Măsuri de primă urgență în contextul epidemiei de COVID-19: rechiziția bunurilor mobile și imobile

La data de 16 martie 2020 a fost publicat în Monitorul Oficial al României decretul prezidențial privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României. Printre măsurile de urgență indicate în actul anterior menționat se numără și rechiziția bunurilor, subiect pe care am ales să îl dezbatem în prezentul articol.

1.    Sedes materiae

Instituția rechiziției bunurilor este reglementată, în mod generic, de Legea nr. 132/1997 privind rechiziţiile de bunuri şi prestările de servicii în interes public (republicată) și de Normele metodologice din 24 martie 2005 de aplicare a Legii nr. 132/1997 adoptate prin Hotărârea de Guvern nr. 219/2005. În mod specific, pentru cazul epidemiei de COVID-19, decretul prezidențial publicat la data de 16.03.2020 instituite o serie de dispoziții legale cu aplicabilitate directă.

2.    Definiția noțiunii de „rechiziție”

În conformitate cu art. 1 din Legea nr. 132/1997, rechiziția reprezintă măsura cu caracter excepţional prin intermediul căreia autoritățile competente pot solicita persoanelor fizice și persoanelor juridice să cedeze temporar dreptul de folosință asupra unor bunuri mobile sau imobile, în schimbul unei despăgubiri, exclusiv în scopul acumulării de către stat a resurselor materiale necesare pentru apărarea interesului public.”, mentioneaza Roxana Dudau, Associated Partner, firma de avocatura Noerr.

3.    Bunurile care pot face obiectul rechiziției

La art. 5 din Legea nr. 132/1997 legiuitorul enumeră bunurile care pot fi supuse măsurii rechiziției. Cu privire la bunurile imobile, legea nu distinge între tipurile de clădiri sau de terenuri care pot face obiectul rechiziției, respectiv nu impune limitări.

Singurele bunuri excluse în mod expres de la aplicarea acestei măsuri sunt: (i) obiectele de uz personal şi de gospodărie casnică; (ii) bunurile personale strict necesare exercitării profesiei sau ocupaţiei, prin care persoana respectivă îşi asigură existenţa; (iii) vehiculele cu tracţiune animală sau mecanică aparţinând invalizilor, văduvelor de război şi orfanilor minori; (iv) părţile din imobilele strict necesare ocupanţilor; (v) clădirile penitenciarelor şi ale şcolilor speciale de muncă şi reeducare; (vi) bunurile caselor şi căminelor de copii, de handicapaţi şi de bătrâni; (vii) bunurile din patrimoniul cultural-naţional sau internaţional; (viii) bunurile care aparţin bisericilor, mănăstirilor sau caselor de rugăciuni ale cultelor sau ale asociaţiilor religioase, recunoscute de stat, necesare pentru exercitarea cultului, precum şi locuinţele monahilor; (ix) cantităţile de cereale, alimente, legume şi fructe necesare consumului proprietarului şi al familiei sale, seminţele necesare însămânţărilor, precum şi animalele de reproducţie şi animalele matcă; (x) bunurile aflate în rezervele materiale naţionale şi în rezerva de mobilizare, constituite potrivit dispoziţiilor legale; (xi) bunurile misiunilor diplomatice şi ale oficiilor consulare străine; (xii) bunurile aparţinând persoanelor juridice şi fizice străine, domiciliate sau cu reşedinţa ori cu sediul pe teritoriul României, care, prin acorduri internaţionale, sunt exceptate de la rechiziţii; (xiii) materialele sanitar-farmaceutice necesare tratamentului bolnavilor cronici, care fac dovada acestei situaţii.

4.    Persoanele care pot fi supuse măsurii rechiziției

Rechiziția se aplică proprietarului sau deținătorului legal al unui bun (e.g. chiriaș, comodatar), fiind exceptate în mod expres persoanele care, la momentul cererii, nu dețin bunul în posesie ori în folosință legală.

Totodată, pe durata aplicării măsurii rechiziției, proprietarii sau deținătorii de bunuri rechiziționate sunt scutiți de la plata impozitelor și taxelor pentru respectivele bunuri, iar obligațiile care decurg din contractele legal încheiate în legătură cu bunurile rechiziționate se suspendă.

