ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Tănase (BVB): Investiţia la bursă trebuie să devină banală, ca un depozit bancar, pentru populaţie

29 Ianuarie 2018   |   Ioana Duta

"Dacă respectăm anumite reguli, investiţia la bursă devine la fel de banală ca un depozit bancar. Acest lucru ar trebui să transmitem noi către marea masă de retail".

 
 
Investiţia la bursă trebuie să devină banală, ca un depozit bancar, pentru populaţie, iar educaţia financiară trebuie să se simplifice, a declarat luni Adrian Tănase, director general al 'Bursei de Valori Bucureşti (BVB), într-o conferinţă de presă.

"Vom continua proiectele de educaţie financiară. Este un aspect important ca lumea să fie educată financiar. Cred că această educaţie trebuie să se simplifice către investitorii de retail. O mare parte din populaţie, nu numai în România, nu este interesată de a fi fluent în finanţe. Populaţia ar trebui să fie interesată de faptul că investiţia la bursă poate fi la fel de banală ca un depozit bancar dacă se respectă anumite reguli şi că banii pe care îi acumulează din activitatea de zi cu zi pot avea un return mai mare decât la un depozit bancar. Trebuie să-i învăţăm cum să banalizeze acest lucru", a spus Tănase.


El susţine că, pentru o mare parte din populaţie, bursa este, încă, "o chestie foarte complicată, riscantă, ceea ce nu este adevărat".

"Dacă respectăm anumite reguli, investiţia la bursă devine la fel de banală ca un depozit bancar. Acest lucru ar trebui să transmitem noi către marea masă de retail. Acum creăm o comunitate de oameni pasionaţi, ceea ce nu este rău, de oameni care vor să fie fluenţi în finanţe, iar pentru această comunitate trebuie să venim cu produse, să-şi tranzacţioneze orice idee de investiţii pe care o au. Proiectul meu de dezvoltare a infrastructurii bursei va fi foarte bine primit de această comunitate "fluent în finanţe" pe care noi o construim pe lângă BVB", a mai arătat directorul general al BVB.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7559 / 17805
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Deloitte România a asistat investitorul imobiliar Hili Properties în preluarea Băneasa Real Estate, proprietarul clădirii de birouri MIRO
Noul ghid al Comitetului European pentru Protecția Datelor ar putea aduce o creștere statistică a sancțiunilor, spun avocații Wolf Theiss, firmă cu o echipă dedicată proiectelor din acest domeniu | Biroul din București a asistat clienții în tranzacții complexe, care au implicat aspecte mai sofisticate de protecția datelor. Potențialii cumpărători ai unei afaceri sunt din ce în ce mai interesați să înțeleagă riscurile la care se expun din perspectiva protecției datelor și care sunt modalitățile de a se proteja
Wolf Theiss promovează trei avocați din linia a doua care au participate la unele dintre cele mai importante tranzacţii. Brian Jardine, Managing Partner: Promovarea, recunoaștere a contribuțiilor profesionale deosebite la consolidarea poziției de lider pe piața românească a biroului din București
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Senior Associate | Banking & Finance
LegiTeam: Reff & Associates is looking for an Associate | Banking & Finance
BizLawyer îi prezintă pe cei mai buni absolvenți din generația lor | Laura Elena Ionașcu, medie finală 9,79 (2021): Cred că notele din timpul facultății pot fi, într-o anumită măsură, indicatori pentru performanța pe care o vei avea în practică, dar succesul profesional nu este determinat de acest aspect. De o importanță majoră sunt și abilitățile practice dobândite, competențele personale, abilitățile de comunicare, de relaționare, de organizare
Arbitrajul KELAG-Kärntner Elektrizitäts-Aktiengesellschaft and others v. Romania intra în linie dreaptă după ce părțile și-au ales arbitrii. România a mers pe mâna unui avocat cu o bogată experiență în comerț internațional, care a lucrat timp de 20 de ani pentru guvernul mexican
RTPR l-a asistat pe Jean Valvis cu privire la parteneriatul strategic între AQUA Carpatica și PepsiCo | Jean Valvis: RTPR s-au ridicat pe deplin la înălțimea renumelui pe care îl au, dovedindu-se avocații de M&A cei mai profesioniști în domeniul comercial, cu accent total pe rezultate
NNDKP asistă ExxonMobil cu finalizarea vânzării către Romgaz a participației deținute în cadrul proiectului offshore Neptun Deep. Samuel Shehadeh, Senior Counsel ExxonMobil: Am beneficiat de vasta experiență a NNDKP în domeniul energiei, de viziunea strategică și de recomandările practice furnizate
BizLawyer îi prezintă pe cei mai buni absolvenți din generația lor | Ion Arhiliuc a trecut Prutul pentru a studia Dreptul la Iași și a fost unul dintre cei mai buni absolvenți din generația anului 2021, cu nota 9,60: ‘Media a atras anumite oportunități. Apreciez că România oferă toate oportunitățile necesare unui profesionist, însă depinde de fiecare dacă uzează de aceste pârghii’
Pe masa de lucru a avocaților Mitel & Asociații au ajuns proiecte legate de protecția datelor cu caracter personal din ce în ce mai sofisticate. Mădălina Mitel, Partener: Data Protection a devenit o practică de sine stătătoare la nivelul societății noastre, iar mandatele primite sunt dintre cele mai diverse și provocatoare
LegiTeam: Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL is recruiting senior associates - Legal consultancy practice | Banking, Finance, Digital & Tech Law
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...