ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

ANRP va cere în instanţă anularea retrocedărilor de terenuri de la Nana (surse)

18 Aprilie 2014   |   Ioana Duta

Raportul arată că nu au fost respectate prevederile legale în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea Comisiei locale de fond funciar în perioada 2008-2013, cu o altă componenţă decât cea aprobată de Prefectura Călăraşi.

 
 
Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va cere în instanţă anularea retrocedărilor de terenuri din comuna Nana, judeţul Călăraşi, au anunţat surse guvernamentale.

Potrivit surselor citate, reprezentanţii ANRP urmează să depună cererea de anulare a retrocedărilor în cursul zilei de vineri la Judecătoria Olteniţa.

Demersul reprezentanţilor ANRP vine în urma constatărilor raportului Corpului de control al premierului, dat publicităţii în urmă cu câteva zile.

Corpul de control al prim-ministrului anunţa pe 8 aprilie că va sesiza Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul schimburilor de terenuri din comuna Nana, judeţul Călăraşi, după ce a constatat operaţiuni şi acte ilicite care pot întruni elementele constitutive ale unor infracţiuni.


Corpul de control a făcut verificări la Primăria Comunei Nana, care au avut ca obiect respectarea prevederilor legale în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri situate în extravilanul comunei Nana.

Potrivit raportului, terenurile în cauză au aparţinut, începând cu anul 1945, Întreprinderii Agricole de Stat Buciumeni, iar în 1999, prin privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă, suprafeţele de teren au fost preluate de către Agenţia Domeniilor Statului (ADS). Ulterior, prin concesiune, terenul agricol a revenit în exploatarea societăţii Agromixt Buciumeni SA, în schimbul unei redevenţe, până în 2004, când contractul a fost reziliat.

În anii următori, ADS a cedat Comisiei locale de fond funciar Nana o suprafaţă agricolă de 985,8912 ha, pentru reconstituirea dreptului de proprietate persoanelor îndreptăţite.

Raportul arată că nu au fost respectate prevederile legale în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea Comisiei locale de fond funciar în perioada 2008-2013, cu o altă componenţă decât cea aprobată de Prefectura Călăraşi. Modificarea în acte a comisiei s-a făcut abia după iniţierea acţiunii de control. Prin urmare, începând cu 2008, o parte din membrii Comisiei locale de fond funciar Nana au participat la luarea deciziilor fără să fi fost numiţi ca membri prin ordin al prefectului, aşa cum prevedeau dispoziţiile legale.

Conform documentului, la Primăria Comunei Nana au fost înregistrate 957 de cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate, iar soluţionarea acestora de către Comisia locală de fond funciar Nana în perioada 1997-2005 s-a făcut defectuos: nu a fost respectată ordinea de înregistrare; reconstituirea s-a realizat pe alte terenuri decât vechile amplasamente ale foştilor proprietari, fără obţinerea consimţământului persoanelor îndreptăţite.

Raportul mai arată că majoritatea angajaţilor din Primăria comunei Nana, precum şi rudele şi afinii acestora au depus cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate. Printre aceştia, primarul Gheorghe Dobre şi mama acestuia, fostul primar Dumitru Budeşteanu, fostul viceprimar Florian Decu, Vasilica Preda - contabil şi fiul ei, Marian Dobre, agent agricol.

'Membrii Comisiei locale de fond funciar Nana au aprobat şi propus reconstituirea dreptului de proprietate atât în baza propriilor cereri, cât şi a celor formulate de rudele sau afinii lor, ceea ce reprezintă posibile situaţii de conflict de interese', se precizează în raport.

Corpul de control a constatat totodată că au primit aproape 60 de hectare persoane care nu era îndreptăţite, care nu au avut teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producţie ori la stat sau care nu au avut asemenea moşteniri.

Mai mult, cererile aprobate de Comisia locală de fond funciar nu au fost transmise către Comisia judeţeană de fond funciar Călăraşi în termenul legal, 45 de zile, şi au fost înaintate în 197 până la 1.268 de zile.

Inspectorii Corpului de control au mai constatat că, în perioada 2006-2007, la Primăria comunei Nana au fost înregistrate mai multe contracte de arendare încheiate, în calitate de arendatori, de persoane care nu aveau calitatea de deţinători legali ai terenurilor agricole ce au făcut obiectul acestor contracte, acestea obţinând titlurile după încheierea contractelor de arendare.

'La momentul încheierii contractelor de arendare, terenurile agricole, obiect al acestor contracte, făceau parte fie din domeniul privat al statului şi administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, fie din domeniul privat al comunei, respectiv din rezerva Comisiei locale de fond funciar Nana. (...) În concluzie, contractele de arendare înregistrate, în perioada 2006-2007, (...) erau nevalabile şi neopozabile terţilor', indică raportul.

În anul 2009, a mai constatat Corpul de control, terenurile agricole care au făcut obiectul arendării în condiţii nelegale au fost cumpărate de societatea Berfige SRL de la mai multe persoane fizice, firmă care a încheiat şi alte contracte de arendare, unele cu angajaţi ai primăriei.

'Prin aceste contracte, societatea Berfige a achiziţionat un număr de 35 de parcele de teren agricol din extravilanul comunei Nana (...) în suprafaţă totală de 290,41 ha. Suma totală plătită de către societatea Berfige, în perioada 2009-2010, pentru cumpărarea celor 35 de parcele de teren agricol a fost de 3.437.647,92 lei', se menţionează în raport.

