearcă să facă faţă tuturor riscurilor impuse de această perioadă. Dovada este că, totuşi, căderea economică a României, chiar dacă suntem o economie mică, a fost de doar 3,9%, anul trecut, după datele INS. Asta arată că mediul de afaceri a căpătat o anumită rezilienţă. Au mai ajutat parţial şi câteva dintre măsurile guvernamentale şi sperăm ca anul acesta lucrurile să meargă mult mai bine, deşi continuă o serie de incertitudini atât la nivel naţional, cât şi european şi mondial. Public, nu s-a anunţat dacă Guvernul României a demarat discuţii cu firmele care produc vaccinuri la nivel mondial pentru a atrage în România o astfel de investiţie. Directorul de la Terapia Cluj şi preşedintele Asociaţiei Producătorilor a făcut nenumărate apeluri. Deocamdată, faţă de alte ţări - Italia, Polonia, Ungaria, Germania - la noi nu se ştie dacă ne propunem aşa ceva. O astfel de investiţiei e vitală pentru orice societate, mai ales pentru viitor. Din păcate, ştim ce face Germani care discută cu Rusia să monteze o linie de fabricaţie, ştim că Italia vrea să facă acelaşi lucru, dar nu ştim ce face România...", a menţionat Pârvan.
 
DC News Media Group organizează, vineri, dezbaterea online cu tema "Upgrade România: Investiţiile, "Colacul de salvare" al economiei ?".
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6157 / 8632
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat proprietarii Expo Market Doraly în vânzarea integrală a parcului comercial către dezvoltatorul imobiliar WDP
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Clifford Chance Badea a asistat PIB Group Europa în tranzacția care marchează debutul companiei britanice pe piața de brokeraj de asigurări din România. Ce avocați au făcut parte din echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners primește la Londra premiul Firma Anului în România pentru litigii de brevete, acordat de Managing IP. Alina Tugearu (partener): “Suntem mândri că proiectele pe care le-am derulat sunt remarcate de comunitatea internațională a profesioniștilor în proprietate intelectuală și că munca noastră primește o recunoaștere de un asemenea calibru. Premiul aparține în primul rând echipei care stă în spatele acestor rezultate remarcabile”
SIMION & BACIU câștigă distincțiile Firma Anului în Domeniul Mărcilor și Firma Anului în Domeniul Drepturilor de Autor și Desene în România în cadrul prestigioasei gale Managing IP EMEA. Ana-Maria Baciu (managing partner) a fost desemnată Practicianul Anului în România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...