ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Teodorovici: Moneda naţională îşi va reveni până la finalul anului

29 Ianuarie 2018   |   Ioana Duta

"Am avut o discuţie cu colegii din Banca Naţională şi per total vor fi cei pe baza cărora s-a făcut bugetul"

 
 
Moneda naţională îşi va reveni până la finalul anului, ajungând aproape de nivelul pe care este construit bugetul pe acest an, respectiv de 4,55 lei/euro, reiese din declaraţiile ministrului propus al Finanţelor, Eugen Orlando Teodorovici.

"Momentan (leul este la un nivel mai mic decât cel din construcţia bugetului pe 2018, n.r.), lucrurile se vor schimba în bine şi până la final de an o să... Am spus că îşi revine faţă de cel de astăzi. Eu sper ca pe final de an să fie exact pe nivelul la care e construit bugetul pe 2018", a spus Teodorovici.

El a precizat că indicatorii pe care este construit bugetul sunt realişti.

"Am avut o discuţie cu colegii din Banca Naţională şi per total vor fi cei pe baza cărora s-a făcut bugetul", a spus ministrul propus al Finanţelor.


Bugetul de stat pentru 2018 este construit pe o creştere economică de 5,5%, un curs mediu de 4,55 de lei pe euro şi un câştig mediu salarial lunar de 2.614 lei. Deficitul bugetar cash este estimat la 2,97% din PIB, în timp ce deficitul ESA este 2,96% din PIB.

Veniturile bugetare proiectate pentru 2018 sunt estimate la 287,5 miliarde lei, respectiv 31,7% din PIB, iar cheltuielile la 314,5 miliarde lei, ceea ce reprezintă 34,6% din PIB.

Ministrul propus pentru preluarea portofoliului de la Ministerul Finanţelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului.

Membrii celor două comisii au avizat noul mandat cu 19 voturi pentru, 12 împotrivă şi nicio abţinere.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7539 / 17798
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Wolf Theiss promovează trei avocați din linia a doua care au participate la unele dintre cele mai importante tranzacţii. Brian Jardine, Managing Partner: Promovarea, recunoaștere a contribuțiilor profesionale deosebite la consolidarea poziției de lider pe piața românească a biroului din București
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Senior Associate | Banking & Finance
LegiTeam: Reff & Associates is looking for an Associate | Banking & Finance
BizLawyer îi prezintă pe cei mai buni absolvenți din generația lor | Laura Elena Ionașcu, medie finală 9,79 (2021): Cred că notele din timpul facultății pot fi, într-o anumită măsură, indicatori pentru performanța pe care o vei avea în practică, dar succesul profesional nu este determinat de acest aspect. De o importanță majoră sunt și abilitățile practice dobândite, competențele personale, abilitățile de comunicare, de relaționare, de organizare
Arbitrajul KELAG-Kärntner Elektrizitäts-Aktiengesellschaft and others v. Romania intra în linie dreaptă după ce părțile și-au ales arbitrii. România a mers pe mâna unui avocat cu o bogată experiență în comerț internațional, care a lucrat timp de 20 de ani pentru guvernul mexican
RTPR l-a asistat pe Jean Valvis cu privire la parteneriatul strategic între AQUA Carpatica și PepsiCo | Jean Valvis: RTPR s-au ridicat pe deplin la înălțimea renumelui pe care îl au, dovedindu-se avocații de M&A cei mai profesioniști în domeniul comercial, cu accent total pe rezultate
NNDKP asistă ExxonMobil cu finalizarea vânzării către Romgaz a participației deținute în cadrul proiectului offshore Neptun Deep. Samuel Shehadeh, Senior Counsel ExxonMobil: Am beneficiat de vasta experiență a NNDKP în domeniul energiei, de viziunea strategică și de recomandările practice furnizate
BizLawyer îi prezintă pe cei mai buni absolvenți din generația lor | Ion Arhiliuc a trecut Prutul pentru a studia Dreptul la Iași și a fost unul dintre cei mai buni absolvenți din generația anului 2021, cu nota 9,60: ‘Media a atras anumite oportunități. Apreciez că România oferă toate oportunitățile necesare unui profesionist, însă depinde de fiecare dacă uzează de aceste pârghii’
Pe masa de lucru a avocaților Mitel & Asociații au ajuns proiecte legate de protecția datelor cu caracter personal din ce în ce mai sofisticate. Mădălina Mitel, Partener: Data Protection a devenit o practică de sine stătătoare la nivelul societății noastre, iar mandatele primite sunt dintre cele mai diverse și provocatoare
LegiTeam: Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL is recruiting senior associates - Legal consultancy practice | Banking, Finance, Digital & Tech Law
LegiTeam: Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL is recruiting senior associates - Legal consultancy practice | M&A | Competition
CMS România anunță o nouă rundă de promovări, în care ponderea femeilor este de 80%. Horea Popescu, Managing Partner: Promovările sunt o recunoaștere a performanței și a abordării inovatoare și reflectă angajamentul CMS de a investi în oamenii săi și de a-i susține în carierele lor
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...