ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Legea offshore, promulgată de preşedintele Iohannis

25 Mai 2022   |   Agerpres

Legea a fost adoptată săptămâna trecută de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

 
 
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Legea a fost adoptată săptămâna trecută de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Actul normativ are ca obiect de reglementare un set de măsuri privind stabilitatea regimului fiscal şi de redevenţe petroliere.

"Prezenta lege stabileşte unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol şi de abandonare, precum şi a lucrărilor/ lucrărilor la sonde aferente operaţiunilor petroliere, desfăşurate de titularii de acorduri petroliere cu privire la perimetrele petroliere offshore şi onshore de adâncime, în conformitate cu prevederile acordurilor petroliere încheiate între titulari şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale. (...) La propunerea titularilor de acorduri petroliere referitoare la perimetre localizate pe uscat (onshore), ANRM stabileşte ori, după caz, actualizează lista perimetrelor petroliere onshore de adâncime şi a zăcămintelor onshore de adâncime cărora le sunt aplicabile prevederile prezentei legi, în termen de 30 de zile de la primirea solicitării din partea titularului de acord petrolier", prevede legea.


Potrivit prevederilor legii, titularilor de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore şi/ sau onshore de adâncime aflate în curs de executare li se aplică, pe toată perioada derulării acestora, regimul de redevenţe şi regimul fiscal specific aplicabil activităţilor de explorare, dezvoltare, exploatare şi abandonare existente la data de 1 ianuarie 2023.

"Titularii de acorduri petroliere offshore şi/ sau onshore de adâncime, inclusiv filialele acestora şi/ sau titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore şi/ sau perimetre petroliere onshore de adâncime, aparţinând aceluiaşi grup de interes economic care desfăşoară efectiv atât activităţi de extracţie, cât şi activităţi de vânzare a gazelor naturale extrase din aceste perimetre sunt obligaţi la calcularea, declararea şi plata impozitului asupra veniturilor suplimentare. Impozitul asupra veniturilor suplimentare se calculează prin aplicarea unuia sau unor procente de calcul, după caz, asupra veniturilor suplimentare obţinute din vânzarea gazelor naturale din producţia internă proprie extrase din perimetrele petroliere offshore şi/ sau perimetrele petroliere onshore de adâncime, aşa cum acestea sunt determinate potrivit anexei nr. 2, impozit din care se deduce valoarea investiţiilor în segmentul upstream", se mai arată în actul normativ.

Limita maximă a deducerii investiţiilor în segmentul upstream nu poate depăşi 40% din totalul impozitului pe veniturile suplimentare, prevede legea.

Pe toată durata derulării acordurilor petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore şi onshore de adâncime, titularii acordurilor, inclusiv operatorii economici afiliaţi acestora, au dreptul de a comercializa în mod liber hidrocarburile produse din perimetrele petroliere respective, la preţurile şi în cantităţile determinate de către aceştia, în condiţiile legislaţiei naţionale şi europene în vigoare. Prin excepţie, Guvernul, prin hotărâre, la propunerea Ministerului Energiei, poate introduce restricţii temporare de preţ şi vânzare pentru cantităţile necesare în vederea asigurării consumului clienţilor casnici şi producătorilor de energie termică destinată populaţiei, precum şi a celor necesare îndeplinirii obligaţiilor subsumate mecanismelor europene de solidaritate prevăzute de reglementările europene, se mai arată în actul normativ.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1294 / 5142
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului. Afaceri de 1,5 mil E, anul trecut
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A s-a redresat în Q1 ̸ 2024, dar nu înregistrează creșteri pe piețele emergente. DLA Piper și CMS își mențin pozițiile fruntașe la nivel global, Schoenherr se remarcă în Europa, iar Filip & Company întră în topul consultanților din Europa Estică
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Dorsey & Whitney (Europe) LLP și Schoenherr România, alături de cumpărator în tranzacția prin care Eleco plc, firmă listată pe bursa londoneză, preia două companii de software locale. Ce consultanți au lucrat pentru vânzător
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...