ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Dezbateri aprinse în CSM privind oportunitatea solicitării listei cu magistraţi acoperiţi de la Comisia pentru controlul SRI

11 Ianuarie 2018   |   Ioana Duta

Nu este totuna cine spune despre un judecător că ar colabora. Tocmai de aceea, şi în contextul Legilor Justiţiei, am spus că este foarte periculoasă acea dispoziţie din legea statutului, care s-a introdus la solicitarea Parlamentului şi care spune că o comisie parlamentară va spune despre un judecător sau despre un procuror că a colaborat sau nu.

 
 
Oportunitatea solicitării de la Comisia parlamentară pentru controlul SRI a listei care ar conţine numele unor "magistraţi acoperiţi" a stârnit, joi, dezbateri aprinse în cadrul şedinţei Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Discuţiile au avut loc în contextul în care pe ordinea de zi s-a aflat un punct referitor la o solicitare a Cameliei Bogdan, judecător la Curtea de Apel Bucureşti, de apărare a independenţei sistemului judiciar în urma unor acuzaţii referitoare la faptul că dosarele s-ar face la comanda SRI.

"Se vehiculează faptul că s-a depus o astfel de listă la Parlament. Ca să se închidă aceste discuţii, cred că ar trebui să solicităm să ni se comunice şi nouă dacă există un astfel de document depus la Parlament, tocmai pentru a arăta diligenţă în ceea ce priveşte integritatea şi neafectarea sistemului judiciar. (...) Trebuie să vedem şi noi ce se întâmplă în spatele uşilor închise, dacă este de interes sau nu este de interes pentru sistem", a afirmat Victor Alistar, reprezentant al societăţii civile în CSM.


În replică, judecătorul Andreea Chiş, care s-a declarat de acord că subiectul în sine este unul de interes, a susţinut că o astfel de solicitare adresată unei comisii parlamentare nu este oportună.

"Sunt absolut de acord cu dumneavoastră. E de interes pentru sistem să ştie dacă sunt acoperiţi în Justiţie. Noi aici însă discutăm cu totul altceva, discutăm un reproş punctual într-un dosar în care se spune că SRI a dictat soluţia. (...) Nu este totuna cine spune despre un judecător că ar colabora. Tocmai de aceea, şi în contextul Legilor Justiţiei, am spus că este foarte periculoasă acea dispoziţie din legea statutului, care s-a introdus la solicitarea Parlamentului şi care spune că o comisie parlamentară va spune despre un judecător sau despre un procuror că a colaborat sau nu. (...) Este o chestiune foarte gravă (...) să spună Parlamentul, sub formă de informare conformă, despre un judecător sau procuror că a colaborat, pentru că acest lucru ar da naştere unui proces penal împotriva lui, dacă este cazul, pe fals în declaraţii, fără să aibă arme să combată o astfel de decizie a Parlamentului", a afirmat Andreea Chiş.

"Eu am pus în discuţie nu referitor la această lucrare, ci cu această ocazie, legat de acest subiect, ar trebui să ne preocupăm să lămurim această chestiune", a răspuns Victor Alistar.

Preşedintele CSM, judecătorul Simona Camelia Marcu, a precizat că punctul referitor la solicitarea Cameliei Bogdan a fost scos de pe ordinea de zi în decembrie 2017, pentru a fi avizat raportul de către inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare. Deoarece s-a constatat că avizul nu a fost dat între timp, concluzia a fost că punctul a fost introdus din eroare pe ordinea de zi.

Cu toate acestea, discuţiile pe marginea oportunităţii solicitării listei de la Comisia parlamentară de control al activităţii SRI au continuat.

"Preşedintele Comisiei SRI a spus că a fost informat. (...) Atât timp cât avem pe masă o asemenea chestiune, pe care o putem admite ca fiind o afectare la nivelul sistemului, trebuie să ne uităm şi pe ce zace acolo şi despre ce este vorba sau să-i întrebăm sau să ne manifestăm într-un fel interesul faţă de ceea ce s-a declarat în presă. (...) Nu a fost o solicitare să ne spună Parlamentul dacă sunt sau nu sunt, ci a fost în contextual acestei lucrări, că ar trebui să ne aplecăm şi să reuşim să demontăm odată pentru totdeauna tot acest mit care circulă. Iar asta este în favoarea colegilor dumneavoastră. Dacă lucrăm doar selectiv pe acest subiect, nu este de o manieră credibilă", a spus Victor Alistar.

"Motivul pentru care am luat cuvântul în legătură cu această solicitare de a ne adresa Parlamentului, pentru ca Parlamentul să ne spună dacă avem colegi colaboratori, mi se pare că este strâns legat de independenţa fiecărui coleg judecător şi procuror şi noi suntem garantul acestei independenţe", a afirmat, la rândul său, Andreea Chiş.

În discuţie a intervenit şi procurorul general Augustin Lazăr.

