ZRP Schoenherr
Tuca Zbarcea & Asociatii

România, pe primul loc în privinţa plângerilor de pe rolul CEDO, aproape 18% din total

25 Ianuarie 2018   |   Ioana Duta

Conform preşedintelui CEDO, în cazul României este vorba aproape în exclusivitate de probleme legate de suprapopularea carcerală.

 
 
Statul român se situează pe primul loc în privinţa plângerilor depuse împotriva sa şi care urmează să fie judecate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), cele 9.900 de plângeri depuse de cetăţeni români reprezentând 17,6% din numărul total al dosarelor de pe rolul acestei instanţe, a indicat marţi preşedintele CEDO, Guido Raimondi, în conferinţa de presă de prezentare a raportului pe anul 2017 al Curţii de la Strasbourg, potrivit unui comunicat al CEDO.

Conform preşedintelui CEDO, în cazul României este vorba aproape în exclusivitate de probleme legate de suprapopularea carcerală.

Guido Raimondi a aminitit că, în urmă cu câteva zile, a primit vizita ministrului român al justiţiei, Tudorel Toader, care a prezentat planul de acţiune vizând reducerea populaţiei din penitenciare.


'Mă bucur că, făcând acest lucru, el încearcă să tragă concluziile deciziei noastre pilot din cazul Rezvimeş din 25 aprilie 2015. Sper că acest plan va avea rezultate', a menţionat Raimondi.

În statistica prezentată de preşedintele Curţii, la data de 31 decembrie, cele mai multe cazuri aflate spre soluţionare erau îndreptate împotriva României (17,6%), urmată de Rusia, cu 7.700 de plângeri (13,8% din total), Turcia cu 7.500 de plângeri (13,3%), Ucraina cu 7.100 (12,6%), Italia cu 4.600 (8,3%).

Potrivit raportului pe 2017, cele mai multe decizii în care s-a constatat cel puţin o încălcare a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului au fost dictate împotriva Rusiei (305), Turciei (116), Ucrainei (87), României (69), Bulgariei (39) şi Greciei (37).

În ce priveşte Ungaria, care se afla printre primele ţări în acest clasament în urmă cu un an, din cauza numărului foarte mare de plângeri legate de suprapopularea carcerală, CEDO a subliniat că o nouă lege care instituie recursuri a intrat în vigoare în urma deciziei pilot a Curţii în cazul Varga. Aceasta constata existenţa unei probleme generale de disfuncţionalitate a sistemului penitenciar din Ungaria. În baza noii legi, CEDO a respins 6.000 de plângeri, considerând că a fost sesizată în mod prematur.

Per total, Curtea de la Strasbourg a statuat în peste 85.950 de dosare, o creştere cu 123% faţă de 2016, numărul hotărârilor pronunţate fiind de 1.068.

Preşedintele Guido Raimondi a mai arătat că, în 2017, a scăzut cu 28% numărul deciziilor referitoare la cereri de măsuri provizorii. CEDO a dat câştig de cauză petenţilor în 117 cazuri şi a respins alte 533 de solicitări, majoritatea vizând situaţii de expulzare.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5436 / 16821
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Meet the Professionals | Mihaela Racleș, Legal Compliance Director - PROFI: Până nu înțelegi business-ul și piața în care compania își desfășoară activitatea, nu ai cum să excelezi în ceea ce faci. Cred că tocmai acest aspect diferențiază un legal in-house foarte bun de o casă de avocatură. Și mai cred că tot acest aspect, de înțelegere a business-ului, este cel care determină departamentele juridice să aleagă anumite case de avocatură cu care să construiască relații de colaborare pe termen lung
Activitatea de M&A din ECE a crescut cu 50% în volum și cu 54% în valoare în S1 – 2021, față de aceeași perioadă a anului trecut | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: Încrederea și apetitul investițional sunt menținute la cote ridicate. În România, mizăm în continuare pe sectoarele care au fost motoare de creștere în ultima perioadă. Rodica Manea, Partener: Investitorii includ criteriile ESG în strategiile lor de M&A și due diligence
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAŢII is looking for ambitious graduates to join the firm’s consultancy and litigation practices
LegiTeam | CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
LegiTeam: BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII is recruiting aspiring lawyers admitted to the Bar in the 2021 session
LegiTeam: Radu și Asociații SPRL is recruiting junior lawyers for the consultancy practice
Avocații NNDKP spun că tranzacțiile locale sindicalizate vor crește atât ca număr, cât și ca dimensiune, marcând în mod lent, dar sigur, apariția unei veritabile piețe locale de împrumuturi de acest tip. Valentin Voinescu, Partner: Suntem doar la începutul acestui trend al finanțărilor sindicalizate pentru proiecte ESG, pe care îl vedem urcând substanțial în următorii 5 ani. Vorbim de o reală separare a clienților băncilor în clienți cu rating ridicat în ESG și restul, aspect care ne așteptăm să aibă consecințe formidabile
Cele mai sensibile aspecte din mandatele avocaților specializați în protecția datelor cu caracter personal de la Guia Naghi & Partners au fost legate de incidentele de securitate. Bianca Naghi, Partener: Proiectele transfrontaliere care au avut în vedere conformitatea cu legislația privind protecția datelor în multiple State Membre, dar și proiectele unor companii care au dorit identificarea cerințelor legale aplicabile unor produse digitale extrem de inovatoare, au fost cele mai complicate
INTERVIU | Ovidiu Șerban, după 12 ani de la intrarea în echipa ZRVP - Colaborarea cu o societate de avocatură de calibru, în general, și cu ZRVP, în special, îți aduce mai multe avantaje. Privind retrospectiv, cred că a fost cea mai bună decizie, pentru că aici am avut ascensiunea profesională pe care mi-am dorit-o și îmi desfășor cu plăcere activitatea de avocat în fiecare zi
LegiTeam | Radu și Asociații SPRL is recruiting senior associates for the legal consultancy practice | corporate, M&A, commercial
LegiTeam: ZRVP recrutează 2 avocați definitivi pentru departamentul Litigii
LegiTeam | Radu și Asociații SPRL is recruiting senior associate for the legal consultancy practice | Banking, Finance, Digital & Tech Law
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...