ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Prefectul Capitalei: Restaurantele, barurile, cafenelele vor funcţiona la o capacitate de maximum 30%, începând de luni

22 Ianuarie 2021   |   AGERPRES

Prefectul a adăugat că Ministerul Sănătăţii a recomandat o temporizare a măsurilor de relaxare, dar că decizia comitetului a fost să respecte prevederile actelor normative.

 
 
Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a anunţat vineri că în cadrul Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) s-a decis ca începând de luni să fie relaxate mai multe măsuri restrictive impuse în contextul pandemiei de COVID-19, astfel încât restaurantele şi sălile de spectacol vor funcţiona la o capacitate de maximum 30%.

"În Bucureşti astăzi am înregistrat o rată de infectare de 2,52 la mia de locuitori. Este a treia zi consecutivă în care incidenţa este sub 3 la mie, fapt pentru care, din punct de vedere legal, a trebuit să convocăm Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, să analizăm situaţia şi să luăm o hotărâre. Astfel, cu 47 de voturi 'pentru', un vot "împotrivă" şi patru abţineri s-a hotărât ca, începând de luni, de la 0.00, deci din 25 ianuarie, să fie relaxate mai multe măsuri restrictive existente în vigoare la acest moment. Măsurile de relaxare vizează domeniul HORECA. Restaurantele, barurile, cafenelele vor funcţiona în intervalul orar 6.00-21.00 la o capacitate de maximum 30%, cu respectarea tuturor normelor stabilite prin lege", a precizat el, în cadrul unei declaraţii acordate presei.


Berbeceanu a menţionat că în săli de spectacol, teatre şi cinematografe va fi permis accesul publicului în limita a 30% din capacitate. Totodată, operatorilor licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc li se va permite funcţionarea în limita a 30% din capacitatea sălilor, în intervalul orar 6.00-21.00.

"Recomandăm cetăţenilor Municipiului Bucureşti prudenţă. Şi autorităţile sunt prudente şi, pe de o parte, acesta este motivul pentru care am hotărât ca aceste măsuri să fie relaxate începând cu data de luni. Pe de altă parte, am considerat ca toţi operatorii economici să aibă timpul necesar să amenajeze sălile dedicate activităţii pe care o desfăşoară, în conformitate cu prevederile legale. În mod categoric, vom fi intransigenţi. Anterior şedinţei extraordinare a Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă am avut o întâlnire cu şefii Poliţei, Jandarmeriei şi IGSU de pe raza Municipiului Bucureşti. Am hotărât intensificarea controalelor pentru a verifica modul în care sunt respectate normele în vigoare", a spus prefectul.

Prefectul a adăugat că Ministerul Sănătăţii a recomandat o temporizare a măsurilor de relaxare, dar că decizia comitetului a fost să respecte prevederile actelor normative.

"Chiar înaintea începerii şedinţei de comitet pentru situaţii de urgenţă am primit o adresă de la Ministerul Sănătăţii, prin care ni se făcea o asemenea recomandare, să temporizăm relaxarea. Noi, însă, trebuie să ţinem cont de faptul că suntem aici să luăm în considerare aceleaşi cifre, aceiaşi indicatori şi aceleaşi acte normative pe care le-am avut în vedere atunci când am impus restricţiile, pentru că aşa este şi moral şi legal", a declarat Berbeceanu.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2399 / 5131
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat proprietarii Expo Market Doraly în vânzarea integrală a parcului comercial către dezvoltatorul imobiliar WDP
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Clifford Chance Badea a asistat PIB Group Europa în tranzacția care marchează debutul companiei britanice pe piața de brokeraj de asigurări din România. Ce avocați au făcut parte din echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners primește la Londra premiul Firma Anului în România pentru litigii de brevete, acordat de Managing IP. Alina Tugearu (partener): “Suntem mândri că proiectele pe care le-am derulat sunt remarcate de comunitatea internațională a profesioniștilor în proprietate intelectuală și că munca noastră primește o recunoaștere de un asemenea calibru. Premiul aparține în primul rând echipei care stă în spatele acestor rezultate remarcabile”
SIMION & BACIU câștigă distincțiile Firma Anului în Domeniul Mărcilor și Firma Anului în Domeniul Drepturilor de Autor și Desene în România în cadrul prestigioasei gale Managing IP EMEA. Ana-Maria Baciu (managing partner) a fost desemnată Practicianul Anului în România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...