"Se vehiculează sau este cineva care nu ştie cine a depus lista? Că vă spun eu sau poate că nu ar fi bine să vă spun eu. Dar, ştiţi dumneavoastră, cu toţii, că e cineva care a depus lista şi care are o anumită calitate în procesul penal", a spus Lazăr.

În luna septembrie 2017, fostul ofiţer Daniel Dragomir afirma că în timpul audierii de la Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI au fost abordate două teme principale - "culoarele media" şi "culoarele justiţiei".

"Cele două subiecte abordate au fost culoarele media şi culoarele justiţiei dintr-o singură perspectivă - ceea ce eu consider a fi încălcări ale Constituţiei României. (...) Astăzi au continuat discuţiile pe tema abordată - culoarele media, ceea ce eu am numit culoarele media. Discuţia a continuat spre culoarele justiţiei, al doilea subiect, a doua temă pe care am ridicat-o în comisie. Am prezentat elementele pe care le cunosc, s-au adresat foarte multe întrebări, am pus la dispoziţia comisiei şi documente, care au rămas spre evaluare la Comisia de control, şi se va stabili un calendar. (...) Vor exista sau va exista probabil o nouă audiere. Ce tipuri de documente - am prezentat documentele de care dispun care să-mi susţină afirmaţiile", a declarat atunci Dragomir.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6144 / 17439
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Elementele de noutate în stabilirea sancțiunilor, aduse de ghidul Comitetului European pentru Protecția Datelor, explicate de avocații Filip & Company. Raluca Pușcaș (Partener): Amenda trebuie să își atingă obiectivul de a descuraja încălcările viitoare, să fie eficientă și proporțională | Bilanțul a patru ani de GDPR, cu accent pe evoluția practicii de Privacy & Data Protection și proiectele complexe în care este implicată echipa
În ciuda condițiilor grele în care se derulează afacerile, preocuparea pentru respectarea regulilor privind protecția datelor personale nu și-a pierdut importanța, spun avocații CEE Attorneys | Krisztina Voicu, Partener: Am construit o echipă specializată în protecția datelor personale, formată din avocați care au deja experiență considerabilă în această arie. Unul din trei proiecte presupune abordare și consultanță și din perspectiva GDPR
Aria de Employment de la Mușat & Asociații a avut în ultimul an o încărcătură constantă de proiecte de anvergură, atât din perspectiva activității de consultanță, cât și în sfera litigiilor de muncă | De vorbă cu avocații firmei despre mandatele strategice încredințate de companii lideri în industrii variate și provocările anului 2022 pe piața muncii. Creșterea numărului de cereri care vizează restructurarea afacerii, urmată de șomaj tehnic sau de concedieri, evidențiată în analiza tendințelor observate de specialiști anul acesta
Pharmaceuticals & Life Sciences | Chiar dacă o anumită incertitudine a fost creată de pandemia Covid-19 sau de războiul din Ucraina, România pare că rămâne o piață interesantă, cel puțin la nivel regional, spun avocații Filip & Company. Silviu Vasile (Counsel): Am asistat în mandate ce au implicat relocarea unor activități din Ucraina în România. Este posibil ca, pe măsură ce războiul se prelungește, să întâlnim și situații de deschidere de activități medicale în România sau de dezvoltare a unor capacități suplimentare de producție sau distribuție
În ultimele 12 luni, avocații firmei Bulboacă & Asociații au fost implicați în peste zece fuziuni și achiziții, dintre care patru încă sunt în derulare. De vorbă cu Adrian Bulboacă (Managing Partner), despre factorii cheie ai evoluției tranzacțiilor de tip M&A în acest an, industriile în care există apetit pentru investiții, clienți și proiecte importante
Noile tendințe și schimbarea priorităților pe piața muncii, analizate de avocații ZRVP | Cătălin Micu, Partener: Firmele se vor concentra pe gestionarea celor două segmente de salariați care vor prinde cel mai probabil contur: „angajații inhouse” și „angajații freelanceri” . Proiectele cu un consum semnificativ de resurse sunt cele în care se lucrează la „rescrierea” procedurilor ̸ politicilor necesare pentru implementarea pe termen lung a sistemului de lucru hibrid
LegiTeam: Alătură-te echipei de avocați Mitel & Asociații | Avocați definitivi (Employment)
BizLawyer îi prezintă pe cei mai buni absolvenți din generația lor | Andreea Lepărdă, medie finală 9,66, una dintre cele mai bune absolvente din generația anului 2021: Nu contează dacă ești în linia întâi sau nu. Contează ca, acolo unde te afli, să realizezi importanța pe care o ai la nivel social și să fii responsabil, serios
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is loooking for an associate | Banking & Finance
Bondoc și Asociații anulează în instanță o decizie a Consiliului Național al Audiovizualului
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv | Litigii
LegiTeam | Bulboacă & Asociații is looking for a junior lawyer (Banking&Finance)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...