ZRP Schoenherr
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministerul Mediului propune realizarea Inventarului Naţional al siturilor contaminate şi potenţial contaminate (proiect)

29 Mai 2017   |   Ioana Duta

Prevederile actului normativ nu se aplică siturilor potenţial contaminate sau contaminate cu organisme modificate genetic, siturilor potenţial contaminate sau contaminate cu substanţe radioactive, reglementate prin alte prevederi legale, respectiv închiderii şi urmăririi post-închidere a depozitelor de deşeuri, reglementate prin alte prevederi legale.

 
 
Ministerul Mediului propune realizarea Inventarului naţional al siturilor contaminate şi potenţial contaminate, care să fie administrat de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM), reiese din proiectul de lege supus dezbaterii publice pe site-ul ministerului de resort.

Documentul prevede măsuri la nivel naţional, printre care: identificarea siturilor potenţial contaminate şi contaminate în vederea realizării unui inventar naţional al acestora; definirea şi stabilirea obiectivelor privind remedierea siturilor contaminate la un nivel de funcţionalitate şi în conformitate cu utilizările prezente şi viitoare, luându-se în considerare costurile de remediere ale acestora; clasificarea şi prioritizarea siturilor contaminate la nivel naţional; gestionarea siturilor potenţial contaminate şi/sau contaminate; remedierea siturilor contaminate; accesul publicului la informaţiile privind siturile potenţial contaminate şi contaminate; îmbunătăţirea colaborării cu statele membre ale Uniunii Europene în vederea reducerii contaminării solului.


Prevederile actului normativ nu se aplică siturilor potenţial contaminate sau contaminate cu organisme modificate genetic, siturilor potenţial contaminate sau contaminate cu substanţe radioactive, reglementate prin alte prevederi legale, respectiv închiderii şi urmăririi post-închidere a depozitelor de deşeuri, reglementate prin alte prevederi legale.

Potrivit sursei citate, în termen de 9 luni de la publicarea legii în Monitorul Oficial, autoritatea administraţiei publice locale are obligaţia de a identifica şi de a transmite către agenţia judeţeană pentru protecţia mediului pe a cărei rază teritorială se află, lista cu terenurile unde au avut/au loc activităţi antropice cu potenţial de contaminare a solului, precum şi datele de identificare şi de contact ale operatorului/deţinătorului de teren.

(...) După identificarea iniţială, dacă este cazul, autoritatea administraţiei publice locale are obligaţia de a actualiza şi de a transmite până la 31 martie a fiecărui an lista prevăzută la alin. (2) către agenţia judeţeană pentru protecţia mediului pe a cărei rază teritorială se află terenurile unde au avut/au loc activităţi antropice cu potenţial de contaminare a solului (...) În vederea stabilirii listei cu situri potenţial contaminate, agenţia judeţeană pentru protecţia mediului transmite către deţinătorii terenurilor şi către operatorii care îşi desfăşoară activitatea pe terenurile aflate pe lista prevăzută la art. 7 alin. 2, chestionarele prevăzute în anexele nr. 3 şi 4 la prezenta lege (...)', se notează în proiectul de lege.

Totodată, după verificarea şi analizarea informaţiilor furnizate în chestionare, agenţia judeţeană pentru protecţia mediului include aceste terenuri în lista judeţeană a siturilor potenţial contaminate realizată şi administrată de către aceasta, iar toate datele vor fi transmise către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, în vederea centralizării. În acest context, ANPM va realiza Inventarul Naţional al Siturilor Potenţial Contaminate, Siturilor Contaminate şi Siturilor Remediate, document ce va fi actualizat permanent şi accesibil publicului.

În plus, ANPM acordă un scor de risc fiecărui sit contaminat cuprins în lista naţională a siturilor contaminate, iar pe baza scorului de risc instituţia prioritizează la nivel naţional aceste situri în vederea realizării proiectelor de remediere ce vor fi finanţate pe baza criteriilor de selecţie considerând eligibilitatea şi relevanţa acestora. 'Poluatorul are obligaţia de a suporta costurile de remediere a siturilor contaminate ce fac obiectul unui studiu de fezabilitate şi al unui proiect de remediere, elaborate după realizarea investigării detaliate şi evaluării riscului', se menţionează la articolul 39 al proiectului de lege supus dezbaterii publice.

Persoanele şi instituţiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii, până la data de 5 iunie 2017, la Ministerul Mediului, Direcţia Generală Deşeuri, Situri Contaminate şi Substanţe Periculoase.

Conform datelor oficiale, mai mult de 8 din 10 situri petroliere poluate istoric din România (84%), monitorizate de Garda Naţională de Mediu (GNM), au fost decontaminate până la nivelul lunii noiembrie 2016, dintre care un număr de 377 au vizat sondele petroliere, iar 39 batalurile de şlam.

În privinţa numărului de iazuri de decantare existente la nivel naţional, statistica GNM arată că, din totalul celor 32 de amplasamente de acest fel monitorizate de Garda de Mediu, 24 au fost deja ecologizate, în timp ce restul de 8 urmează să intre într-un astfel de proces.