În conformitate cu art. 32-34 din Legea nr. 132/1997, fapta de a nu respecta anumite obligații de către persoanele ale căror bunuri au fost rechiziționate poate constitui infracțiune (e.g. refuzul de a pune la dispoziție bunurile legal rechiziționate).

5.    Procedura rechiziției bunurilor mobile/imobile

Rechiziția poate fi dispusă numai prin ordinul de predare emis de către autoritățile militare, prin ordonanță militară.

În mod obligatoriu, ordinul de predare va cuprinde următoarele elemente: (i) denumirea autorității emitente și a unității beneficiare, (ii) temeiul legal al rechiziției, (iii) datele de identificare a bunurilor supuse rechiziției, a proprietarului sau a deținătorului acestora; (iv) locul și termenul de predare a bunurilor. La data rechiziționării, se va încheia un proces-verbal de predare cu privire la starea și valoarea bunurilor.

În ceea ce privește despăgubirea acordată în cazul măsurii rechiziției, pentru bunurile neconsumptibile aceasta va consta în: (i) chirie, a cărei modalitate de calcul se stabilește prin Hotărâre a Guvernului; (ii) acordarea diferenței de valoare corespunzătoare, pentru bunurile care se restituie cu degradări majore; (iii) acordarea unui bun similar sau plata contravalorii bunului, stabilită în funcție de starea tehnică și de gradul de uzură la momentul rechiziționării, în cazul în care bunul nu mai poate fi restituit din motive obiective.
Bunurile consumptibile și cele perisabile vor fi rechiziționate definitiv, sub rezerva plății unei despăgubiri reprezentate de prețul pieței în momentul preluării.

Rechiziția poate fi dispusă pentru următoarele intervale temporale (cu excepția bunurilor consumptibile, care, așa cum am menționat anterior, vor fi rechiziționate definitiv): (i) până la data indicată în procesul-verbal de predare a bunurilor rechiziționate, (ii) până la momentul încetării stării de urgență.

În ceea ce privește modalitatea de restituire a bunurilor rechiziționate, aceasta va fi adusă la îndeplinire pe bază de proces-verbal de restituire.

Plata despăgubirii se va efectua la data lichidării proceselor-verbale de rechiziție. Detaliile privitoare la data lichidării proceselor-verbale de rechiziție și modalitatea de plată a despăgubirii vor fi stabilite prin intermediul unei Hotărâri de Guvern.

În cazul pierderii proceselor-verbale de rechiziție, Comisia Centrală de Rechiziții poate decide eliberarea unui duplicat, după declararea anulării procesului-verbal de rechiziție în Monitorul Oficial al României. Neprezentarea procesului-verbal de rechiziție la lichidare, în termen de 3 ani de la data publicării în Monitorul Oficial al României al datei începerii plății, va rezulta în pierderea dreptului la despăgubire pentru bunurile rechiziționate.

6.    Contestarea măsurii rechiziției

În conformitate cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 32/1997, pot fi depuse contestații la comisia mixtă de rechiziții cu privire la: prețurile practicate, valoarea de despăgubire a bunurilor rechiziționate și modul de achitare a despăgubirii, în termen de cel mult 90 (nouăzeci) de zile de la data încheierii procesului-verbal de restituire.

7.    Concluzie

În prezent, având în vedere dispozițiile decretului prezidențial publicat în data de 16 martie 2020, pot fi rechiziționate următoarele bunuri: (i) unităţi de producţie a materialelor şi echipamentelor necesare combaterii epidemiei de COVID-19; (ii) stocuri, capacităţi de producţie şi distribuţie, echipamente de protecţie, dezinfectanţi şi medicamente utilizate/utilizabile în tratarea COVID-19; (iii) bunuri în scopul rezolvării problemelor materiale de orice natură pentru combaterea epidemiei de COVID-19.

Decretul prezidențial anterior menționat este valabil pentru o perioadă de 30 de zile, însă, în funcție de evoluția epidemiei de COVID-19, poate fi emis un nou decret care să vizeze, în mod direct, anumite categorii de bunuri dintre cele enumerate la art. 5 din Legea nr. 132/1997 (e.g. rechiziționarea bunurilor imobile cu destinație comercială pentru asigurarea spațiilor de carantină).