Conform datelor obţinute de inspectori, societatea Berfige a fost înfiinţată în 2009, asociaţi şi administratori fiind cetăţeni italieni fără domiciliu sau reşedinţă pe teritoriul României.

'Obiectul principal de activitate al societăţii l-a reprezentat 'Cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii' însă, potrivit datelor transmise Corpului de control al primului-ministru de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Sector 5 a Finanţelor Publice, în perioada 2009-30.06.2013, societatea nu a înregistrat venituri din activitatea principală şi (...) 'nu funcţionează la sediul social declarat''

Societatea Berfige, la data de 9 septembrie 2013, a vândut Ioanei Băsescu suprafaţa de 290,41 ha de teren agricol din comuna Nana, pentru suma de 5.844.864,26 lei.

'Până la data formulării răspunsului către Corpul de control al prim-ministrului, societatea nu depusese bilanţul semestrial pentru activitatea desfăşurată în perioada 31.06.2013 - 31.12.2013. De asemenea, societatea Berfige SRL nu a depus declaraţia privind impozitul pe profit aferentă anului 2013, în vederea stabilirii valorii impozitului datorat statului pentru profitul obţinut în urma vânzării terenurilor. Conform prevederilor legale referitoare la introducerea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a situaţiilor financiare anuale simplificate, termenul de depunere a acestora, pentru societăţi, este de 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, respectiv până la data de 30.05.2014', se explică în raport.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a început urmărirea penala în cazul 'Nana', pentru conflict de interese, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale şi sub semnătură privată.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 12540 / 17459
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Avocații CEE Attorneys - Boanță, Gîdei și Asociații obțin o decizie cu impact semnificativ asupra procedurilor cu autoritățile publice. CAB anulează unele prevederi din Ordinul 991 ̸ 2021
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000: The World’s Leading Patent Professionals - 2022”. ZRVP, Mușat & Asociații și NNDKP, în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
Studiu Refinitiv | Cum și-au împărțit firmele de avocatură harta fuziunilor și achizițiilor din zona EMEA după primele cinci luni din 2022. CMS domină clasamentul general, iar o firmă cu 200 de avocați ocupă primul loc în Europa Estică
LegiTeam | Bulboacă & Asociații recrutează Avocat Senior (Banking & Finance)
LegiTeam | Bulboacă & Asociații recrutează Avocat Stagiar (Banking&Finance)
În ciuda condițiilor grele în care se derulează afacerile, preocuparea pentru respectarea regulilor privind protecția datelor personale nu și-a pierdut importanța, spun avocații CEE Attorneys | Krisztina Voicu, Partener: Am construit o echipă specializată în protecția datelor personale, formată din avocați care au deja experiență considerabilă în această arie. Unul din trei proiecte presupune abordare și consultanță și din perspectiva GDPR
Aria de Employment de la Mușat & Asociații a avut în ultimul an o încărcătură constantă de proiecte de anvergură, atât din perspectiva activității de consultanță, cât și în sfera litigiilor de muncă | De vorbă cu avocații firmei despre mandatele strategice încredințate de companii lideri în industrii variate și provocările anului 2022 pe piața muncii. Creșterea numărului de cereri care vizează restructurarea afacerii, urmată de șomaj tehnic sau de concedieri, evidențiată în analiza tendințelor observate de specialiști anul acesta
Noile tendințe și schimbarea priorităților pe piața muncii, analizate de avocații ZRVP | Cătălin Micu, Partener: Firmele se vor concentra pe gestionarea celor două segmente de salariați care vor prinde cel mai probabil contur: „angajații inhouse” și „angajații freelanceri” . Proiectele cu un consum semnificativ de resurse sunt cele în care se lucrează la „rescrierea” procedurilor ̸ politicilor necesare pentru implementarea pe termen lung a sistemului de lucru hibrid
Pharmaceuticals & Life Sciences | Chiar dacă o anumită incertitudine a fost creată de pandemia Covid-19 sau de războiul din Ucraina, România pare că rămâne o piață interesantă, cel puțin la nivel regional, spun avocații Filip & Company. Silviu Vasile (Counsel): Am asistat în mandate ce au implicat relocarea unor activități din Ucraina în România. Este posibil ca, pe măsură ce războiul se prelungește, să întâlnim și situații de deschidere de activități medicale în România sau de dezvoltare a unor capacități suplimentare de producție sau distribuție
În ultimele 12 luni, avocații firmei Bulboacă & Asociații au fost implicați în peste zece fuziuni și achiziții, dintre care patru încă sunt în derulare. De vorbă cu Adrian Bulboacă (Managing Partner), despre factorii cheie ai evoluției tranzacțiilor de tip M&A în acest an, industriile în care există apetit pentru investiții, clienți și proiecte importante
Elementele de noutate în stabilirea sancțiunilor, aduse de ghidul Comitetului European pentru Protecția Datelor, explicate de avocații Filip & Company. Raluca Pușcaș (Partener): Amenda trebuie să își atingă obiectivul de a descuraja încălcările viitoare, să fie eficientă și proporțională | Bilanțul a patru ani de GDPR, cu accent pe evoluția practicii de Privacy & Data Protection și proiectele complexe în care este implicată echipa
LegiTeam: Alătură-te echipei de avocați Mitel & Asociații | Avocați definitivi (Employment)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...