GNM monitorizează o serie de perimetre poluate istoric, iar până în acest moment a fost decontaminată o suprafaţă de 1.054.549 metri pătraţi, din care 377 de sonde de petrol şi 39 de bataluri de şlam, ceea ce reprezintă echivalentul a 84% din totalul înregistrat la nivel naţional.

Strategia Naţională şi Planul Naţional de Acţiune pentru Gestionarea Siturilor Contaminate din România, document publicat în anul 2014, arată că, în România, existau 1.393 de situri contaminate/potenţial contaminate istoric, iar costul total al operaţiunilor de ecologizare a acestor amplasamente se ridica la aproximativ 8,45 miliarde de euro.

Ulterior, în data de 19 august 2015, Guvernul a adoptat, printr-o hotărâre, Strategia Naţională şi Planul Naţional de Acţiune pentru Gestionarea Siturilor Contaminate din România, a căror aplicare are în vedere diminuarea problemelor generate de contaminarea solului şi a apelor subterane, precum şi a riscurilor provocate de acestea pentru sănătatea umană şi pentru mediu, costurile cu evaluarea riscurilor şi remedierea celor 1.183 de situri potenţial contaminate şi a celor 210 contaminate.

Documentul menţionează faptul că o mare parte dintre aceste situri sunt complexe industriale privatizate după anul 1990, altele sunt complexe operaţionale aflate în proprietatea statului (hale feroviare, unităţi miniere etc.), dar există şi situri orfane/abandonate, fără proprietari legali.

Cea mai nouă actualizare a inventarului naţional privind siturile contaminate sau potenţial contaminate istoric a fost realizată de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANMP), în luna noiembrie 2013.

Pe baza datelor obţinute de la autorităţile publice locale s-a constatat, la vremea respectivă, un total de 1.183 de situri potenţial contaminate, judeţele cu cele mai multe astfel de situri fiind Giurgiu (223), Argeş (111) şi Maramureş (109). De asemenea, numărul de situri contaminate a înregistrat un total de 210, cele mai afectate judeţe fiind Hunedoara şi Caraş-Severin. Judeţele în care se află cele mai puţine zone poluate sunt Iaşi, Tulcea şi Satu Mare.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6758 / 16960
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS a asistat Libra Internet Bank în legătură cu emisiunea de obligațiuni în valoare de 40 mil. €. Ce avocați au lucrat în proiect
ZRVP lansează un blog dedicat dreptului familiei. Avocatul Ovidiu Șerban, inițitorul proiectului THE CHILD FACTOR
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ a consiliat MassMutual într-o tranzacție care implică proiecte romanești de energie regenerabila de 1GW
Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat ROCA Investments și Emerging Europe Refrigeration & Services în vânzarea Frigotehnica, lider în soluții de refrigerare, către VINCI Energies
The Lawyer European Awards 2021 | POPESCU & Asociații, Highly Commended Law Firm in South Eastern Europe. Ce alte firme au mai fost în lumina reflectoarelor
Dr. Constantin BRÂNZAN (Senior Counsel Popescu & Asociații) - singurul profesionist al dreptului din România invitat să vorbească la conferința Starea Statului de Drept în Europa, organizat de Fundatia René Cassin – Institutul Internațional al Drepturilor Omului
LegiTeam | POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
LegiTeam: GNP Guia Naghi și Asociații recrutează tineri avocați | Pharma & Life Sciences, Litigii
Marile provocări din Real Estate, văzute de avocații Leroy și Asociații. Proiectele de logistică, spații comerciale și rezidențial au adus echipei cele mai multe mandate în ultimul an. Se observă un interes mare pentru proiecte din domeniul energiei regenerabile
Avocații KPMG Legal spun că există apetit pentru pentru finanțări de anvergură. Creditele locale mari tind să nu depășească 200 mil. €, în timp ce sindicalizările din străinătate pot sări pragul de 500 mil. €. O discuție cu membrii unei echipe de elită, despre inițierea unui „sindicat bancar”, criteriile importante în acordarea unei finanțări, proiecte care primesc mai ușor finanțare și alte detalii puțin știute ale împrumuturilor sindicalizate
Ratele dobânzilor sunt unele dintre cele mai negociate puncte în cadrul tranzacțiilor de finantare, ratingul de credit al împrumutaților fiind determinant în stabilirea marjei dobânzii. De vorbă cu Ioan Chiper, Counsel DLA Piper România, despre apetitul pentru finanțarea proiectelor și factorii perturbatori ce pot influența piața îndatorării financiare, negocierea unui astfel de credit și activitatea echipei de avocați pe care o coordonează
Concurenta.ro | Solicitările clienților Mitel & Asociații indică un trend crescător al preocupărilor pentru conformarea cu legislația concurenței. Șerban Suchea, Partener: Aproape fiecare tranzacție de M&A din ultimul an a avut o strategie care a ținut cont de aspectele sensibile de concurență
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...